iunie 27th, 20140517Cea mai bună tenismenă română a momentului, Simona Halep (locul 3 în clasamentul WTA), a câştigat meciul jucat vineri, 27 iunie, împotriva ucrainenei Lesia Tsurenko (locul 170 WTA), cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4, şi şi-a asigurat participarea, mai departe, în turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon.
Meciul...
iunie 26th, 20140503Tenismena română Irina-Camelia Begu, ocupantă a locului 81 în clasamentul WTA simplu, a fost învinsă, joi (26 iunie), în turul doi al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon de germana Andrea Petkovic (locul 20 WTA). Meciul s-a disputat în trei seturi, scorul final - 6-4, 3-6, 6-1 - fiind stabilit de Petkovic, după o oră şi...
iunie 26th, 20140556Perechea de tenismeni formată din românul Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer a învins, miercuri, 25 iunie, cu scorul de 7-6 (5), 6-4, 7-6 (4), cuplul alcătuit din finlandezii Henri Kontinen şi Jarkko Nieminen, după un meci care a durat puţin peste două ore. Astfel, Tecău şi Rojer s-au calificat în cel de-al doilea...
iunie 25th, 20140734În data de 6 iulie este programată să se desfăşoare prima etapă din circuitul triatloanelor de şosea din ţara noastră, circuit intitulat "Romanian Triathlon Series". Astfel, la Braşov se va organiza a doua ediţie a competiţiei de anduranţă "International Metropolitan Triathlon Braşov", la care vor participa toţi cei...
iunie 25th, 20140741La finalul acestei săptămâni, se va organiza la Cozmeni (judeţul Harghita), în zona circuitului de MX amenajat acolo, cea de-a treia etapă a a Campionatului Naţional de Endurocross al României. Astfel, sâmbătă, 28 iunie, toţi iubitorii întrecerilor enduro din ţară şi nu numai sunt aşteptaţi să sosească în...
iunie 24th, 20140492Tenismenele române Sorana Cîrstea (locul 29 WTA) şi Alexandra Cadanţu (locul 83 WTA) au ratat şi ele şansa de a se califica în turul secund al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, marţi, 24 iunie, după ce au pierdut meciurile în care au fost angrenate, în faţa americanei Victoria Duval (locul 114 WTA) şi, respectiv, a...
iunie 24th, 20140716Jucătoarea română de tenis Simona Halep, ocupantă a locului 3 în clasamentul WTA, a debutat cu o victorie în ediţia din acest an a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon. Aceasta a învins-o, marţi, 24 iunie, pe braziliana Teliana Pereira (locul 88 WTA), cu scorul de 6-2, 6-2, obţinând fără probleme calificarea în al...
iunie 24th, 201421071În toamna acestui an, mai exact, în perioada 6-14 septembrie, la Rimini (Italia), se va organiza Campionatul Mondial WAKO de cadeţi si juniori la tatami şi ring. De asemenea, tot spre finalul anului, vor avea loc două Campionate Europene pentru seniori. În cazul primului European, la ring, toate cele trei probe se vor desfăşura...
iunie 24th, 20140819Tenismena română Irina Begu (locul 81 WTA) a reuşit să câştige, marţi, la prânz, meciul din primul tur al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, jucat împotriva francezei Virginie Razzano (locul 97 WTA). Scorul final, stabilit după două ore şi 15 minute de joc, a fost de 1-6, 6-4, 7-5. Din păcate, Andreea Mitu (locul 213...
iunie 23rd, 201403285Sâmbătă, 21 iunie, fanii artelor marţiale de contact prezenţi la Centrul Sportiv Apollo din Bucureşti au asistat la două competiţii naţionale importante de kick box. A fost vorba despre Campionatul Naţional de Kick Box Full Contact şi prima ediţie a Cupei Campionilor la Kick Box Kick Light, la care s-au înscris nu mai...
iunie 22nd, 20140792Prezenţa la cea de-a cincea ediţie a Campionatului European de Atletism pe echipe, Liga 1, desfăşurată la Tallinn (Estonia), în perioada 21-22 iunie, nu s-a soldat cu calificarea mult aşteptată în Superligă. Scopul delegaţiei române, acela de a termina competiţia pe un loc în top 3 al clasamentului final pe echipe, nu a...
iunie 22nd, 20140511Campionatele Europene de Lupte rezervate juniorilor, care se desfăşoară în perioada 17-22 iunie, la Katowice, Polonia, au însemnat un test trecut cu brio de către tinerii sportivi români care au participat, până acum, la competiţie. Nu mai puţin de patru medalii au obţinut luptătorii noştri, din care, două de argint şi...
iunie 22nd, 20140669Sâmbătă, 21 iunie, Federaţia Română de Scrabble a ajutat la organizarea unei acţiuni de promovare a acestui joc, numită "Ziua Acţiunii", printr-un eveniment care s-a desfăşurat la Şcoala Rut din Bucureşti, acolo unde, au luat parte la "competiţie" peste 700 de copii şi voluntari. Astfel, conform spuselor celor care s-au...
iunie 22nd, 20140725Sâmbătă, 21 iunie, în cadrul Adunării Generale a Federaţiei Internaţionale de Rugby Amator, care a avut loc în oraşul croat Split, a fost votată redenumirea oficială a federaţiei, din "FIRA-AER" în "Rugby Europe". Această schimbare reprezintă un prim pas din amplul proces prin care se doreşte redefinirea identităţii...
iunie 21st, 20140889Sâmbătă, 21 iunie, s-a consumat prima zi de concurs din cele două rezervate Campionatului European de Atletism pe echipe, Liga 1, competiţie care se desfăşoară în capitala Estoniei, la Tallinn, pe stadionul "Kadrigorg". Echipa tricoloră de atletism a reuşit rezultate bune, fapt pentru care încheie ziua, clasată pe poziţia a...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.