Prezenţa la cea de-a cincea ediţie a Campionatului European de Atletism pe echipe, Liga 1, desfăşurată la Tallinn (Estonia), în perioada 21-22 iunie, nu s-a soldat cu calificarea mult aşteptată în Superligă. Scopul delegaţiei române, acela de a termina competiţia pe un loc în top 3 al clasamentului final pe echipe, nu a fost atins, atleţii români clasându-se pe ultima poziţie de “sub linie”.
Duminică, 22 iune, în a doua zi de concurs, pe o vreme neprielnică (ploaie, vânt, frig), lupta pentru un rezultat cât mai bun a fost extrem de acerbă, ierarhia finală stabilindu-se abia după ultima probă din concurs, cea de ştafetă masculină de 4×400 de metri.
Din cele 19 probe la care “tricolorii” au concurat, atleţii noştri au reușit să-și adjudece mai multe locuri întâi decât în prima zi a competiţiei, cea de sâmbătă. Astfel au reuşit să câştige probele: Bianca Perie (ciocan – 71,93 m), Marian Oprea (triplusalt – 16,68 m), Alina Rotaru (lungime – 6,62 m) şi ștafeta feminină de 4X400 m (3:32,83), în componența Bianca Răzor, Alina Zăizan, Adelina Pastor, Angela Moroșanu, fiecare aducând câte 12 puncte.
Pe locul 2 a terminat Daniela Stanciu (înălțime – 1,84 m), aducând încă 11 puncte României, însă, din nefericire, multe prestații au fost mediocre sau sub posibilități. Ai noştri au “reuşit” să termine de cinci ori pe poziţia a 10-a şi o dată pe locul 11, astfel că punctajul României a avut mult de suferit.
Clasamentul final – Liga 1 (top 5)
1. Belarus (302,5 puncte)
2. Norvegia (300 puncte)
3. Finlanda (290,5 puncte)
4. România (281,5 puncte)
5. Grecia (276,5 puncte)










Leave a Reply