După un drum frumos până la Galaţi, alături de bunii mei prieteni, maeştrii Gabriel Oroviceanu şi Virgil Fâşie, am ajuns la malul Dunării într-o zi de vineri. Într-o sală plină până la refuz, sportivii făceau cântarul. Pe lângă componenta pur sportivă, aceste competiţii sunt excelente motoare de socializare şi întâlnirea cu vechi prieteni din toată ţara.
După “somnul de frumuseţe”, sâmbătă a început competiţia de Kempo K1, desfăşurată pe trei suprafeţe de luptă. Timp de şapte ore, combatanţii au trebuit să treacă prin foc pentru obţinerea unui loc pe podium, iar pentru a câştiga titlul de campion a fost nevoie de o dăruire şi un bagaj tehnic exemplare.
Clubul Scorpions din Iaşi, condus de Mihai Constantin, a venit cu peste 20 de sportivi la toate categoriile de luptă şi nu a fost uşor ca sportivii moldoveni să se numere printre medaliaţi. Meciuri tehnice, knock-out-uri spectaculoase, răsturnări de situaţie, dăruire, toate au format tabloul general al unui campionat de succes.
Uneori nu acordăm atenţia cuvenită celor ce ne înlesnesc obţinerea unui titlu prin profesionalismul şi dăruirea lor. Printre aceştia, aş menţiona echipele de arbitri, care stau cu orele în picioare, cei care anunţă şi fac diagramele sportive, antrenorii cluburilor şi oficialii federaţiei.
Din mijlocul evenimentelor, Amatto Zaharia, preşedintele FR Kempo, a declarat pentru “Sport Revolution”: “Sunt mulţumit de nivelul tehnic şi comportamentul sportivilor, atât în ring, cât şi în afara sa. Numărul tot mai mare de competitori de la Campionatele Naţionale ne dă posibilitatea să avem o bază de selecţie tot mai performantă în vederea alcătuirii loturilor naţionale. Trebuie menţionat că o parte dintre luptătorii de bază ai lotului naţional nu au participat la acest campionat, deoarece între 23 şi 26 martie vor fi prezenţi la Campionatul Mondial de Kempo pe echipe, desfăşurat în Portugalia. Din acest motiv, am decis să-i menajez”.
Secretarul general FR Kempo, Remus Grădinaru, a precizat: “Ce poate fi mai frumos decât o sală plină, mulţumită de spectacolul oferit, sportivi ce sunt rivali în ring şi prieteni în afara lui sau revederea cu prieteni din toată ţara? Aceste Campionate de Kempo oferă răspunsul. Faptul că nu mai concurez este suplinit într-o oarecare măsură atât în funcţia de secretar general al federaţiei, dar şi în postura de antrenor. Nu pot sta departe de acest fenomen numit Kempo!”.
Vorbim mereu de componenta sportivă, de stiluri, de federaţii, “cât de tare este unul sau altul”, “cât de campion este X sau Y” şi cât de reale sunt performanţele unora sau altora. Totul este relativ. Ce aş vrea să menţionez, însă, este atmosfera ce planează în jurul competiţiilor de Kempo şi a lotului naţional, una relaxată, prietenoasă, plină de respect, de competitivitate productivă, de fair-play şi chiar prietenie. Fiecare îşi ştie locul şi nu trebuie dovedit nimănui nimic.
Cu riscul de a supăra şi deranja, această federaţie este un exemplu pentru lumea sportului în general, dar mai ales pentru lumea sporturilor de luptă.










Leave a Reply