Într-un weekend în care întreaga Românie era sub febra alegerilor locale, la Sport Arena Streetball s-a votat în unanimitate cu un singur candidat: baschetul.
Prezenţa la urne se anunţa numeroasă încă de la înscrierile pentru Turneul 2, la care peste 800 de jucători, alcătuind peste 200 de echipe, au fost validaţi în doar 24 de ore. Aceştia, alături de câteva mii de spectatori, au animat din nou atmosfera la baza Sport Arena din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti.
Singurul campionat de baschet 3×3 din România, care începând din acest an se desfăşoară sub egida FIBA şi este competiţie de calificare pentru FIBA 3×3 World Tour Madrid, este în continuare un magnet pentru iubitorii baschetului din România pe timpul verii. Iar pe 10 iunie a fost cu adevărat ziua alegerilor. Pentru că nu ştiai la ce să te uiţi mai întâi. S-a jucat baschet peste 12 ore, pe toate cele patru terenuri, iar la fazele finale ale competiţiei, tribunele şi marginile terenului Dolce Sport au fost arhipline. N-a contat nici măcar faptul că pe ecranul din incinta bazei sportive se putea urmări primul mare derby de la Campionatul European de fotbal, Spania – Italia. Baschetul a câştigat!
Iar cei care l-au ales nu au avut ce regreta, mai ales că finala de la masculin plus 18 ani, cea mai importantă categorie a campionatului, s-a încheiat apoteotic, cu un coş decisiv marcat de Alin Spahiu, de la echipa Hearts of Men. Aceasta a câştigat finala cu 21-20 în faţa marilor favoriţi de la “Ironie fină”, cei care s-au impus în primul turneu al anului. Astfel, disputa pentru marele premiu al categoriei, participarea la FIBA 3×3 World Tour Madrid, devine din ce în ce mai palpitantă, iar turneele următoare se anunţă incendiare.
Cele 24 de echipe clasate pe podium la cele opt categorii şi-au primit premiile din partea a trei invitaţi speciali, Alin Petrache, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Tineret şi Sport, Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti şi Ryan Burke, reprezentant al firmei Sport Court, cea care furnizează suprafaţa de joc de la Sport Arena.
“Ceea ce am văzut aici mi se pare extraordinar. Atât baschetul, cât şi rugby-ul sunt sporturi mai puţin mediatizate în România şi faptul că un asemenea eveniment adună o mulţime de tineri dornici să facă sport şi să vadă sport este o treabă excepţională”, a declarat Alin Petrache.
“Brazii” vs. “Stejarii”
Ziua de duminică a pus capăt unui weekend fierbinte în care Sport Arena Streetball a avut parte de o serie de invitaţi speciali. Astfel, sâmbătă au fost prezenţi la terenuri “stejarii” din naţionala de rugby a României, conduşi de antrenorul secund Marius Tincu. Aceştia au participat la un meci demonstrativ împotriva “brazilor”, o echipă din care au făcut parte vedetele baschetului autohton, Virgil Stănescu şi Andrei Căpuşan, ultimul, campion al României cu Asesoft Ploieşti în acest sezon.
Sâmbătă, atmosfera s-a încins la maximum pentru mai bine de o jumătate de oră, atunci când cântăreţele Roxana Nemeş şi Ornela Pasăre, alături de fotomodelul Gina Maican, au luat cu asalt terenul de baschet.
Cele trei au alcătuit echipa “Frumoaselor” într-un meci de poveste cu selecţionata “Bestiilor” din care au făcut parte trei luptători de K1, în frunte cu proaspătul campion intercontinental în versiunea WAKO Pro, Ionuţ Pitbull Atodiresei.
Superman a zburat peste toţi
Tot sâmbătă a avut loc şi primul concurs de slam dunk organizat de Sport Arena Streetball în 2012. După ce dunkerii români s-au întrecut în mediul online, prin intermediul clipurilor video postate pe pagina de Facebook a competiţiei, acum cei mai buni dintre ei s-au duelat şi în realitate.
Deşi n-a participat la întrecerea virtuală, Adrian “Superman” Bente din Timişoara a zburat mai sus decât toţi ceilalţi concurenţi, iar execuţiile sale i-au impresionat pe cei trei membri ai juriului, condus de Ryan Burke.
Participanţi surpriză la concursul Şarpele
Tradiţionalul concurs Şarpele, care încheie fiecare turneu şi în care participanţii trebuie să înscrie de la linia de aruncări libere, a avut parte de doi concurenţi surpriză. Alin Petrache, vicepreşedintele ANST şi Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti şi-au testat la rândul lor calităţile de baschetbalişti. “Mă bucur că Universitatea Politehnica Bucureşti este de şapte ani partener al celui mai mare turneu de baschet în aer liber din România şi sper să putem face astfel încât în anii următori să găzduim competiţii de baschet 3×3 la nivel european şi mondial”, a spus Mihnea Costoiu.
Câştigătorii Sport Arena Streetball 2012 – Turneul 2
Feminin -14: Suricate
Masculin -14: Street Sharks
Feminin -18: Champions
Masculin -18: Beeg
Feminin +18: Still us
Masculin +18: Hearts of Men
Feminin +35: Solo pasione
Masculin +35: Bob’s Squad
Concurs 3 puncte: Raluca Marinovic
2 Ball: Daniel Conciu şi Andrei Lung
Slamdunk: Adrian “Superman” Bente










Leave a Reply