Etapa cu numărul 13 din Il Giro a fost, cum se prevăzuse, un duel al sprinterilor, câștigat, pentru a treia oară la această ediție de britanicul Mark Cavendish-Sky Procycling, după 3h02,07. Caravana a pornit din Savona, sosind la Cervere, după 121 kilometri, fără evenimente deosebite. Cu obișnuitele tentative de evadare înăbușite de pluton, în ultima fiind angrenați Cavendish, Kaisen și Panini, primul țâșnind spre final, întrecându-i, printre alții, pe Alexander Kristof și pe Mark Renshaw. Joaquin Rodriguez va porni și sâmbătă cu tricoul roz, în prima dintre cele două etape de munte, Cherasco-Cervinia, 35,2208 kilometri. Consemnăm și schimbarea liderului din Turul Californiei în runda a cinceal. David Zebriskie, de la Garmin, a câștigat contratimpul de 29,7 kilometri de la Bakersfield în 35,29 minute și a preluat tricoul galben de la Peter Sagan, sosit pe locul 52, la 3,27 minute. Pe pozițiile următoare sunt Terjay van Garderen-BMC, la 34 secunde și Robert Gesinck-Rabobank, la 1,06 minute. Și aici vor avea loc două etape cu profil de munte.










Leave a Reply