Clubul Daisho Timişoara, un promotor al artelor marţiale româneşti

Clubul Daisho Timişoara, sub coordonarea lui Sensei Dan Olaru, este un pilon de susţinere al artelor marţiale româneşti, fiind o organizaţie marţială de referinţă în zona Banatului. Acest club reuneşte trei secţii, una de Shotokan, una de Taekwondo ITF şi una de Ju Jitsu. Sportivi amatori şi profesionişti se întâlnesc în cadrul clubului Daisho Timişoara, unde exersează tehnici de autoapărare, respectiv se pregătesc pentru competiţiile internaţionale de profil.

Dan Olaru, preşedinte acestui club, s-a născut la 29 mai 1963, descoperind de mic că este atras de Orientul Extrem, filozofie și arte marțiale. Puținele filme televizate din acea perioadă (filmele cu samurai ale lui Kurosawa, Judo-Saga) l-au făcut să se înscrie în 1971 la secția de judo a Palatului Pionerilor  (coordonată de Prof. Popovici), dar nu a găsit ceea ce îl interesa în judo-ul practicat ca sport olimpic și s-a reorientat către Ju-Jitsu. Lipsa unor școli și a unor maeștri adevărați l-au făcut să se orienteze în 1975 către Karate Shotokan, un sport care intrase de curând în România, apoi, în 1978 a început în paralel practicarea Taekwondo-ului cu studenții străini din Timișoara (în special Max Roland Fayama). Deși a studiat în diferite săli, a rămas independent până în 1984, când a hotărât să studieze cu maestrul Mircea Ungureanu care l-a propus pentru examenul de centură neagră 1 Dan, pe care l-a promovat în 1985 cu o comisie condusă de maestrul Florentin Marinescu. În același an, a deschis propria sală de arte marțiale. Imediat ce a promovat al 2-lea Dan, s-a implică activ în Revoluția timișoreană din 1989. După ce a absolvit cursurile școlii de antrenori, în 1993-1994 a devenit antrenor al lotului național de karate WSKF, sub îndrumarea maestrului Mircea Ungureanu. Între 1995 și 1998 a primit o invitație pentru a studia la Budo Studien Kreis, renumita școală de arte marțiale clasice din Germania, condusă de maestrul Werner Lind, unde s-a specializat în Kempo Karate, Nin-Jutsu, Qi-Gong și Kobudo (Bo, Nunchaku, Tonfa), simultan cu studiul istoriei artelor marțiale și al filozofiei orientale. La întoarcere a avut o nouă întâlnire care i-a influențat traseul în artele marțiale. Cu ocazia unui stagiu, l-a cunoscut pe maestrul de Jiu-Jitsu, Robert Manole, descoperind că amândoi împărtășesc aceleaşi viziuni despre valorile artelor marțiale tradiționale și despre importanța studiului istoriei și al filozofiei acestora. De aceea, când maestrul Manole, împreună cu Alic Bogdan au pus ulterior bazele Fundației de Arte Marțiale Nippon Seibukan, Sensei Olaru a devenit colaborator al acesteia. Din 2000 este antrenor al lotului național de Taekwon-Do ITF, sub conducerea președintelui Federației Române, lector univ. Marius Oltean și, în urma rezultatelor internaționale obținute, devine antrenor emerit în 2004. Absolvă Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității Tibiscus, cursuri de zi, ca șef de promoție în 2009. Din 2002 construiește și propune un concept pe care îl denumește DAISHO-RYU (ryu=școală, sistem; daisho=ansamblul celor două săbii ale samuraiului) prin care încearcă să atragă practicanții de arte marțiale nu numai către sport, ci și către studiul profund al artelor marțiale, al filozofiei orientale pentru a-și îmbogăți și îmbunătăți viața fizică, spirituală și relațiile sociale.

„În cariera mea de antrenor m-am întâlnit frecvent cu unele nelămuriri ale practicanților de arte marțiale. Interesant este că două din aceste întrebări, aparent complet diferite, au același răspuns. Aceste întrebări au în mare următoarele forme:

1. ,, Pentru a face față unei lupte reale, n-ar trebui să practic și Ju-Jitsu (sau judo, lupte, MMA etc)?”, întrebare auzită cel mai des de la practicanții de Karate și Taekwondo.
2. ,, De ce Taekwondo, care e renumit pentru studiul tehnicilor de picior, are o reprezentare a pumnului ca simbol principal în sigla stilului, ca și în diferite stiluri de karate?”

Mărturisesc că răspunsul la aceste întrebări m-a frământat și pe mine la început, dar, după ani de practică, am fost în stare să găsesc răspunsul: imaginea pumnului este un simbol. Maeștrii din vechime considerau că o artă marțială este formată din cinci subiecte de studiu, reprezentate de cele cinci degete ale mâinii:

• Pregătirea fizică (jap. jumbin undo, cor. dallyon), care constă în exerciții pentru forță, mobilitate, viteză, rezistență și spargeri (jap. tameshiwari, cor. kyokpa);
• Tehnica de bază (jap. kihon, cor. gibon);
• Formele (jap. kata, cor. tull);
• Lupta (kumite sau matsoki cu toate formele sale, gohon, sambon, ippon, jyu ippon, kaeshi, okuri, etc, care fac trecerea de la go no sen la sen no sen ) ;
• În fine, tehnicile de autoapărare (jap. goshin,  cor. hosinsul ), constând în prize, proiectări și aruncări, luptă la sol și practica cu arme tradiționale și dezarmări.

Dar studiul acestor subiecte trebuie completat în timp cu studiul filozofiei și istoriei artelor marțiale ca și al meditației, pentru perfecționarea spiritului (shen), pentru atingerea unor stări ca hishiryo (,,atenția fără atenție”) sau mizu no kokoro (,,liniștea apei”), combinarea lor ducând la strângerea cele cinci ,,degete” în pumn, pumnul semnificând o stare superioară a practicantului care este mult mai pregătit pentru a face față provocărilor vieții decât înainte de a începe practica artelor marțiale. Unii maeștri denumesc această stare jissen, termen japonez care s-ar putea traduce prin ,,învingere”, ,,câștig”, nefiind aici vorba doar de câștigarea unei lupte pe stradă, ci de starea de învingător în relație cu provocările din viața de zi cu zi.

De menționat este că în artele marțiale clasice, nivelul de shihan (prima treaptă de maestru) se obține la gradul de 5 Dan în artele marțiale japoneze (Karate, Jiu-Jitsu, chiar și în Go!), respectiv la 6 Dan în Taekwondo și japonezii numesc acest nivel menkyo-kaiden, adică ,,cel de sine stătător” și nu se poate obține înaintea vârstei de 30 de ani, deoarece abia după această vârstă apare echilibrul yin-yang al celor două emisfere cerebrale, adică echilibrul între emoții, logică și corp.

În concluzie orice artă marțială clasică conține toate elementele de care avem nevoie în viață. Din păcate, atât la noi, cât și în întreaga lume, numeroși instructori se ocupă în principal de performanța sportivă, neglijând, din lipsă de timp sau interes, celelalte aspecte ale artei marțiale pe care o predau. Așa că cereți instructorului vostru să vă predea și aceste aspecte dacă sunteți interesați și nu încercați pur și simplu să schimbați arta marțială practicată”, a fost părerea lui Sensei Dan Olaru despre arte marțiale.

Pe lângă Dan Olaru, Sensei Bogdan Alic, Sempai Adrian Butnariu şi Sempai Viorel Birtok fac parte de asemenea din conducerea clubului Daisho Timişoara, toţi patru reuşind să-l propulseze între cele mai reprezentative cluburi de arte marţiale din România.

Sportivi de la clubul Daisho Timişoara, secţia Shotokan: Pursagă Manuela, Kocsis Melinda, Foltrauer Mihaela, Puiu Andrada, Paru Andreea, Ciobanu Cristian, Kocsis Andras, Szentesi Iasmina, Tarhon Florin, Varga Denisa, Kanalas Maria, Iovanov Giurgevca, Firicianu Diana, Blemovici Sergiu, Kato Viliam, Putnariu Adrian, Birtok Viorel.

Sportivi de la clubul Daisho Timişoara, secţia Taekwondo ITF, medaliaţi la Campionatele Nationale şi Cupa României: Olaru Dan, Fischer Adrian instructor, Răducioiu Cristian, Răducioiu Bogdan, Leahu Victor, Folmer Francisc, Vuia Claudia, Ungur Codrin, Scarlăteanu Alexandru, Komives Anda, Gal Izabela, Barabas Diana, Barabas Eduard, Leahu Adrian, Vîlceanu Andrei, Pop Cristina, Ghiţulescu Bogdan, Ghiţulescu Alexandru, Itana Micsa, Ştefan Nicolăescu, Jora Ştefan, Stoica Vlad.

FOTO: Octavian Budică şi Alexandru Medişanu.

* articol publicat în numărul 39 (iunie) al revistei Sport Revolution