După ce am scris articolul prin care am tras un semnal de alarmă în privinţa premierilor care nu au fost acordate nici până azi pentru spotivii medaliaţi la Jocurile Mondiale de la Cali, au primit nenumărate mesaje prin care cititorii noştri au recunoscut că nu ştiu ce înseamnă o astfel de competiţie şi că nu au auzit vreo dată de ea. Tocmai din acest motiv, se cuvine să precizăm ce sunt Jocurile Mondiale pentru a răspunde nelămuririlor cititorilor noştri fideli.
Astfel, Jocurile Mondiale reprezentină o competiţie organizată din patru în patru ani, sub egida CIO, la un an după Jocurile Olimpice. Prima ediţie a acestei competiţii, care reuneşte preponderent sporturi neolimpice, a avut loc în 1981, informează romgym.ro. O parte dintre sporturile Jocurilor Mondiale sunt întâlnite şi în programul olimpic (triathlon, gimnastică ritmică şi trampoline, badminton) sau au făcut parte cândva din programul olimpic (trasul frânghiei, baseball, softball). Sporturile din programul Jocurilor de la Cali au fost grupate în sporturi artistice (gimnastică), precizie (billiard, bouwling, boules), cu mingea (korftbal, racquetball, beach handball, rugby în 7, softball, squash), arte marţiale, de putere (ridicarea greutăţii, trasul frânghiei), sporturi în ascensine (paraşutism, orientare, roller skationg, schi pe apă), mai informează sursa citată.
În 2013, Jocurile Mondiale au fost organizate la Cali, în Columbia, aceasta fiind doar a noua ediţie, ceea ce înseamnă că vorbim de o competiţie relativ tânără. Prima ediţie a avut loc în 1981, la Santa Clara, în California, ulterior desfăşurându-se la Londra (1985), Karlsruhe (1989), Haga (1993), Lahti (1997), Akita (2001), Duisburg (2005) şi Kaohsiung, Taipei (2011). De menţionat că Jocurile Mondiale nu sunt un rival al celor Olimpice, ci sunt o competiţie complementare, motiv pentru care au şi fost recunoscute de CIO, iar o parte dintre sporturi se desfăşoară după aceleaşi principii şi reguli olimpice. Însuşi fostul preşedinte al CIO, Jacques Rogge, a recunoscut existenţa Jocurilor Mondiale, a doua competiţie ca importanţă după Jocurile Olimpice.
De remarcat că pe lângă Jocurile Mondiale organizate sub egida CIO, şi Sport Accord organizează Jocuri Mondiale, iar cele mai recente au fost cele de luptă, care au avut luna trecută la Sankt Petersburg, acolo unde România a câştigat nouă medalii, situându-se pe locul 20 în clasamentul pe naţiuni.










Leave a Reply