Puia Gârbă, fost director general al ANST, al cărui nume a fost vehiculat în scandalul izbucnit în sânul FR de Patinaj, a declarat în exclusivitate pentru revista Sport Revolution că oamenii direct implicaţi în această anchetă vor, de fapt, să iasă basma curată şi din acest motiv aruncă vina asupra unor persoane nevinovate.
„Nu am pe nimeni în spate şi din cauza asta toţi dau în mine sau în cei ca mine. Oamenii ca să scape ei, dau vina pe altcineva. Şi eu pot să fac acuz pe X şi pe Y că au luat banii de la anumite persoane, dar dacă nu dovedesc aceste acuzaţii, sunt egale cu zero. Şi în cazul Olimpia s-a făcut mare tam-tam şi la final nimeni nu a păţit nimic. Să ne mai lase în pace cu astfel de anchete!”, a spus Puia Gârbă pentru Sport Revolution.
Contabila FR de Patinaj, Sebe Fişcă, a declarat jurnalistului Cătălin Tolontan că preşedintele Adrian Ciobanu a susținut că a împăţit bani unor persoane din MTS și COSR (aici au fost aduse în discuţie numele lui Ioan Dobrescu, secretar general al COSR, Octavian Morariu, preşedinte al COSR, Puia Gârbă şi Nicu Daniel, directori din cadrul MTS, Doina Melinte, fostă preşedinte a ANST) ca să primească finanțări pentru organizarea unor cantonamente fictive. Astfel, banii acordaţi cu bună ştiinţă de COSR sau ANST pentru FR de Patinaj pentru decontarea acestor cantonamente fictive ar fi ajuns, ulterior, la cei care conduc sportului românesc, potrivit acuzaţiilor trezorierei federaţiei, Sebe Fişcă.










1 Comment
alin aldu
25.03.2013 at 13:45turba pdl-isti din sport simt marea schimbare au furat destul.directorii de la djst si cateva csm timisoara director reclaru pila lui garba si altele nu mai dorm.vrem totul sa se schimbe repede sa intram in linie dreapta ca disperatii asti distrug totul acum cand sunt pe duca.