Novak Djokovic a câştigat, duminică, pentru a doua oară în carieră turneul de Grand Slam de la Wimbledon, după ce l-a învins în finala pe elveţianul Roger Federer, învingător de şapte ori pe iarba londoneză. După un meci care a durat aproape 4 ore, Djokovic s-a impus greu, în 5 seturi, scor final 6-7(7), 6-4, 7-6(4), 5-7, 6-4. În urma acestui succes, sârbul a ajuns la şapte turnee de Grand Slam cucerite de-a lungul carierei. De asemenea, Djokovic va reveni, de săptămâna aceasta, pe primul loc in clasamentul ATP, detronându-l pe Rafael Nadal, eliminat de Kyrgios în optimile de finală.
Foto: www.dailymail.co.uk










Leave a Reply