Trăim în epoca vitezei şi suntem înconjuraţi de oameni grăbiţi şi stresaţi. În zilele noastre, sunt rare persoanele cărora le strălucesc ochii şi le zâmbeşte chipul atunci când vorbesc de locul de muncă. Pentru cei care sunt pasionaţi cu adevărat, munca devine o prioritate şi i se dedică în totalitate. La Clubul Sportiv Olimpia Bucureşti, m-am bucurat să o găsesc pe doamna Carmen Cutaş, antrenoarea şi coordonatoarea secţiei de canotaj, o persoană minunată pentru care acest sport a devenit totul.
După ce şi-a încheiat cariera de sportiv, în 1980 s-a apucat de antrenorat. Şapte ani mai târziu avea să ajungă antrenoare în cadrul clubului Olimpia, unde a rămas până în zilele noastre: „Noi ne desfăşurăm activitatea în Snagov de foarte mulţi ani. De aici au plecat doamna Elisabeta Lipă, Constanţa Pipotă-Burcică, de curând Rodica Şerban Florea şi mai de curând, Nicoleta Albu şi Cristina Grigoraş. Eu mi-am desfăşurat activitatea la lotul de juniori, apoi la lotul tineret de băieţi şi anul trecut la lotul de seniori băieţi. În toamna trecută mi se propusese să iau lotul de băieţi de seniori, dar am refuzat şi am revenit la pasiunea dintâi, la copii şi juniori. Lucrez împreună cu o colegă, care este voluntar. Toată activitatea o desfăşurăm la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Snagov, iar copiii sunt monitorizaţi în permanenţă. Este dificil, însă noi sportivii suntem perseverenţi. Am fost învăţată cu viaţa de cantonament, am tot fost plecată de acasă, m-am obişnuit. Este foarte greu să ai familie şi să pleci în cantonamente, precum sportivii de la lotul olimpic, care merg de două ori pe an acasă”, ne-a explicat coordonatoarea canotorilor de la Olimpia.
Clubul are sportivi tineri la această secţie, promoţia ’98-’99 (15, 16 ani), care reprezintă viitorul în competiţii. Antrenoarea Cutaş a precizat: „Se pregătesc acum pentru a intra în toamnă în centrul olimpic, iar apoi vor merge pe făgaşul care îi duce spre performanţă. Facem selecţii şi dorim să aducem şi alţi copii în pregătire. Copiii mai mici de 14 ani îi testăm pe parcursul a două săptămâni, urmând ca de la toamnă, când vom începe pregătirea, să intre şi ei în circuit, în funcţie de abilităţile lor şi de dorinţa de a face performanţă. Este destul de complicat cu baza de selecţie, noi mergem prin şcoli pentru a găsi sportivi şi sunt din ce în ce mai puţini. Aici avem grijă în permanenţă de ei, din punctul acesta de vedere pot sta liniştiţi părinţii. Faptul că nu sunt într-un anturaj greşit, că muncesc şi că acest lucru poate avea o finalitate, adică să ajungă la marea performanţă, este un criteriu în favoarea noastră. Este din ce în ce mai greu deoarece tentaţiile sunt mari, acum au alte posibilităţi, alte afinităţi, nu mai trage oricine de fiare, nu se împacă oricine cu sudoarea, palme pline de bătături, antrenamente pe frig şi ploaie. Noi nu renunţăm şi le transmitem această ambiţie. Mă bucur să văd că îi motivează faptul că pot ajunge la marea performanţă, unde au ajuns şi alţii. La Olimpia, suntem una dintre secţiile cele mai bune şi chiar ţin să mulţumesc conducerii, deoarece tot timpul am fost ajutaţi şi am avut sprijinul clubului ori de câte ori am avut nevoie.”
Cea care le este alături sportivilor zi şi noapte, Carmen Cutaş ne-a împărtăşit că între antrenor şi elev se crează o relaţie specială. În cazul copiilor, trebuie să lucrezi cu sufletul aproape de ei, nu din obligaţie, mai ales că antrenorii sunt, într-o oarecare măsură mai mult decât părinţii: „Ajungem să le citim mulţumirea sau nemulţumirea pe faţă. Pentru mine este o mândrie şi o bucurie enormă că pot pregăti aceşti sportivi, simt că mi-am găsit rostul, dincolo de familia mea, care m-a susţinut întotdeauna. Soţul meu a făcut şi el canotaj, iar copilele mele au făcut toate trei baschet, una chiar mai face, este în lotul naţional de senioare. Am fost o familie de sportivi şi m-au înţeles din punctul acesta de vedere. Din nefericire, meseria de antrenor de canotaj este o meserie pe cale de dispariţie. Eu când m-am apucat de antrenorat în 1980, eram 70-80 de antrenori, care într-adevăr făceau munca aceasta. Am rămas 50, din care 30 sunt dispuşi să facă meseria aceasta cu sacrificiile de rigoare, antrenamente departe de casă, departe de familie.”
În prezent, canotorii se pregătesc pentru Campionatele Naţionale de Viteză din luna august, de la Iaşi, unde va fi şi Cupa Federaţiei, concursul de selecţie, în urma căruia se fac centrele olimpice de seniori.
Articol publicat în nr. 50 al revistei Sport Revolution
Leave a Reply