A început un nou sezon, sub semnul performanţelor obţinute iarna trecută de juniorii Paul Pepene şi Reka Ferencz, campioni mondiali la schi fond urmărire 30 kilometri, la Hintersarten-Germania, respectiv la biatlon individual, la Torsby-Suedia. Completate de Petrică Hogiu, medaliat cu argint la urmărire 20 kilometri, la Mondialele U 21, din aceeaşi localitate germană. Au urmat JO de la Vancouver, unde ştafeta feminină de biatlon a ţării noastre a ocupat un meritoriu loc 10, urmat de o clasare pe poziţia 11 la individual a Evei Tofalvi.
Revenind la sezonul care a debutat recent, Biroul Federal al FR de Schi-Biatlon a definitivat componenţele loturilor naţionale şi ale CNOPJ, aprobând, totodată, calendarul participărilor la întrecerile din ultima lună a anului. Printre noii veniţi se află tinerii Alexandru Barbu-Dinamo Braşov, Bogdan Olaru-Schi Club Predeal (schi alpin), Szilvester Cosma-Dinamo Braşov (sărituri cu schiurile), Cornel Puchianu-CSAM Bucegi Predeal, Timea Sara-CSS Gheorgheni (schi fond), Remus Faur-Dinamo Braşov, Ştefan Gavrilă-CSAM Bucegi Predeal, Luminiţa Pişcoran (biatlon). Care s-au pregătit alături de consacraţii Ioan Gabriel Nan-Dinamo Braşov, Roland Gerbacea-Dinamo Braşov, Eva Tofalvi-SC Miercurea Ciuc, Reka Ferencz-Dinamo Braşov, Mihaela Purdea-CSAM Bucegi Predeal, Monica Gyorgy-Dinamo Braşov şi alţii.
Schiorii alpini au fost pentru două săptămâni la Flattach-Austria, după care au continuat activitatea la Falcade-Italia şi Molnteller-Austria, sub îndrumarea antrenorului Florin Cristea. Cei de la fond s-au deplasat în noiembrie la Ramsau şi Obertilliach, în Austria, iar în decembrie, la Alta Badia-Italia şi, în final, la Cheile Grădiştei, avându-i ca antrenori pe Ioan Lungociu şi Daniel Borca. Biatloniştii şi biatlonistele s-au deplasat la Piatra Arsă şi Obertillach, împreună cu tehnicienii Gheorghe Pelin, Simon Marton , Gheorghe Vasile şi Willi Palhuber. De altfel, biatlonul avea să deschidă sezonul cu întrecerea Cupei IBU de la Beitostolen-Norvegia, urmată de trei etape din cadrul Cupei Mondiale, la Oestersund-Suedia, Hochfilzen-Austria şi Pokljuka-Slovenia. Luminiţa Pişcoran a avut o comportare bună la competiţia inuagurală, unde a încheiat pe locul 16, în proba individuală, desfăşurată pe 7,5 kilometri. În urma acestui rezultat a obţinut calificarea la concursul de Cupă Mondială din Suedia, alături de Roland Gerbacea şi Ştefan Gavrilă. .
I-au urmat fondiştii, cu concursurile FIS de la Goms-Elveţia, Alta Badia – Italia, St.Ulrich-Austria. În fine, cei de la alpin concurează la Falcade-Italia şi Molnteller-Austria.
Deoarece anul viitor vor avea loc o serie de concursuri având în program ştafete mixte de biatlon, probă ce va figura şi la Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014, de la Soci, s-a decis ca, încă din acest sezon, să se încerce cristalizarea unei formule competitive. Astfel, vor lua startul Eva Tofalvi, Reka Ferencz, Roland Gerbacea şi Remus Faur.










Leave a Reply