Cele două echipe româneşti de fotbal, Astra Giurgiu (vicecampioană în sezonul trecut de Liga 1) şi Petrolul Ploieşti (locul 3 în sezonul precedent), vor afla numele formaţiilor pe care le vor întâlni în dubla manşă din cadrul play-off-ului Ligii Europa, vineri (8 august), la ora 14:00, în urma tragerii la sorţi care va avea loc la Nyon.
Numele echipei adverse, în cazul Astrei, se va extrage dintr-o urnă în care vor intra: Dinamo Moscova (Rusia), AC Torino (Italia), Hull City (Anglia), Celtic Glasgow (Scoţia) şi Olympique Lyon (Franţa), în timp ce Petrolul va juca împotriva uneia dintre formaţiile: Dinamo Zagreb (Croaţia), FC Twente (Olanda), PAOK Salonic (Grecia), Rapid Viena (Austria) şi Trabzonspor (Turcia).
Astra a trecut de cehii de la Slovan Liberec, în turul 3 preliminar al Europa League, cu scorul general de 6-2 (3-0 pe teren propriu, şi 3-2 în Cehia). Petrolul a trecut, în turul 2 preliminar, de Flamurtari Vlorë (Albania), cu scorul general de 5-1 (2-0 acasă şi 3-1 în deplasare). Apoi, în cel de-al treilea tur, “lupii galbeni” au trecut de Viktoria Plzen (Cehia), scor general 5-2, după un egal (1-1) obţinut pe teren propriu şi o victorie clară, cu scorul de 4-1, în deplasare.
sursa foto: pilkarskiportal.pl









Leave a Reply