Sportivii de la C.S.Tibiscus au luat parte la şase concursuri din ţară şi străinătate, reuşind să culeagă 12 locuri pe podium.
În weekend-ul 21-22 mai, la Ploieşti s-a desfăşurat ediţia 2011 a concursului de ciclism CUPA EMMEDUESPORT, anul acesta prima zi fiind dedicată ciclismului de şosea (100 km), iar duminică a fost rândul MTB-ului, fiind organizate cursa de maraton (70 km) respectiv semimaraton (35 km). Cei 11 sportivi de la DHS Tibiscus Team au ocupat locuri pe podium astfel: Marius Ionaşcu – locul I şosea, Titel Ruşinaru – locul III şosea, Laurenţiu Bogdănescu – locul I semimaraton 19-29 ani, Cătălin Crivineanţu – locul I semimaraton Juniori, Gergo Kovacs – locul II semimaraton 19-29 ani, Anita Kovacs – locul III semimaraton Fete, Marius Ionaşcu – locul I maraton, Ramona Covaciu – locul III maraton.
Tot în cele două zile ale sfârşitului de săptămână s-a desfăşurat a 14-a ediţie a SUPERMARATONULUI BEKESCSABA-ARAD-BEKESCSABA, concurs de ciclism/alergare/role compus din 4 etape, câte două în fiecare zi, totalizând aproximativ 100 km între Bekescsaba (Ungaria) şi Arad – prima zi, respectiv 100 km în a doua zi, de la Arad la Bekescsaba. Cei şapte ciclişti de la Tibiscus au reuşit performanţa de a ocupa un loc III (cel mai bun loc al sportivilor români) prin Alex Grosu, respectiv un loc 4 pe care s-au clasat, conform timpilor cumulaţi, Remus Farcaş, Alex Almăjan şi Zsolt Kovacs.
Sâmbătă 21 mai, Târgu Secuiesc a fost gazda ediţiei 2011 a KEZDI MARATON, concurs de MTB pe distanţele de 36 şi 79 km, la care sportiva Vanessa Plumbotă, de la DHS Tibiscus Team a ocupat locul I la categoria 14-18 ani.
Zona Băile Herculane a fost gazda celei de-a doua ediţii a HERCULES MARATON, concurs de trail-running desfăşurat sâmbătă 21 mai. Traseul de maraton a avut lungime de 44 km şi 2300 m diferenţă de nivel iar cel de semimaraton o lungime de 20.5 km şi 1020m diferenţă de nivel, întinzându-se pe poteci montane, drumuri forestiere şi drumuri de căruţă ale localnicilor. Cel mai bun rezultat al sportivilor de la C.S.Tibiscus a fost obţinut de Elena Fodor, care a ocupat locul III la maraton.
Tot sâmbătă, la Bran s-a desfăşurat concursul de MTB intitulat THE LORD OF THE RINGS, în care cicliştii au avut de parcurs cât mai multe ture („inele”) de 3,5 km în timpul de 90 minute. Şi aici, echipa timişoreană şi-a trimis un reprezentant care să ocupe un loc cât mai bun pe podium – este vorba de Cătălin Semeniuc care s-a clasat pe locul I.
În fine, tot la finalul săptămânii trecute, la St. Polten (Austria) s-a desfăşurat ediţia 2011 a AUSTRIA IRONMAN 70.3, la care concurenţii au avut de înotat 1,9 km, de pedalat 90 km şi de alergat 21,1 km. Printre cei 14 români înscrişi (din cei circa 2500 de participanţi), s-a aflat şi Marius Ragobete, de la C.S.Tibiscus, care a reuşit clasarea pe locul 436 în clasamentul general (86 la categoria de vârstă), sosind al doilea după campionul naţional Alex Diaconu.










Leave a Reply