Ciclistul american Lance Armstrong, de şapte ori câştigător al Turului Franţei, a confirmat marţi retragerea sa din ciclismul profesionist pentru a-şi ”consacra cât mai mult timp” familiei, luptei împotriva cancerului şi fundaţiei sale.
”Astăzi (marţi), mi-am anunţat retragerea din ciclismul profesionist pentru a consacra cât mai mult timp familiei mele, luptei împotriva cancerului şi conducerii fundaţiei pe care am creat-o înainte de a câştiga primul meu Tur al Franţei”, a declarat Armstrong în comunicatul publicat pe site-ul fundaţiei sale Livestrong (livestrong.com).
Lance Armstrong (39 ani) a disputat ultima sa cursă în străinătate în Australia, Tour Down Under, încheiată pe 23 ianuarie.
După ce şi-a tratat un cancer la testicule, care l-a constrâns să-şi întrerupă cariera, ciclistul american a câştigat de şapte ori Turul Franţei, un record, între 2999 şi 2005.
El se confruntă cu numeroase acuzaţii de dopaj care provin de la foşti coechipieri ai săi, între care câştigătorul Marii Bucle în 2006, compatriotul său Floyd Landis, deposedat de titlul în urma unui control pozitiv la testosteron.









Leave a Reply