193 de membri din totalul de 219 au fost prezenți la Adunarea Generală Ordinară a FRF, desfășurată în această dimineață la Casa Fotbalului. Onorată de ministrul Nicolae Bănicioiu, care a promis că va sprijini demersurile federației, mulțumind conducerii pentru ajutorul dat dezvoltării sportului de masă în rândurile copiilor și juniorilor.
Președintele Mircea Sandu a rostit o scurtă alocuțiune, în care a menționat că România și-a depus candidatura pentru organizarea Europenelor din anul 2020, împreună cu alte țări. Totodată, federația a înaintat propuneri pentru îmbunătățirea legislației financiare și a Legii Sponsorizării. Au mai fost amintite sprijinirea unor competiții ca Olimpiada Națională a Sportului Școlar, cu premii pentru 200.000 de elevi, a Cupei Liceelor, Student Cup, a unor proiecte ca Vino în familia noastră. După care a oferit o diplomă lui Sorin Corpodean pentru proiectul “Fotbal în munții Apuseni”‘ și un tablou lui Jean Pădureanu, retras din activitate, cu mențiunea ”De la un prieten, pentru un prieten”.
În privința viitorului, vor fi construite un hotel cu 36 de camere duble la Centrul de copii și juniori de la Buftea și un altul cu parter și etaj, în incinta FRF, pentru Comisia Centrală a Arbitrilor. Vis-a-vis de sistemul competițional a spus că se va discuta zilele următoare câte echipe să joace în Ligile 1 și 2, opțiunea sa fiind pentru 12, respectiv, 15-16 în seriile de Est și Vest. La un număr mai mic de echipe în Liga 1, care vor juca apoi play-off și play-out, ar crește valoarea drepturilor TV. La ora actuală doar 12 echipe din prima ligă au primit licența, plus trei dintre cele patru promovate FC Botoșani, ACS Poli Timișoara și Corona Brașov.
Dintre luările de cuvânt am reținut aspecte care i-au vizat pe Viorel Duru, președintele Comisiei de Licențiere, pe Mircea Sandu și pe Dunmitru Mihalache, șeful comisiei de Competiții. Reprezentatul Universității Cluj a subliniat că Duru “și-a depășit, nu o dată, competențele, dovedind exces de zel, răutate și lipsă de respect față de membrii afiliați” și că va face toate demersurile legale pentru a dovedi acest lucru. ‘Dacă veți lua licența la TA, voi înceta colaborarea cu domnul Duru’ a replicat Sandu. Vasile Avram, fostul șef al CCA, care a câștigat procesul cu FRF, în urma deciziei Comisiei de Apel, a cerut să fie repus în funcție de către președintele FRF. Mircea Sandu i-a răspuns, spunând că va decide Comisia Juridică, dar că va propune ca, în, viitor, să fie în fruntea CCA un membru al Comitetului Executiv, care să nu aibă rude de gradele 1,2 și 3 în arbitraj. “Nașul” le-a recomandat cluburilor ca drepturile salariale ale fotbaliștilor și antrenorilor să fie la un nivel rezonabil în această perioadă de criză, adăugându-se cauze clare privind bonusuri pentru realizarea obiectivelor.










Leave a Reply