În perioada 21-24 Mai 2014, în incinta Hotelului Caro din Bucureşti, s-a desfăşurat conferinţa Internaţională de Medicină Sportivă şi Ştiinţa Sportului “Sănătate şi Performanţă în Societatea Modernă” organizată de către Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport şi Societatea Română de Medicină Sportivă. Acest spaţiu, ales în mod intenţionat pentru semnificaţia lui urbanistică (clădirile hotelului fiind simbolul unui notabil proces de regenerare urbană şi de integrare a noilor tehnologii în viaţa de zi cu zi), a imprimat evenimentului o eleganţă aparte şi o atmosferă ştiinţifică ideală pentru un schimb de experienţe cu adevărat unic.
Tematica aleasă a vizat probleme actuale de interes major precum: sănătatea şi exerciţiul fizic, plasticitatea neuronală, importanţa reabilitării medicale în sportul de performanţă, coaching vs. psihoterapie în sport, performanţa umană: mecanisme, impact fizic, mental şi social. Evenimentul a polarizat atenţia specialiştilor din domeniu, care şi-au dorit să împărtăşească cu publicul român de specialitate rezultatele muncii lor în aria medicinei sportive sau a ştiinţei sportului. Astfel, printre vorbitorii conferinţei s-au numărat nume precum: John Underwood (USA), Romain Meusen (Belgia), Philippe Dupont (Franţa), Jean-Marie Coudreuse (Franţa), Anca Ionescu (România), Pierre Joseph de Hillerin (România).
Dorind să schimbe mentalităţi şi să arate publicului larg importanţa progresului ştiinţelor, comitetul organizator al acestui eveniment a reuşit să aducă la Bucureşti două personaje ale căror prezentări au avut un impact major asupra audienţei – John Underwood (USA) şi Romain Meusen (Belgia).
Pornind de la idea că sportul nu trebuie analizat ca pe o activitate dedicată strict atleţilor de performanţă, în prima zi a conferinţei de la Bucureşti, Romain Meusen, profesor în cadrul uneia dintre cele mai cunoscute universităţi din Belgia – Université Libre de Bruxelles, a vorbit audienţei despre importanţa exerciţiului fizic pentru persoanele în vârstă şi despre gradul major de influenţă pe care poluarea îl are asupra realizării activităţilor fizice. El a subliniat, astfel, necesitatea antrenării sportivilor în medii curate şi lipsite de agenţi poluatori majori.
Revelaţia evenimentului a venit, totuşi, în a doua zi, când fondatorul şi directorul organizaţiei Life Of An Athlete, John Underwood, a reuşit să cucerească imediat publicul aflat în sala de conferinţe a Hotelului Caro prin abordarea neconvenţională şi perspectiva ştiinţifică a studiilor realizate de-a lungul timpului. El a pus accentul pe importanţa studierii componentei neurologice în procesul de antrenare a atleţilor, subliniind că pentru a putea realiza progrese vizibile în sportul de performanţă, atât la nivelul antrenamentelor, cât şi la nivel competiţional, structurile sportive trebuie să integreze domeniul ştiinţific în cadrul activităţilor lor uzuale.
Audienţa acestei conferinţe a fost peste aşteptările organizatorilor. La eveniment, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a fost reprezentat prin domnii Ioan Dobrescu, Secretar General şi Alin Petrache, Vicepreşedinte, iar Ministerul Tineretului şi Sportului prin Dragoş Cosmin Lucian Preda, Director de cabinet. Au mai fost prezenţi membri ai Societăţii Române de Medicină Sportivă, antrenori şi reprezentanţi din diferite ramuri de sport, colectivul Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport şi cel al Institutului Naţional de Medicină Sportivă.
Ca element unic introdus de către organizatorii conferinţei, concomitent cu evenimentele ştiinţifice s-a desfăşurat şi o expoziţie în care principalii sponsori ai evenimentului au putut să-şi prezinte produsele şi noile inovaţii ce vizează domeniul medical sau domeniul sportului. Printre cele 16 companii, nume cunoscute ca: Himalaya, GTS Solutions, Procardia, Biofarma, Alfawassermann, LaDorna şi LCRHEA Medical Care.
NOTĂ: Revista „Sport Revolution” va publica şi în numerele viitoare alte articole despre problematica acestei conferinţe ştiinţifice. Astfel de articole se doresc a fi utile antrenorilor şi sportivilor de performanţă, dar şi oricărui amator de mişcare.
Articol publicat în revista Sport Revolution nr. 50













Leave a Reply