Prezentele la Campionatele Mondiale de baschet 3×3 de la Moscova, echipele naționale ale României (cea feminină și cea masculină) s-au calificat în optimile de finală. Formațiile, alcăuite din Florina Diaconu, Anca Șipoș, Andra Haas și Cristina Bigică, respectiv din Cătălin Vlaicu, Angel Santana, Bogdan Popescu și Vasile Ștefan au reușit să-și respecte statutul de favorite și să treacă fără prea mari probleme de faza grupelor.
După ce joi, în prima zi a competiției, a trecut de Siria și Italia, echipa feminină a României a trecut vineri de Urugay (21-9), dar a fost învinsă de Belgia (17-20) și Elveția (9-20). În runda următoare, trupa tricoloră va juca împotriva Spaniei, favorită numărul 4. Partida va lua startul în jurul orei locale 17:20.
Naționala masculină a jucat doar două meciuri vineri, după ce joi a trecut de Qatar și Venezuela, dar a pierdut cu Argentina. Băieții au trecut de reprezentanții Rusiei (19-17), dar au fost învinși de o altă țară cu tradiție în baschet, Lituania (16-17). Cotată cu șansa a doua la câștigarea turneului, echipa României va juca împotriva Noii Zeelande, cap de serie numărul 19. Meciul nu va începe mai devreme de ora locală 15:20.
FOTO: Sport Arena Streetball










Leave a Reply