A fost să fie ca şi ediţia din acest an a “Turneului celor şase naţiuni” s-o urmăresc dintr-un Irish Pub din Capitală. Dintre toate locurile unde se mai poate viziona decent un meci de rugby, exceptând casele de pariuri, “The Dubliner” îmi pare de departe cel mai potrivit ca atmosferă. Ea este creată în special de un grup deja vechi format din români, englezi, irlandezi, un scoşian, un galez şi un francez. Este foarte plăcut să urmăreşti partidele din cadrul unor competiţii majore, pluteşte în aer un “ceva” aparte care recreează cât de cât atmosfera de pe stadion.
Aici am aflat, acum 11 ani, că la acest “joc al huliganilor practicat de gentilomi” nu se fluieră, nu se înjură şi nu te bucuri la modul manifest atunci când adversarul ratează o transformare, ba chiar aplauzi atunci când acesta reuşeşte o încercare. Am învăţat aceasta pe propria mea “piele” atunci când am sărit în sus de bucurie şi am aplaudat ratarea transformării unei lovituri de pedeapsă acordată împotriva echipei pe care o susţineam: toate privirile celor din jur s-au întors spre mine, sugerând ceva de genul: cum s-a rătăcit şi ăsta pe aici?
Am mai descoperit ca există un soi de solidaritate care există atât între jucători cât şi între suporteri şi susţinători ai sportului. De exemplu, acum 5 ani şi ceva Peter Tweedy a pornit actiune de caritate pentru a-l ajuta pe George Baltă, rugbyistul român accidentat şi care acuma este nevoit să privească meciurile dintr-un scaun cu rotile. Acţiunea a fost una de amploare implicându-i aproape pe toţi expaţii din Dublinner, Federaţia Română de Rugby si antreprenori români din ţară şi din Marea Britanie, reuşind să-i procure tănărului sportiv un automobil dotat cu rampă hidraulică, o casă dotată la standarde decente inclusiv utilităţi precum şi un loc de muncă la o companie multinaţională.
Şi nu s-au oprit aici, acum trei ani s-a organizat un marş memorial Bucureşti-Braşov în amintirea lui Alexandru Grădinaru, un alt tânăr rugbyst care, a decedat în urma unei accidentări severe suferite la un meci intern între două cluburi româneşti. Acest marş caritabil a pornit din The Dubliner şi a constat într-un marş pe jos până în Braşov, timp de trei zile. Acţiunea fost susţinută şi de pugilistul Leonard Doroftei, actualul preşedinte al Federaţiei Române de Box.
Deşi se spune că un Pub nu este locul cel mai potrivit pentru a-ţi completa educaţia, în cazul lui The Dubliner avem un exemplu care contrazice această supoziţie. Patronul Pub-ului, David Larkin, irlandez de origine, a reuşit să importe în Bucureşti partea bună a acestor activităţi care se desfăşoară în acest gen de spaţii: vizionări de meciuri de rugby, de fotbal, de competiţii de darts, competiţii şi discuţii pe marginea evenimentelor sportive.
„Aici, în “Dubliner”, vin să mănânce arbitrii naţionali şi internaţionali, precum şi sportivii care se află în Bucureşti cu ocazia unor meciuri sau a unor simpozioane pe tema rugbyului şi nu numai. Acest fapt, împreună cu iniţiativele sociale plecate de aici, m-au determinat să iniţiez un contact cu Federaţia Română de Rugby pentru un acord de colaborare în vederea promovării şi popularizării acestui minunat joc şi mai ales a acestei stări speciale de spirit în al cărei efect benefic cred. Poporul român şi popoarele insulare britanice au demonstrat că pot sta alături la orice “masă” şi la bucurie, dar şi în momente mai dificile”, a spus David Larkin, patronul “The Dublnner”, pentru revista Sport Revolution.
Asa cum am mai semnalat pe site-ul www.sportrevolution.ro, aici îşi are “punctul principal de întâlnire” fan Clubul Arsenal România. De asemenea, vă puteţi familiariza cu regulile de joc ale rugby-ului, puteţi afla poveşti nostime legate de acest sport sau informaţii la zi despre echipele cele mai bine cotate la ora actuală în lume, toate acestea la un pahar de bere în compania lui Dennis McAndrew, “The Guru of Rugby” cum i se mai spune în Pub.
Articol scris de Alexandru Benga
Leave a Reply