O adevărată lecţie de dăruire, o adevărată şcoală de luptă, un real SuperKombat. Aşa putem caracteriza în doar câteva cuvinte prestaţia luptătorilor de Kempo participanţi la naţionalele de seniori desfăşurate la Tg. Mureş.
Lovituri cu pumnii şi picioarele, lovituri cu coatele şi genunchii, secerări, aruncări şi proiectări, în continuare luptă la sol cu imobilizări, torsionări sau strangulări, într-un cuvânt: FULL-KEMPO. Datorită complexităţii şi spectaculozităţii tehnicilor de luptă folosite şi permise în această probă, Full-Kempo este considerată ca fiind una dintre cele mai spectaculoase probe de luptă la nivelul sportului amator.
Deşi această ediţie a fost dedicată seniorilor, ne-a făcut plăcere să vedem în cadrul campionatului şi o cupă naţională la care au participat cei mai buni juniori, dintre aceştia remarcându-se din nou Yamato Zaharia (campion -55 kg) şi Claudiu Dimache (campion -70 kg), care au dominat şi câştigat în mod categoric categoriile lor de greutate. Este extraordinar să vezi astfel de elevi care aleg şcoala şi sportul ca preocupări esenţiale şi ne-am dori ca un număr din ce în ce mai mare de tineri să le urmeze exemplul. Un merit deosebit îl au cu siguranţă diriginţii claselor şi directorii liceelor din care provin aceştia, „Dante Aligheri“ şi „Alexandru Ioan Cuza“ din Capitală, care merită felicitările noastre pentru faptul că au înţeles că sportul de performanţă ca activitate extraşcolară reprezintă una dintre cele mai bune opţiuni.
Aurel „Mineru“ Pirtea nu a avut nici la această ediţie adversari pe măsură, câştigând primele două meciuri prin TKO, după care s-a retras din concurs din cauza recidivei unei răni mai vechi.
Tolea Ciumac a dominat categoria sa de greutate, câştigând finala împotriva lui Gabriel Coşoianu prin tehnici de aruncare foarte spectaculoase, care nu au dat nicio şansă adversarului.
Trebuie menţionată şi revenirea, după o absenţă de 2 ani, a lui Victor Apostol (CS Amatto Budokan), un luptător redutabil, multiplu campion naţional, european şi mondial, care a trecut cu uşurinţă de primii doi adversari, având însă un meci foarte greu în finala câştigată împotriva lui Gabriel Boroş (CS Amatto Budokan).
Nicolae Aliuţă (multiplu campion naţional de box) şi Amatto Zaharia (multiplu campion european şi mondial de kempo) constituie un parteneriat de succes pentru lotul naţional de kempo al României.
Un campionat naţional foarte reuşit, pentru care felicităm Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, dar şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pentru sprijinul acordat în activitatea FR Kempo, sprijin fără de care, aşa cum preciza şi preşedintele federaţiei, Amatto Zaharia, toate aceste performanţe sportive şi organizatorice extraordinare nu ar fi posibile.
La seniori, componenţii lotului naţional au confirmat urcând şi de această dată pe prima poziţie a podiumului de premiere, astfel:
60 Kg: Daniel Matache (campion naţional) / CS Kokusai
65 Kg: Gică Constantin (campion naţional) / CS Amatto Budokan
70 Kg: Daniel Asaftei (campion naţional) / CS Academia Navală Constanţa
75 Kg: Mirel Drăgan (campion naţional) / CS Kokusai
80 Kg: Daniel Rusu (campion naţional) / CS Academia Navală Constanţa
85 Kg: Ion Pascu (campion naţional) / CS Amatto Budokan
90 Kg: Victor Apostol (campion naţional) / CS Amatto Budokan
100 Kg: Tolea Ciumac (campion naţional) / CS Amatto Budokan
Fete:
-55 Kg: Gabriela Baba (campioană naţională) / CS Cetatea Dojo
-60 Kg: Cristiana Stancu (campioană naţională) / CS Lupii Albaştri










Leave a Reply