Etapa cu numărul 12 a Turului Franței, Saint Jeann de Maurienne-Annonay, 220 kilometri, pe un drum între Alpi și Pirinei, a fost dominată de parcursul celor cinci evadați și de lupta lor pentru victoria finală. Cel mai bun s-a dovedit scoțianul David Millar-Garmin, 5h42,46, care s-a desprins, împreună cu colegul din evadarea de peste 200 de kilometri, Jean Christophe Peraud-Ag2R, cu circa trei kilometri înainte de sosire, fiind cronometrați în aceli timp. După cinci secunde au ajuns Egoi Martinez de Esteban-Euskaltel, Cyril Gautier-Europcar și Robert Kiselovski-Astana. Cel din urmă a câștigat toate cele trei cățătări ale etapei, apropiindu-se în clasament de coechipierul Fredrik Kessiakoff, purtătorul tricoului alb cu buline roșii. Sosit cu plutonul, după 7,53 minute, Bradley Wiggins-Sky Procycling rămâne cu tricoul galben, având același avans față de principalii urmăritori, 2,05 minute de Christopher Froome-Sky Procycling, 2,23 de Vicenzo Nibali-Liquigas, 3,19 de câștigătorul precedentei ediții, Cadel Evans-BMC Racing etc. La rândul lor, Peter Sagan-Liquigas și Tejai van Garderem-BMC Racing, vor pleca în runda 13, Saint Paul Trois Chateaux-Le Cap d’ Agde, 215 kilometri, cu tricourile verde, respectiv alb.









Leave a Reply