Se poate spune că prima zi a întrecerilor olimpice de la Londra a fost nefastă pentru cele trei atlete ale noastre, care n-au putut trece de sita calificărilor. După Cristina Bujin, care n-a prins pragul din cele trei încercări la triplu salt, a urmat clasarea pe locul 5 în seria de la 100 metri, cu 11,44, a Andreei Ogrăzeanu, iar seara târziu, Nicoleta Grasu a încheiat doar pe 7 în grupa B la disc, cu o aruncare de 61,86. Cea mai bună din acest sezon, dar numai a 14 -a la concursul olimpic, în finala căruia au acces doar 12 sportive, dintre care doar opt și-au realizat baremul de 63,10 metri. Cubaneza Yarelis Barrios a avut cea mai lungă aruncare, 65,94, iar în grupa româncei, Nadine Mueller-Germania, 65,89.
Cele două finale din ziua inaugurală au fost câștigate, ca și la precedenta ediție, de polonezul Tomasz Majewski, 21,89 la greutate și de etiopianca Tirunesh Dibaba, 30:20,75, record stagional la 10.000 metri. Pentru prima oară în proba celor 25 de tururi de stadion au urcat pe podium două kenyence: Sally Kipyego și campioana mondială Vivian Cheruyiot, cronometrate în 30:26,37, respectiv 30:30,44, recorduri personale. Sâmbătă, la ora 13,35, se va da startul în prima serie a probei feminine de 3.000 metri obstacole. Cristina Casandra, locul 5 la JO de la Beijing, va concura în seria a doua, iar Ancuța Bobocel în a treia, ambele fiind cotate, ținând seama de rezultatele anterioare, cu șanse importante la calificarea în finală.









Leave a Reply