Duelul ocupantelor locurilor 4 și 5 din sezonul regulat al Conferinței de Est a NBA, Brooklyn Nets și Chicago Bulls, a fost tranșat în favoarea echipei “taurilor”. Care a câștigat meciul cu numărul 7 din play-off, 99-93, în fieful adversarei, impunându-se cu 4-3 la general. Cele mai multe puncte, 24, le-au înscris Bellinelli și Noah, de la oaspeți și Williams, de la gazde. Chicago Bulls completează tabloul semifinalistelor, urmând să joace primele două meciuri luni și miercuri, cu Miami Heat, pe terenul acesteia.
Celelalte partide: Indiana Pacers-New York Knicks, duminică și marți seara (Est), Memphis Grizzlies-Oklahoma City Thunder, în aceleași seri, Golden State Warriors-San Antonio Spurs, luni și miercuri (Vest). Pe 9 va fi zi de pauză, iar din 10 seria va continua cu alte două confruntări în sălile echipelor care au evoluat în deplasare.
Se va juca tot după sistemul “cel mai bun din cinci jocuri”.










Leave a Reply