Boxul românesc…încotro? (II)

Pentru cei care au iubit boxul amator şi-i duc dorul, al parfumului de altă, persistă o întrebare: cum s-a ajuns aici? Să nu mai aibă această disciplină sportivă chemare sau căutare, să-i fi luat locul alte ramuri de luptă mai spectaculoase, „furându-i” spectatorii…?

Să vedem întâi ce a avut boxul românesc amator şi nu mai are…

A scăzut popularitatea şi numărul secţiilor, ca şi numărul practicanţilor. Uitându-ne pe „Amare” se remarcă scăderea secţiilor din cluburile de drept public şi creşterea celor private care deţin deja 2/3 din tratatul de 105. Numărul sportivilor legitimaţi pe nivele de vârstă arată că numărul seniorilor şi celor de la tineret scade, în raport cu cel al juniorilor şi copiilor care abandonează foarte repede, ajungând la 239 în 2009. Calitatea selecţiei şi pregătirii este din ce în ce mai precară, dispariţia şcolilor profesionale şi de ucenici a campionatelor şcolare punându-şi amprenta. „Per total”, s-a ajuns de la 1935 legitimaţi (2006) la 1166 (2009), ajutaţi oarecum de apariţia boxului feminin. Nu ştim din lipsa Amarului pe 2011 şi 2012 unde s-a ajuns exact!

Aflat acum câţiva ani la Cairo, îmi prezenta la acea dată domnul Osman, preşedintele Federaţiei Egiptene de Box şi al AIBA, clasamentele primelor „100 de boxeri” la fiecare categorie, atât la băieţi, cât şi la fete, apreciind la câteva mii numărul legitimaţiilor (10.000). Remarcam atunci la întâlnirea de la FEB baza informatică de care dispuneau ca şi organizaţia modernă a acesteia.

Revenind la antrenori, se remarca scăderea numărului acestora, a „îmbătrânirii”, dar şi a calităţii şi valorii lor, nemaiexistând preocupare pentru aceasta. Înainte era obiect de studiu la ICF (ANEFS), toţi eram obligaţi să participăm la ICF-iadă, campionatul de box al institutului, care era un „deliciu sportiv”, greu de uitat de fiecare dintre noi. Pentru informare şi perfecţionare existau „Buletine Informative”, Amar FRB, cu clasamente pe categorii de greutate, cu noutăţi tehnice şi multe altele. Boxul avea atunci o „ţinută academică”, cu sportivi şi specialişti, cu catedră la ICF, Eustaţiu Mărgărit, Stoian-pelicanul, Tedy Niculescu, Popa, Chiriac, dr. Radovici, apoi calitatea unor boxeri: Peicin, Petre Zaharia, Manon Florescu, Paul Dobrescu, Gh. Fiat, M. Nicolau, Titi Dumitrescu, Iordache; a unor conducători ca Petroşeneanu, Tomescu, Bădescu, Maltopol, care dădeau „ţinută” fenomenului.

Presa, mass-media impresiona prin seriozitate, profesionalism, pragmatism, informaţiile erau complete pe parcursul campionatelor, înainte şi după derularea lor. Campionii erau pe prima pagină a ziarului, „Gazeta Sportului” sau „Sportul popular”, „îmbrăcând” prima pagină. Azi? Paul Ochialbi, Petre Henţ, M. Trancă erau monştri sacri, presa de specialitate: Mihalache, dar mai ales Victor Băciulescu ofereau „clipe de neuitat”. Apoi competiţiile aduceau la Campionatele Naţionale, fazele de judeţ, regiune, zonă, sute de boxeri, ca şi la galele amicale. Acestea ajungeau în unele oraşe ca Brăila, Galaţi, Constanţa, Bucureşti, Ploieşti, Cluj, Timişoara… şi două pe săptămână, având mai multe secţii în oraş, şi aliniau echipe complete la toate categoriile. Echipa României de box era cunoscută ca şi „11-le” naţionalei de fotbal, cei „12” nu puteau fi confundaţi.

Eu am încercat să menţin la Sport Club Bacău şi CS Dinamo acest ritm al meciurilor internaţionale… Sport Club a întinerit echipele BC Bursa, BC Kaysery (Turcia), Sousse, Tunis, Monastir (Tunisia), Rynkeby Sthokholm, BC Goteborg, echipele Germaniei de tineret, conduse de românii Silaghy sau Luka, unul medaliat olimpic, altul campion mondial. În Suedia am dat curs altor doi antrenori români, Gheorghe Iluiţă (fost antrenor al României şi Suediei) şi Costică Bumb la Goteborg, în sala „Johanson”. Mai mult am încercat la Bacău să mai ţinem în viaţă „Mânuşa Carpaţilor”, competiţie pentru juniori (în 1994, ultima ediţie), unde Ukraina, Moldova, Bulgaria, Turcia ne onorau…A murit şi „Centura de Aur” ce aducea an de an în capitală spuma boxului mondial. Au dispărut şi Campionatele Balcanice…

La Dinamo am încercat să reluăm legăturile cu echipe ca „Skodra” (Albania), Dinamo (Moskova),  care erau benefice boxului autohton. La Skodra, în 2009, am întâlnit echipa Albaniei după ce ani buni această disciplină a fost interzisă! Şi „colac peste pupăză”, spectatorii fideli care populau tribunele sălilor sau „potcoavele” stadioanelor de fotbal au dispărut. Mă uit cu nostalgie la Campionatul Naţional din 1996, unde în sala din Bacău, peste 2000 de spectatori veneau să asiste la CN de seniori şi în 1994 la cele de tineret. La ultimul, cu ocazia zilei de naştere a lui Cristache Claudiu, proaspăt medaliat al CE de la Istanbul şi a „Cupei Mondiale” (Bangkok), i-au cântat „La mulţi ani”. Să nu uit, el era militar la UM Paraşutişti şi colegii săi au venit în număr mare să asiste la eveniment şi la câştigarea titlului (a dispărut între timp şi „serviciul militar”).

Ce a rămas? Lupta pentru putere la FRB, jignirile, afacerile, atragerea spre „profesionalismul precare” a naivilor… aşadar…ADIO BOXULUI AMATOR ROMÂNESC…pentru totdeauna, cel care ne-a adus atâta glorie olimpică, mondială şi europeană, atâta faimă şi satisfacţii în „careul magic” unde a triumfat „nobilă artă”.

Ce ne oferă „Programul APB”, o organizare a acestei discipline, o unificare chiar a profesionalismului. Iată „paşii” recomandaţi:

1. Excluderea cuvântului „amator” din orice denumire a FRB
2. Crearea a două departamente AOB şi APB în cadrul Federaţiei naţionale
3. Schimbarea statutului, regulamentului, articolelor Constituţiei, cu consemnarea a „Boxing Olympic” (AOB) şi Worlds Series of Boxing (WSR)
4. Privitor la eligibilitatea oficialilor – o persoană nu este eligibilă de a fi aleasă oficial dacă a deţinut o poziţie (boxer, oficial, manager, antrenor) în cadrul unei organizaţii profesioniste de box sau „combat profesionist”, cu excepţia „dacă s-a retras cu un an înainte de alegeri”
5. BMA (Campania Exclusivistă de Marketing agreata de AIBA) cu investitori invitaţi de afară va gestiona toate proprietăţile comerciale ale celor trei programe iniţiale AOB, WSB şi APB. BMA va răspunde de toate contractele boxerilor, de vânzarea tuturor drepturilor, de reclama legată de box pentru a obţine venituri pentru susţinerea Programelor de dezvoltare a Boxului în întreaga lume, inclusiv finanţarea Academiilor de Box AIBA.

Aşadar, AIBA cere şi impune consens, disciplină, unitate, ordine şi respect. Înţelegem că e nevoie de oameni ingenioşi, pricepuţi cu iniţiativă, chiar oameni noi… Ce va fi de acum înainte? Cum va fi? Sunt multe întrebări şi multe necunoscute, chiar multe încercări. Suntem între nostalgia trecutului care ne apasă şi a unui prezent oarecum incert, Rio de Janeiro va fi piatra de încercare sau nu va fi deloc pentru noi.