Ministerul Tineretului şi Sportului alături de Cancelaria Primului Ministru, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar, FR Rugby, FR Fotbal, FR Scrimă, FR Tenis de câmp, FR Volei, FR Atletism, FR Lupte, FR Handbal, FR Judo, FR Box, FR Triatlon, Ministerul Educaţiei Naţionale, Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti organizează evenimentul “Sportul Altfel”, care va avea loc pe 8 aprilie, pe Stadionul Naţional de Rugby “Arcul de Triumf”. Ministerul Tineretului şi Sportului îşi propune prin acest demers să promoveze educaţia sportivă în rândul tinerei generaţii. Ministrul Gabriela Szabo îi va susţine pe toţi elevii care vor participa la ateliere şi vor primi o “altfel” de educaţie sportivă.
“Şcoala Altfel” îi aduce an de an, pentru o săptămână, pe elevi spre activităţi non-formale, urmărind determinarea unei coeziuni sociale în rândul tinerilor şi dezvoltarea plenară a acestora. Proiectul “Sportul Altfel” are ca obiectiv educarea elevilor şi tinerilor în sensul unei activităţi constante de educaţie fizică sportivă. Cei 2.000 de elevi se vor bucura de atelierele organizate de federaţiile care s-au dedicat şi implicat direct în desfăşurarea evenimentului.
Atelierele vor fi animate şi de nume reprezentative ale sportului românesc, iar iniţiatorii proiectului vor oferi tuturor materiale informaţionale. Deschiderea evenimentului va fi oficiată de Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, care, la final, îi va premia pe elevi pentru participarea în cadrul activităţilor sportive, informează MTS printr-un comunicat de presă.
FOTO: MTS










Leave a Reply