…că dacă nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit. A fost un club sportiv, încă este şi ne dorim să mai fie mulţi ani de acum înainte pentru a mai fabrica şi alţi campioni. Este vorba de Clubul Sportiv Olimpia, un club cu prestigiu, valori şi campioni, a cărui istorie vrem s-o aşternem în rândurile ce urmează. A luat fiinţă în 1904, sub denumirea “Sport Club Olimpia Bucureşti”. În timpul Primului Război Mondial şi-a încetat activitatea, iar în 1948 s-a reînfiinţat sub denumirea “Flamura Roşie”. În anul 1962 revine la denumirea “Clubul Sportiv Olimpia Bucureşti”, iar după contopirea cu Clubul Constructorul din 1974, devine “Clubul Sportiv Olimpia-Constructorul”. Denumirea din prezent, Clubul Sportiv Olimpia dăinuie din 1976.
Aşa cum pe Dâmboviţa a curs multă apă, la Olimpia au evoluat mulţi performeri de înaltă clasă mondială. Dintre aceştia, îi amintim pe Viorica Viscopoleanu, Maricica Puică, Iacob Antoaneta, Paula Ivan, la atletism; Nicolae Puia, Luca Romano, Iosif Mihalic, Mihai Niculescu, Daniel Radu, Ilie Dragomir, Paul Golumbeanu, la box; Maria Badinici, Marilena Marinache, Alexandrina Bira, Romela Cristea, la baschet; Marin Niculescu, la ciclism; Elisabeta Lipă, Rodica Frîntu, Livia Ţieanu, Rodica Cocoş, Florica Zamfir, Năstaca Iureca, Titiana Eftimie, Ana Maria Naghiu, Ecaterina Tudorica, Maria Drăghici, Florica Ghiuzelea – canotaj; Dragomir Cioroslan, Virgil Dociu, Andrei Socaci, Ion Hortopan, Victor Roşu, Traian Cihărean, Augustin Culici, Constantin Urdaş, la haltere; popice – Alexandru Tudor, Grigore Marin, Silviu Belivaca; pentatlon modern: Dumitru Spârlea, Constantin Călina, Pătrui Dragoş, Cezar Răducanu; caiac-canoe: Aurel Vernescu, Radu Demel, Dorin Mitrea, Dumitru Gălan, Florin Napău, Mihai Dragoş; Constantin Antonescu, Ana Dragoş-Goreti, Roxana Lămăşanu, Ilie Petru Pavel, Anişoara Matei, Bogdan Marinescu, la tir şi mulţi alţii din cadrul celorlalte secţii.
„În conducerea unui club trebuie să fie cineva cu o mână puternică”
Cu ajutorul a patru mari foste glorii ale clubului, am reuşit să aflăm cum era Clubul Olimpia pe vremuri şi cum îl regăsesc campionii în zilele noastre. Acest club cu tradiţie era odinioară în primele trei ale ţării, însă în ultimii ani, scânteia de la Olimpia nu s-a mai aprins la fel de puternic. Maricica Puică, una dintre cele mai mari atlete ale ţării, laureată cu aur și cu bronz la Los Angeles în 1984, îşi aminteşte cu nostalgie de anii petrecuţi în ograda clubului şi nu concepe situaţia clubului din prezent: „Eu şi soţul meu am ajuns la Olimpia în 1970 şi am rămas în cadrul clubului până în 1989. Pe vremea noastră ni se asigurau toate condiţiile pentru a face performanţă. Preşedinţii clubului din acea vreme, Aurel Dobincă şi Octavian Dimofte, au fost nişte oameni deosebiţi şi ne sprijineau de fiecare dată. CS Olimpia era al treilea club pe ţară, au ieşit atâţia campioni din acest club, era Steaua, Dinamo şi Olimpia… În ziua de astăzi, Clubul Olimpia a ajuns o ruină, a ajuns un bar, un restaurant, unde contează numai banii. Acum clubul este în paragină, degeaba se luptă antrenorii cu morile de vânt, iar sportivii încearcă să facă performanţă. Atât eu, cât şi soţul meu, considerăm că totul este politic şi de aici pleacă toate problemele. În conducerea unui club trebuie să fie cineva cu o mână puternică, care ştie ce înseamnă sportul de performanţă, care a făcut sport, a transpirat. Trebuie să fie omul potrivit la locul potrivit pentru că omul sfinţeşte locul! Sunt atâţia sportivi de valoare, nu se poate să nu avem un fost sportiv din orice ramură, care să fie capabil să conducă acest club. De ce să-i lăsăm la conducere pe cei care vin să îşi umple buzunarele? Pe cei care habar nu au ce înseamnă sportul? Conduc la hoţii şi distrugere! Este dureros şi, în acelaşi timp, este ruşinos ce se întâmplă, deoarece nu se trezesc la realitate cei care ar trebui să ia măsuri. Stăm şi ne mirăm că vine cealaltă Olimpiadă şi analizăm din nou de ce nu avem sportivi şi rezultate.”
Tot din tabăra atletismului, am discutat şi cu o altă fostă valoare a Olimpiei, Paula Ivan, atletă laureată cu aur și cu argint la Seul 1988. „La Olimpia am ajuns în 1982, unde am făcut sport de performanţă până în 1990, apoi am fost antrenor până în 2002. Atunci la Olimpia era extraordinar, comparativ cu ce se întâmplă acum. Cel puţin, conducerea de pe atunci iubea foarte mult sportul, aprecia eforturile depuse, aprecia valoarea şi făcea tot posibilul să ne asigure toate condiţiile. Ne susţineau din toate punctele de vedere, se străduiau ca sportivii să fie liniştiţi şi să se gândească doar la pregătire. Olimpia a fost unul dintre cluburile care a dat atâţia campioni olimpici, şi este păcat că s-a ajuns aici pentru că ar fi putut creşte în continuare sportivi care să facă ceva pentru ţara aceasta. Domnii Dobincă şi Dimofte au fost nişte oameni deosebiţi, ne-au sprijinit cu tot ce au putut. Erau oameni care au practicat sportul, l-au iubit, ştiau ce înseamnă să faci sport, ştiau cât de greu este efortul şi că nu oricine poate să-l facă. Probabil că acesta este şi motivul pentru care au ştiut să aprecieze. Ca şi pe foştii mei colegi, şi pe mine mă mâhneşte situaţia din zilele noastre. Chiar dacă am plecat de 10 ani de la CS Olimpia, când vorbesc de club pomenesc: la noi, la Olimpia. Nu ştiu cum se vor redresa lucrurile, pentru că situaţia la care s-a ajuns mi se pare destul de gravă, dar cert este că trebuie să se facă ceva, deoarece este păcat de club, a crescut destui şi mari sportivi şi ar fi păcat să se dizolve dintr-o dată”, a încheiat cu amărăciune legenda atletismului de la Olimpia.
”Olimpia este un club cu o tradiţie de peste 50 de ani! ”
Am stat de vorbă şi cu tripla campioană olimpică şi medaliată cu argint la Barcelona, în 1992, Constanţa Burcică, care rămâne un exemplu al categoriei uşoare în canotajul românesc. „Toate mergeau foarte bine la Olimpia pe vremea aceea, preşedinte fiind domnul Dobincă. Ca şi copii, primeam totul, de la bilete de tramvai şi de autobuz, pentru a ajunge la baza nautică de la Herăstrău, până la echipamente. Acest lucru se întâmpla la toate cluburile din ţară, nu doar la Olimpia. Din nefericire, acum nu se mai face performanţă ca pe vremuri, când cluburile selecţionau sportivi, îi creşteau şi apoi îi dădeau mai departe la celelalte două cluburi foarte mari, Steaua şi Dinamo. Ştim cu toţii cu toate vârfurile ajungeau acolo până la urmă. De altfel, când eram eu la Olimpia, era în primele trei cluburi ale ţării, erau discipline sportive la care clubul nostru câştiga detaşat. Statul se implica mai mult şi era mai bine. Îmi pare rău de ce se aude despre Olimpia, sunt dezamăgită, dar din păcate nu am nicio putere să ajut cu ceva şi cred că oricum este prea târziu”, a declarat îngândurată fosta campioană.
Înainte de a-mi opri condeiul din aşternerea istoriei acestui club, am avut onoarea să vorbesc cu gloria ţării şi a Olimpiei la ciclism, Marin Niculescu. Niculescu a fost cel mai valoros sprinter român pe linia de sosire din toate timpurile. Prezenţa lui între antrenorii Olimpiei a sporit prestigiul clubului şi a ridicat standardul ciclismului practicat de acest club. După ce ne-a împărtăşit care sunt părinţii acestui club şi că secţia de ciclism este cea mai veche din club, marele ciclist şi-a amintit cu entuziasm câţi campioni au trecut pe la CS Olimpia: „Olimpia este un club cu tradiţie de peste 50 de ani. La ciclism, s-a câştigat turul României şi nenumărate campionate. Atletismul şi canotajul au adus cele mai multe medalii clubului, aici s-au pus bazele câtorva sporturi care au fost în fruntea ţării, nu numai în fruntea clubului”.
Ne uităm în urmă şi ni se înmoaie picioarele când vedem câţi mari sportivi au plecat de la Olimpia, câţi au dus numele clubului peste hotare şi s-au întors cu medalii şi trofee. Şi, din nou, ni se înmoaie picioarele când ne uităm în prezent şi vedem nepăsare, ignoranţă, sacoşe cu bani, scandaluri, terenuri, întrebări fără răspuns, căutarea de vinovaţi, aruncarea vinei şi laşitate. Unde eşti tu, Olimpie, cu gloria ta, cu tot? Aşteptăm să te ridici ca pasărea Phoenix din cenuşă şi să deschizi porţile fabricii de campioni. Să nu uităm, niciodată nu este prea târziu!
Leave a Reply