În ultimul weekend al lunii ianuarie, staţiunea montană Poiana Braşov va găzdui un adevărat regal al patinajului artistic. Astfel, sâmbătă şi duminică, la Complexul Naţional Sportiv se vor desfăşura Campionatul Naţional de Juniori la patinaj artistic şi, deopotrivă, Cupa Federaţiei Române de Patinaj pentru copii, novici şi cadeţi. De remarcat este că juniorii care vor deveni campioni naţionali, atât la feminin, cât şi la masculin, vor obţine la Poiana Braşov biletele pentru participarea la Campionatului Mondial de juniori care se va desfăşura în luna martie.
Deşi federaţia de specialitate are în continuare bugetul blocat de Ministerul Tineretului şi Sportului, preşedintele Adrian Ciobanu a găsit resursele necesare pentru organizarea acestor concursuri. “Cu greu am făcut rost de banii necesari pentru a organiza aceste competiţii. Dacă ministerul îşi bate joc de joc, noi nu putem face acelaşi lucru cu copiii. E răutate multă împotriva noastră, a celor care vrem să facem ceva pentru patinaj. Dar nu băgăm în seamă nimic. Orice ar fi, mergem mereu înainte, nu ne dăm bătuţi pentru că vrem să relansăm toate ramurile de patinaj din România”, a comentat exclusiv pentru “Sport Revolution” Adrian Ciobanu.
În ciuda problemelor cu care se confruntă federaţia, şeful FR Patinaj are totuşi şi motive de bucurie. “Sunt foarte încântat că părinţii copiilor nu au renunţat şi fac eforturi în continuare pentru a-i susţine pe cei mici, deşi Patinoarul Flamaropol e tot închis. O nedreptate mai mare pentru ei şi copiii lor nici că se putea comite. Noi contăm pe un număr cât mai mare de spectatori la aceste două concursuri, vor fi în primul rând susţinătorii concurenţilor şi, în plus, turiştii din staţiune”, a mai comentat Ciobanu.
FOTO: Sport Revolution










Leave a Reply