Într-o atmosferă de vis, într-un hotel de 5 stele pe malul mării, Antalya a găzduit cel de al IX-lea Campionat Mondial de Kempo. Sute de competitori, zeci de ţări de pe toate continentele, toate acestea au făcut deliciul celor trei zile de foc. O îmbinare perfectă a probelor tradiţionale (îndemânare, tehnicitate, acrobaţie), cu cele de luptă.
Sunt mai bine de trei ani de când scriu despre Campionatele de Kempo în revista Sport Revolution şi mai bine de şase ani de când promovez acest “super combat sport”, unul dintre cele mai complexe şi atractive sporturi de luptă atât la nivel naţional, cât şi mondial.
În ciuda multor aşa-zişi “cunoscători” ai culturii marţiale, este unanim recunoscut şi fără echivoc de absolut toţi marii maeştri în autobiografiile acestora că arta marţială Kempo este rădăcina, originea artelor marţiale din Asia. Primele organizaţii care au promovat Kempo ca pe un sport de luptă modern au fost Nippon Kempo Organization (înfiinţată în 1932 de Muneumi Sawayama), World Shorinji Kempo Organization (înfiinţată de Doshin So în Japonia imediat după cel de-al Doilea Război Mondial), iar mai apoi International Kempo Association (înfiinţată de Ed Parker în SUA, în 1956). Practic, ca artă marţială, Kempo are o vechime istorică de peste 2000 de ani, iar ca sport este practicat şi promovat în diverse forme şi reguli de luptă de cca 75-80 de ani. În prezent, Federaţia Internaţională de Kempo (înfiinţată în anul 1999, România numărându se printre membrii fondatori), este cea mai puternică organizaţie care promovează Kempo la nivel mondial, peste 60 de federaţii naţionale fiind deja afiliate, multe dintre acestea fiind recunoscute şi finanţate în ţările lor de autorităţile naţionale sportive sau comitetele olimpice naţionale.
În anul 2007, profesorul Amatto Zaharia a fost ales în Comitetul Executiv al FIK în funcţia de preşedinte executiv. Mă bucur şi mă simt mândru să văd că meritele unora dintre specialiştii români sunt apreciate la cel mai înalt nivel internaţional. Sunt mândru că sunt român atunci când văd în fruntea Federaţiei Internaţionale de Judo pe Marius Vizer, pe Aurel Pătru, care este preşedintele Uniunii Mondiale de Karate Shotokan (SKDUN), sau mulţi alţi români care se află în fruntea sau în consiliile de conducere ale unor organizaţii internaţionale, aducând prin muncă şi performanţele lor un beneficiu imens de imagine României. Nu mă simt însă deloc confortabil că sunt român atunci când văd răutatea, invidia, perfidia, ranchiuna izvorâtă dintr-o imensă frustrare a omului incapabil să producă ceva, incapabil să dezvolte sau să organizeze ceva, ai unora dintre marii “Guru” ai artelor marţiale româneşti care, deşi au merite aproape inexistente în dezvoltarea sportului pe care îl reprezintă, aruncă cu noroi în stânga şi în dreapta în speranţa că, murdărindu-i pe ceilalţi, îşi vor putea ascunde micimea caracterului şi incapacitatea.
Dar să revenim la Campionatul Mondial de Kempo Individual din Antalya, acolo unde România a obţinut pentru a noua oară titlul de campioană mondială, acolo unde au fost meciuri de un nivel tehnic incredibil pentru nivelul de sportivi amatori, nivel tehnic care ar fi putut concura cu succes cu cel din galele profesioniste. Am văzut o echipă a Franţei bine închegată ce a oferit surprize mari celor mai titraţi sportivi români, o echipă a Rusiei care luptă întotdeauna până la capăt pentru fiecare victorie care poate aduce puncte importante în clasamentul pe naţiuni, o echipă a Olandei care a oferit un spectacol superb în probele tradiţionale de măiestrie sportivă. Am fost plăcut surprins să văd luptători de Kempo veniţi din ţări mai puţin dezvoltate, cum ar fi Algeria, Tunisia, Maroc, Afghanistan, Siria, Irak, care au dat dovadă de respect, disciplină şi un comportament impecabil.
Echipa României s-a clasat pe locul doi pe naţiuni la probele tradiţionale, fiind devansată de puternica echipă a Bulgariei, condusă de Velin Hadjolov, şi pe locul întâi pe naţiuni în probele de luptă. Pe podiumul de premiere, România a fost reprezentată de Cristina Trache la tradiţional, de maestrul Aliuţă Nicolae la probele de luptă şi de Sanda Zaharia la clasamentul general pe naţiuni.
M-am bucurat să văd că însuşi guvernatorul provinciei Antalya, primarul oraşului, dar şi secretarul guvernului turc pe probleme de sport, alături de cei mai înalţi oficiali din zonă, au fost prezenţi şi implicaţi total pentru ca acest Campionat Mondial de Kempo, eveniment sportiv de mare anvergură, să fie o reuşită. Implicarea tuturor acestor oficiali este un semn clar că Turcia acordă sportului o maximă importanţă. Am vorbit de atâtea ori despre competiţiile organizate în ultimii ani în “Ţara Semilunei”, fie ele cupe, campionate europene sau mondiale, în sporturi olimpice sau non-olimpice. Mai nou, Turcia şi-a depus candidatura pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2020. Asta spune tot despre faptul că au înţeles că prin sport se pot afirma şi îşi pot promova imaginea ca ţară la nivel internaţional.
Şi la nivel de organizare, turism şi/sau patriotism am putea lua lecţii. În fiecare sală de sport (şi au cu sutele) există zeci de steaguri ale Turciei, portrete ale profesorului Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, faţă de care respectul poporului turc nu s-a diminuat nici la zeci de ani de la moartea sa.
În încheiere, îmi face plăcere să spun că a fost extraordinar să-i reîntâlnesc pe marii maeştri Jeff Speakman (superstar al filmelor de acţiune hollywoodiene, dar şi preşedintele Federaţiei Internaţionale de Kempo) sau pe Benny “The Jet” Urquidez (component al primului lot naţional de Kempo al SUA în anii ’70, o legendă vie a sportului de luptă internaţional, care, la 60 de ani, ne-a dat o adevărată lecţie de tehnicitate, condiţie fizică şi mobilitate pe parcursul antrenamentelor pe care le-a făcut cu lotul României).
De menţionat că şi la această ediţie a Campionatelor Mondiale lotul României a avut suporteri de lux, de această dată Iuliana Marciuc şi Adrian Enache fiind alături de sportivii români.
Leave a Reply