Elena Pagu, 88 de ani. Poate vă închipuiţi că discutăm de o bătrânică ţintuită într-un fotoliu al propriei locuinţe, incapabilă să se mai gândească la viitor şi să-şi mai făurească speranţe. Ei bine, spre surprinderea dumneavoastră, la această vârstă, la care unii dintre noi nici nu visăm să ajungem, Elena Pagu îşi petrece existenţa alergând. Nu vă imaginaţi că este o alergătoare amatoare, ci o prefesionistă desăvârşită, care nu concepe să irosească vreo clipă fără să-şi planifice participarea la următoarele concursuri. De altfel, existenţa ei gravitează în jurul competiţiilor de marş pentru veterani…
Când o priveşti pe Elena Pagu nu-ţi poţi ascunde uimirea. O bătrânică de 88 de ani, care, în ciuda vârste înaintate, e sprintenă ca un voinic. Se mişcă cu o vioiciune debordantă, care ar face invidios pe orice atlet tânăr. Ne invită cu ospitalitate să ne aşezăm pentru a ne depăna amintirile sale. „Haideţi, intraţi în camera mea, nu vă sfiiţi”, spune doamna Pagu cu o voce jovială şi plină de viaţă. După ce se asigură că ne-am aşezat confortabil, interlocutorul nostru îşi începe povestea. Cu o memorie uluitoare, Elena Pagu istoriseşte fiecare moment cheie ale vieţii sale. „Sunt multe de povestit, dacă vă spun tot, vă ţin cinci ore la mine.” Are un har oratoric inimaginabil pentru un bătrân de vârsta sa, iar coerenţa exprimării şi a gândirii ne fac s-o invidiem.
Elena Pagu nu e doar o veterană cu performanţe uriaşe în sport, ci şi o enciclopedie vie. E capabilă să discute cu oricine despre orice. Citeşte mult, învaţă poezii, recită strofe din poeţii preferaţi, lecturează texte în franceză sau maghiară înainte de culcare. „Nu pot să mă culc înainte de a citi ceva într-o limbă străină. Dacă observaţi, am acolo un dicţionar român-francez şi o carte în franceză, ele stau mereu la căpătâiul meu”, spune doamna Pagu, arătându-ne cărţile cu pricina.
E o femeie credincioasă şi susţine că în viaţă i-a fost dat să vadă câteva minuni. „Cred în Dumnezeu, merg la biserică, fac donaţii bisericii. Să ştiţi că în viaţa mea am avut şansa de a-l vedea pe Iisus Hristos pentru câteva fracţiuni de secundă. Sunt sigur că nu am avut vedenii, este ceva inefabil”, povesteşte bătrâna, care locuieşte modest, într-un apartament din Bucureşti, dar asta n-o împiedică să se simtă mulțumită sufletește. „Atâta timp cât am un acoperiş deasupra capului şi sunt sănătoasă, restul nu mai contează. Mă bucur că mai pot să mai ajut din când în când şi alţi oameni nevoiaşi. Uite acum, după ce plecaţi voi, merg la Poştă să depun nişte bani pentru o femeie care ştiu că nu are ce să mănânce. Sunt cea mai fericită când ştiu că pot face bine celor care au nevoie. Pentru mine banii nu înseamnă nimic. Dacă am unde sta, ce mânca şi ce purta, am totul. Banii reprezintă doar un mijloc, un simbol”, spune cu un zâmbet larg Elena Pagu.
A început să alerge din necesitate
În spatele omului Elena Pagu se ascunde o carieră de succes a unei mari campioane. A câştigat şase titluri mondiale la marş şi cinci titluri europene. Nu a câştigat aceste titluri în tinereţe, ci la vârsta senectuţii. Foarte energică și jovială, interlocutoarea noastră ne relatează cum a început toată aventura.
A copilărit în județul Neamț, într-o comună aproape de Dumbrava Roșie. A făcut Școala de Aplicații pe lângă Școala Normală. Mutată în Piatra Neamț, a refuzat să stea în gazdă fără mama ei, care era ocupată cu treburile agricole, motiv pentru care a fost nevoită să se întoarcă la Piatra Neamț. „Parcurgeam câte 14 km pe zi dus-întors, din 15 septembrie până la 21 iunie. Prin 1943, la începutul liceului era război, nu existau mijloace de transport și am fost nevoită să merg numai pe jos. Am făcut asta timp de opt ani. În felul acesta mi-am format fundamentul principal al mișcării”, ne povesteşte doamna Pagu. Profesia pe care a urmat-o a solicitat-o şi mai mult din punct de vedere fizic, deoarece era nevoie de muncă de teren. După terminarea liceului a urmat Școala de Asistente de Ocrotire (n.r. Surori de Ocrotire). Câțiva ani mai târziu a ajuns la Bacău, unde a obținut rezultate foarte bune la examene, printre care și examenul de Asistentă de Ocrotire. „Profesia mea a avut foarte mare tangență cu mersul pe jos După 33 de ani de activitate ca asistentă de ocrotire, am ieşit la pensie. Însă am realizat că, odată cu pensionarea, mă simţeam inutilă şi aveam un sindrom depresiv”, spune atleta de 88 de ani, care susține că dragostea pentru mişcare i-a fost insuflată de cel de-al doilea soţ, care o a îndrumat-o şi a susţinut-o să practice un sport. Astfel, Elena Pagu şi-a format un stil de viaţă special, energic şi activ.
De la Bacău se mută la Bucureşti, unde găsește un colectiv mic în care intră și continuă să alerge. Tehnicile esenţiale de alergare le deprinde de la profesorul Rugină. După această iniţiere în tainele atletismului, viaţa Elenei Pagu devinde dependentă de mişcare: „A fost un mod de viață pentru mine.”
„Îmi doresc să mor pe podium şi să-mi cânte imnul!”
Imediat după ce s-a apucat de marş a participat şi la primele concursuri. Perseverentă şi ambiţioasă, şi-a propus să nu rateze niciun concurs, intern sau internaţional. De altfel, susţine că nu se gândeşte la altceva decât la viitorele competiţii fixate în calendarul competiţonal de profil. „Nu sunt o bătrână care să stea în fotoliu și să aștepte ora mesei. Când nu mai ai aşteptări, eşti bun de îngropat! Eu îmi doresc să merg la Budapesta (n.r. în martie va participa la Campionatul Mondial de marş pentru veterani), să fac două curse fără descalificare, îmi doresc să mor pe podium şi să-mi cânte imnul. Nu vreau să fiu ca restul bătrânilor care nu își mai doresc nimic. Pentru mine, competițiile și antrenamentele sunt niște stimuli”, susţine cu tărie Elena Pagu.
În ciuda tuturor performanţelor pe care le-a obţinut, octogenara rămâne modestă şi nu se consideră o mare atletă, susţinând că aleargă dintr-o necesitate. „Sunt una din bătrânele care vin în număr mic la aceste competiții. De asemenea, sunt cea mai în vârstă femeie din România care face sport de performanţă. Dar să ştiţi un lucru, pentru mine sportul nu e un moft, nu este un hobby și nu este nici o afacere, ci pură necesitate!”
„Moartea, un moment de calmitate, de resemnare”
La 88 de ani Elena Pagu spune că nu se teme de moarte și o privește ca pe o trecere dincolo. Dacă pentru mulți bătrâni sau chiar și tineri este un subiect tabu, pentru interlocutoarea noastră moartea este ceva normal, un fenomen pe care îl privește cu seninătate, “un moment de calmitate și resemnare”. Ca fiecare om, viaţa i-a fost presărată cu greutăţi, dezamăgiri și tristeți, însă a găsit puterea să meargă de fiecare dată mai departe. „Am avut destule greutăţi şi eu. Au fost perioade în care am fost internată în spital cu probleme de hernie sau cu fracturi ale membrelor din cauză că mă urcam în copaci şi cădeam. Dar le-am trecut pe toate cu bine. Experiența de viață nu te ajută cu nimic în iubire, este ceva care se naște o dată în viață fără voia ta, te face sau nu fericit și îți aparține în exclusivitate.”
Poate vă întrebaţi cum a ajuns Elena Pagu să aibă o asemenea condiţie fizică la această vârstă. Ea însăşi ne-a dezvăluit că alimentaţia a avut un rol esenţial în menţinerea unei sănătăţi de fier, care i-a permis să aibă o carieră îndelungată şi prodigioasă. „Alimentația a fost specială pentru mine, am avut un mod de viață foarte sănătos. Beau cafea frecvent, dar nu mănânc pâine aproape deloc şi nici sandwich-uri. Nu mănânc brânzeturi amestecate, ci doar schweitzer. Mă feresc de grăsimi și dulciuri, dar gust din când în când ceva dulce. Carne mănânc în fiecare zi, proteinele nu trebuie să lipsească din meniul zilnic.”
Îşi petrece timpul liber cu treburi casnice
Chiar dacă este o femeie foarte ocupată, fiind mai mereu plecată la concursuri internaţionale, Elena Pagu găseşte timp şi pentru relaxare şi refacere. Nu ezită să facă mâncare sau prăjituri atunci când e nevoie, vorbește la telefon cu câteva persoane apropiate, citește foarte mult (vă surpinde sau nu, doamna Pagu vede să citească fără ochelari), ascultă muzică cultă, face cuvinte încrucișate, scrie scrisori în limba franceză pe care apoi le corectează cu ajutorul dicționarului, învață poezii pentru că, spune ea, „celula nervoasă nu se înmulțește pe parcursul vieții, dar ea se deteriorează dacă nu este stimulată și este lipsită de activitate”. La această vârstă înaintată a învățat Psalmul 50. Uimitor, nu? Cine la 88 de ani ar fi capabil să-şi petreacă timpul liber într-un mod mai constructiv şi educativ?
„Obişnuiesc să-mi petrec vacanţele la Dănești, în Maramureș, acolo e ţara minunilor. Acolo mă urc la 15 m înălțime să privesc lumea printre flori. Îmi place să urc pe o tulpină și să cobor pe o ramură care se termină cu o frunză. Maramureşul e o adevărată ţară a minunilor!!”
Aceasta este Elena Pagu, o persoană specială, o adevărată eroină capabilă de fapte nobile, o sportivă desăvârşită, care, la 88 de ani, aduce faimă României mai mult decât o face orice politician de doi lei. Astfel de oameni merită respect şi, de ce nu, poate ar merita să se nască şi a doua oară!
Palmares Elena Pagu: 6 medalii de aur, 3 de argint şi 1 de bronz la Campionatele Mondial, 5 medalii de aur, 2 argint la Campionatele Europene
NOTA REDACŢIEI: Cei care au fost impresionaţi de povestea Elenei Pagu şi doresc să-i ofere sprijin financiar în vederea participării la viitoarele concursuri o pot face prin intermediul revistei noastre. Pentru detalii contactaţi-ne la adresa de mail office@sportrevolution.ro sau la numărul de telefon 0728422416.
FOTO: Alexandra Carpen
Leave a Reply