Parcul Tineretului din Capitală a fost vineri, 13 iunie, locul de desfăşurare al unuia dintre cele mai importante evenimente sportive demonstrative din această vară. Pe aleea centrală a parcului s-a dat startul Crosului Naţional “Ziua Olimpică”, întrecere la care au participat peste 1.800 de alergători. De asemenea, şi în restul ţării s-au organizat astfel de evenimente.
Crosul – prilej de adunare în aer liber
La cele două curse de alergare (prima a juniorilor, a doua a seniorilor) au putut participa oameni de toate vârstele, alergători profesionişti, amatori sau simpli curioşi care au vrut să-şi testeze capacităţile fizice, totul, într-o atmosferă relaxantă, destinsă, ritmată de spiritul competitiv. Aşadar, mulţi copii, tineri şi vârstnici, cuprinşi de dorinţa de a se întrece la Crosul Naţional, prilejuit de Ziua Olimpică.
Cu câteva ore înaintea începerii crosului au avut loc înscrierile, ocazie cu care sute de alergători, cu vârste cuprinse între 6 şi 82 de ani, au primit tricouri speciale de concurs, pe care era înscripţionată denumirea “Ziua Olimpică”. De asemenea, participanţii la cros au fost încurajaţi de mulţimea adunată, formată din aproape două mii de curioşi, cunoştinţe sau simpli trecători. Nerăbdarea alergătorilor a putut fi greu stăpânită, linia de start modificându-se de mai multe ori, deoarece era depăşită de mulţimea nerăbdătoare de concurenţi.
Manifestarea sportivă din acest an s-a desfăşurat sub egida celor „100 de ani de olimpism românesc”, fapt pentru care Alin Petrache, noul preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a fost şi cel care i-a încurajat pe concurenţi şi a dat startul alergării. Toţi concurenţii au primit, la finalul întrecerii, diplome din partea Comitetului Internaţional Olimpic.
După finalul întrecerii, în timp ce erau întocmite clasamentele, cei prezenţi la intrarea în Parcul Tineretului, au putut urmări demonstraţii de gimnastică aerobică şi dans sportiv, prestate de componentele unor grupuri de la Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Şcoala „Ionel Teodoreanu”, grupuri îndrumate de Georgeta Manolescu, Doina Sotiriu, respectiv Laura Marandici. Totul s-a desfăşurat în spaţiul amenajat de organizatori.
Premianţii Crosului Naţional “Ziua Olimpică” 2014
Concurenţii care au sosit primii la linia de “finish” au fost recompensaţi cu câte o bicicletă, iar ocupanţii locului secund au primit câte o pereche de role. Cei de pe locul trei au primit câte o rachetă de tenis şi un set de mingi de tenis. Fiecare sportiv aflat pe podium a primit câte o geantă, din partea sponsorului, un important nume din industria mondială a fast-food-ului. De asemenea, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti i-a răsplătit pe cei mai buni alergători, cu câte un trofeu şi o geantă.
Categoria “Open” – masculin
- Locul I – Emanuel Trandafir
- Locul II – Marian Mociornita
- Locul III – Radu Ivana
Categoria “Open” – feminin
- Locul I – Florentina Buga
- Locul II – Ana Maria Cazan
- Locul III – Georgiana Kalarachwani
Categoria “Cel mai tânăr participant” – masculin
- Locul I – Alexandru Dulgheru
- Locul II – Andrei Serbeniuc
- Locul III – Alin Lazarica
Categoria “Cel mai tânăr participant” – feminin
- Locul I – Maria Mihalache
- Locul II – Ana Maria Brica
- Locul III – Ştefania Stan
Câştigătorii categoriei “Cel mai vârstnic participant” au fost desemnaţi Ştefan Ciochina, la masculin, şi Lucica Radu, la feminin. Cei doi “veterani” au primit fiecare câte o bicicletă, cu ajutorul cărora se vor putea menţine în aceeaşi formă. Lucica Radu, în vârstă de 82 de ani, a fost de acord să le dezvăluie celor prezenţi modul în care reuşeşte să se menţintă în forma de invidiat în care se află. Secretul nu e nici pe departe ceva foarte complicat, totul bazându-se pe o viaţă echilibrată şi mult sport.
Câştigătorii categoriei “Cea mai numeroasă familie” au fost desemnaţi cei patru membri ai familiei Baluţă, adică Valeriu, Mihalea, Antonia şi Călina. Aceştia au primit marele premiu al competiţiei Crosul Naţional “Ziua Olimpică”, un televizor LCD.
Concluzii şi declaraţii
“Asemenea competiţii ridică nivelul societăţii, ridică nivelul unei ţări. În general, sportul înseamnă sănătate şi lucrul ăsta îmi place foarte mult cum sună” – Alin Petrache, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Ediţia din acest an a Crosului Naţional “Ziua Olimpică” a fost organizată de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română – filiala Bucureşti, în parteneriat cu Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti.
Prezent la eveniment, Alin Petrache, noul preşedinte al COSR, a vorbit puţin şi despre planurile de organizare pe care le are în vederea îmbunătăţirii nivelului sportivilor români: „Obiectivele pentru Jocurile Olimpice nu s-au schimbat absolut deloc. Vreau să felicit echipa de spadă a României, avem un aur frumos. Eu spun că vor veni medalii la Rio, întotdeauna au venit. Cu siguranţă vor fi medalii. Eu sunt optimist, întotdeauna. E destul de greu, e o funcţie care implică foarte multă atenţie. Nu cred că au crescut pretenţiile şi nu cred că se aşteapta cineva la minuni. Alin Petrache nu poate face minuni. Eu am venit cu o strategie pe termen lung. Nu mai putem face lucruri minore, avem nevoie de o strategie pe termen lung“.
Alin Petrache a spus câteva cuvinte şi despre includerea Simonei Halep în echipa olimpică română: „Nu am mai vorbit cu Simona Halep în ultima perioadă. Înaintea finalei i-am transmis un mesaj, prin care i-am spus să vină în echipa olimpică. Avem nevoie de asemenea valori. Eu cred că Simona Halep va participa pentru Romania la Rio. Trebuie să ne bucurăm de ea. Eu cred că Simona Halep poate deveni numărul unu, în doi ani de zile. Eu cred că ea va fi campioană, în urmatoarea perioadă”.
Articol publicat în nr. 50 al revistei Sport Revolution















Leave a Reply