Mirjana Lucic-Baroni a declarat, vineri seară, după victoria obţinută în meciul cu Simona Halep, din turul trei de la US Open, că se simte ca şi când ar fi câştigat deja un turneu de Grand Slam, satisfacţia sa fiind pe măsura performanţei obţinute.
“Am făcut un meci grozav. Simona este o jucătoare mare. Este uimitor. Sunt de prea multă vreme în circuit, ştiam ce trebuie să fac. Simona e o jucătoare uimitoare, o spun din nou, dar nici eu nu sunt rea. Sunt o adversară dificilă pentru oricine, dacă îmi pot face jocul. Astăzi am putut să-mi păstrez concentrarea, să joc agresiv şi să-mi caut loviturile.
Sunt mândră de mine. Au fost multe lucruri nefericite care s-au întâmplat în aceşti ani. Mă simt ca şi cum aş fi câştigat deja un turneu de Grand Slam”, a declarat Mirjana Lucic-Baroni pentru Eurosport.
Mirjana Lucic-Baroni are 32 de ani, este pe locul 121 în clasamentul WTA, şi a venit din calificări la turneul american. Meciul dintre croată şi românca noastră a durat o oră şi 34 de minute, partidă încheiată cu scorul de 7-6 (6), 6-2 pentru adversara Simonei.
Sursa foto: www.usopen.org










1 Comment
cristi neacsu
30.08.2014 at 12:30Este si normal sa se simta astfel. Doar a invins nr doi mondial. Se mai intampla. Nu-i nimic, Simona are putere sa treaca peste aceasta pierdere. Este o mare campioana. Ma simt mandru ca este romanca. Mult succes Simona!