În timp ce Polonia găzduia la Spadek Arena, în oraşul Katowice finala Campionatelor Mondiale de volei masculin, în România echipele din Divizia A1 masculin şi feminin nu conteneau pregătirile şi schimbările în loturi pentru sezonul 2014-2015. Deşi, echipa Braziliei a fost câştigătoarea ultimelor trei titluri supreme în voleiul masculin, anul acesta, Polonia a obţinut în premieră titlul de campioană a lumii printr-o victorie de neuitat, scor 3-1 (18-25, 25-22, 25-23, 25-22). În deschidere s-a desfăşurat finala mică dintre Germania şi Franţa, încheiată cu succesul nemţilor, scor 25-21, 26-24, 25-23. Şi echipa Germaniei a intrat pentru prima oară în posesia unei medalii mondiale, bronz.
Revenind pe tărâmuri mioritice, echipele de volei din campionatul intern au avut o perioadă dedicată transferărilor, începând cu data de 22 august şi până cu o zi înainte de startul Diviziei A1. Atât în lot, cât şi pe banca tehnică, toate echipele din campionatul naţional masculin şi feminin au avut parte de modificări majore. Conform regulamentului, echipele de Divizia A1 pot utiliza maximum trei jucători străini simultan în teren. Numărul de jucători străini din lot nu este limitat.
La masculin, se dă startul mai devreme în noul sezon, pe 11 octombrie. Se anunţă o competiţie puternică, în care se luptă pentru titlu cele mai bune 12 echipe din România: C.S.A. Steaua Bucureşti, S.C.M. „U“ Craiova, Dinamo Bucureşti, Ştiinta Explorări Baia Mare, Phoenix Şimleu Silvaniei, C.S.M. Agronomia Bucureşti, Arcada Galaţi, V.C. Banatul Caransebeş, C.V.M. Tomis Constanţa, V.C.M. L.P.S. Piatra Neamţ, Unirea Dej, A.C.S. Volei Municipal Zalău. Returul va începe cu etapa a XII-a, pe 17 ianuarie 2015.
În tabăra feminină, prima etapă din campionatul naţional de volei, va începe pe 15 octombrie. Echipele care se vor înfrunta anul acesta sunt: Ştiinţa Bacău, A.C.S. Penicilina Iaşi, Dinamo Romprest Bucureşti, C.S.M. Lugoj, C.S.M. Bucureşti, C.S.M. Satu Mare, V.C. Unic L.P.S. Piatra Neamţ, C.S.M. Târgovişte, „U“ Medicina C.S.S. Tîrgu Mureş, „U“ Cluj-Napoca, S.C.M. „U“ Craiova, Volei Alba-Blaj. Returul va debuta cu etapa a XII-a, pe 17 ianuarie 2015.
Tot în această toamnă, echipele româneşti s-au înfruntat şi în Cupa României. Pe 27 septembrie, băieţii au jucat în Cupa României, în optimile de finală, manşa tur: VCM LPS Piatra Neamţ – Arcada Galaţi 2:3 (25:18, 25:18, 17:25, 18:25, 15:17); VC Banatul Caransebeş – Phoenix Şimleul Silvaniei 3:1 (25:19, 25:20, 22:25, 25:22); Ştiinţa Explorări Baia Mare – Unirea Dej 2:3 (21:25, 19:25, 25:20, 25:17, 5:15); Steaua Bucureşti – CSM Agronomia Bucureşti 0:3 (22:25, 18:25, 21:25). Returul se dispută pe 4 octombrie, urmând ca faza a doua să continue anul viitor (10 ianuarie şi 18 februarie 2015, sferturi de finală, tur-retur).
Fetele aveau programate optimile pentru 4 octombrie, însă formaţiile CSM Tîrgovişte şi Unic Piatra Neamţ au fost nevoite să îşi susţină mai devreme partidele şi au căzut de acord să joace ambele manşe la Tîrgovişte. Disputa a fost devansată deoarece, în perioada 4-6 octombrie, dâmboviţencele vor evolua în Cupa Balcanică, ediţia 2014, la Ankara, alături de echipa locală Ilbank şi de Mariţa Plovdiv (Bulgaria). Celelalte trei dispute din optimi vor avea loc conform programului iniţial (4 şi 11 octombrie): SCMU Craiova – Penicilina Iaşi, CSM Lugoj – CSM Satu Mare, CSU Cluj – CSM Bucureşti.
Le dorim succes tuturor echipelor, atât pe plan naţional, cât şi în competiţiile de peste graniţe.
Articol publicat în nr.53 al revistei Sport Revolution













Leave a Reply