60% din români nu fac niciodată sport, informează un sondaj Eurobarometru, citat de Mediafax. Ponderea din țara noastră depășește media europeană, de 59%. Cei mai activi cetățeni ai Uniunii Europene din punct de vedere sportiv sunt suedezii. 70% dintre aceștia desfășoară activități fizice cel puțin o dată pe săptămână.
Printre țările cu o activitate sportivă bine dezvoltată se numără și Danemarca (68%), Finalnda (66%), Olanda (58%) și Luxemburg (54%).
Dar România nu este chiar în coada clasamentului. Conform sondajului, 78% din cetățenii bulgari nu fac niciodată sport. În Malta, ponderea celor lipsiți de activitate fizică ajunge la 75%, în Portugalia, la 64%, iar în Italia, la 60%, la fel ca și în România.
“Comisia se angajează să sprijine statele membre în eforturile lor de a încuraja populaţia să fie mai activă. Vom pune în aplicare recent adoptata Recomandare a Consiliului privind activităţile fizice menite să îmbunătăţească sănătatea şi vom accelera planurile în vederea instituirii unei săptămâni europene a sportului. Noul program Erasmus + va oferi, la rândul său, – pentru prima dată – finanţare pentru iniţiativele transnaţionale de promovare a sportului şi a activităţii fizice“, a declarat Androulla Vassiliou, comisarul european responsabil de domeniul sportului.
În același sondaj Eurobarometru s-a arătat și că autoritățile locale ar putea încuraja cetățenii să fie mai activi din punct de vedere fizic. Astfel, 39% dintre respondenți au fost de părere că autoritățile locale nu se ocupă îndeajuns.
Sondajul a fost realizat pentru Comisia Europeană, pe un eșantion de aproape 28.000 de persoane din cele 28 de state membre ale UE, în perioada 23 noiembrie – 2 decembrie 2013.
FOTO: flickr.com










Leave a Reply