Patrick Hickey: „Avem de dus o luptă pentru a determina oamenii să se ridice de pe canapea, să închidă tabletele şi telefoanele şi să iasă cu prietenii să facă sport“

S.R.: Care este rolul şi influenţa Comitetului European Olimpic (CEO) în Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), având în vedere ponderea funcţiilor europenilor în acest organism?
P.H.: Comitetul Olimpic European este unul din cele cinci grupuri continentale ale Comitetelor Olimpice Naţionale (CON), de „tip umbrelă“, din cadrul mişcării olimpice. Cu toate acestea, 46 dintre 105 membri sunt europeni, şi, de asemenea, Europa este pe locul al doilea ca număr de ţări membre, respectiv 49, în cadrul mişcării olim­pice. Prin urmare, este inevi­tabil ca acest lucru să fie reflectat în numărul de europeni care fac parte din comisii şi grupuri de lucru în cadrul CIO. Ca preşedinte al Comitetului European Olimpic am, de asemenea, onoarea de a reprezenta Asociaţia comitetelor olimpice naţionale, în cadrul Consiliului Executiv al CIO. Nouă dintre cei paisprezece membri ai Consiliului Executiv, condus de Thomas Bach, sunt europeni, astfel încât Europa este foarte bine reprezentată în lumea olimpică.

S.R.: Într-un clasament ideal, care ar fi ponderea medaliilor obţinute de „bătrânul continent“? În această perspectivă, putem extrapola continuând cu întrebarea: Care este numărul Jocurilor Olimpice organizare pe continentul european?
P.H.: Rădăcinile istorice ale mişcării olimpice sunt în Europa şi sportivii europeni au avut întotdeauna performanţe foarte bune la Jocurile Olimpice. Dar, de la Jocurile de la Seul, din 1988, şi alte continente şi-au crescut nivelul de performanţă, ceea ce a însemnat că participarea Europei la cota de medalii a scăzut. În timp ce aceasta este o tendinţă pozitivă pentru competitivitatea sportului mondial, „Bătrânul continent“ – care are o infrastructură avansată în domeniul sportiv şi o susţinere incredibilă din partea partenerilor de comunicare şi finanţatorilor, îşi manifestă dorinţa de a-şi reconfirma superioritatea. Acesta este unul dintre motivele principale care au stat la baza introducerii, de către CEO, a Jocurilor Europene: ele reprezintă oportunitatea noastră de a recâştiga faima de continent olimpic cu cel mai mare succes. Acesta este clasamentul pe care îl am în minte acum.

S.R.: Cum aţi caracteriza dezvoltarea sportivă în Europa, din punctul de vedere al numărului de practicanţi, implicarea socială, guvernamentală, a mediului de afaceri. Ţineţi o evidenţă a acestor aspecte, există statistici?
P.H.: Recordul Europei de angajare a populaţiei prin sport a fost foarte bun în ultimele două sau trei decenii, şi, în general, cifrele de participare au fost destul de mari. Desigur, au existat nivele diferite privind progresele realizate în diferite ţări, dar am fost mulţumit de angajamentul global al tuturor naţiunilor europene în utilizarea sportului ca un instrument de îmbunătăţire a societăţii.
Cu toate acestea, în lumea noastră multi-media, cu transmisie televizată şi conexiune la internet de 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână, există o concurenţă în continuă creştere pentru captarea atenţiei oamenilor şi există un motiv real de îngrijorare privind scăderea practicării de sporturi.
Prin urmare, avem de dus o luptă pentru a determina oamenii să se ridice de pe canapea, să închidă tabletele şi telefoanele şi să iasă cu prietenii să facă sport. Agenda domnului Thomas Bach, pentru Jocurile Olimpice din 2020, abordează şi această problemă şi sunt sigur că va oferi un cadru excelent pentru misiunea noastră.

S.R.: Doriţi ca reglementările sportive din cadrul UE să se aplice ad litteram in fiecare stat membru? A se avea în vedere că statele cu democraţii recente (cazul României, Bulgariei, Ungariei) au alte criterii de bugetare, iar descentralizarea nu reprezintă neapărat cea mai bună variantă.
P.H.: Uniunea Europeană are 28 de ţări membre, în timp ce CEO are 49, aşadar nu pot, şi nu ar trebui, să impun membrilor noştri regulamentele sportive ale UE „ad litteram“. Nu vreau să spun ca UE şi CEO nu se sincronizează. Ne aliniem foarte mult în abordarea noastră privind administraţia sportivă şi, în mod special, rolul social pe care sportul ar trebui să-l joace în Europa. Dar eu cred, cu toată convingerea, că programele sportive ale unei ţări ar trebui să reflecte nivelul de organizare şi cultură al acesteia.
CEO urmăreşte să sprijine pe fiecare dintre cei 49 membri ai săi să-şi atingă obiectivele specifice şi, de asemenea, îi ajutăm să identifice un echilibru, o cale de mijloc între dezideratele de a avea o bună colaborare cu guvernele lor şi a rămâne indepen­-
denţi din punct de vedere politic.

S.R.: Comitetul European Olimpic oferă asistenţă statelor europene în materie de management sportiv şi dezvoltare, mai ales în condiţiile în care se poate observa că multe state duc o lipsă acută de strategie?
P.H.: CEO oferă comitetelor noastre olimpice naţionale un program de asistenţă financiară, care are două componente. La începutul fiecărui an acordăm o sumă forfetară tuturor celor 49 de membri.
Pe lângă aceasta, Comitetele Olimpice Naţionale pot solicita subvenţii pentru activităţi speciale, pe tot parcursul anului, care sunt alocate după analizarea acestora de către Comitetul Executiv. Anul trecut s-au acordat subvenţii pentru o gamă largă de activităţi, de la derularea proiectelor privind dubla carieră pentru sportivi, până la instalarea de sisteme informatice actualizate şi îmbunătăţite şi dezvoltarea aplicaţiilor şi reţelelor existente.
De asemenea, dacă o ţară este într-o situaţie de dificultate financiară sau suferă o criză umanitară, noi vom sprijini CON oricând este posibil. Sportul joacă un rol deosebit de important în vremuri grele, astfel încât este necesar ca operaţiunile CON să fie menţinute în stare de funcţionare.
În acest an, CEO a intervenit de două ori pentru a acorda sprijin financiar pentru CON- Ucraina şi CON – Croaţia, Bosnia Herţegovina şi Serbia.

S.R.: Cum vedeţi abordarea sporturi olimpice vs sporturi neolimpice? De multe ori sporturile neolimpice sunt tratate, de unele persoane, ca şi când ar fi o „rudă neînsemnată şi săracă“ a celor din grupul olimpic…
P.H.: Nu cred că ar fi cazul să luăm în serios asemnea percepţii eronate! Da, evenimentele multi-sportive care nu sunt la nivelul Jocurilor Olimpice au o audienţă mai mică, dar acestea rămân ocazii imense pentru ţările care participă la aceste competiţii.
Astfel, unele oraşe au fost pu­se pe harta lumii; asemenea oraşe sunt, adesea, prea mici pentru a se califica pentru o ofertă olimpică şi pentru a putea să-şi angajeze populaţiile locale în demersuri care să se bucure de acelaşi răsunet sau să transmită acelaşi sentiment de stare de bine, pe care le conferă Jocurile Olimpice. Aşa că se bucură de promovare în zona extra-olimpică.
La Jocurile ­Commonwealth de la Glasgow 2014, cu greu s-a putut găsi un loc pentru a le viziona, iar Jocurile Mediteraneene de la Mersin, de anul trecut, au reprezentat un succes uriaş pentru Turcia. Sunt în­crezător că jocurile de la Baku din 2015 îi vor determina pe azeri să aibă aceeaşi im­pli­care pentru obţinerea u­nor rezultate similare şi vor iniţia o schimbare majoră în practicarea de sporturi şi în domeniul cultural. Reţeta succesului e de a promova eve­ni­mentul pe scară largă şi de a asigura participarea unor spor­tivi de înaltă clasă/calitate.