august 9th, 20130568Petrolul Ploiești va juca împotriva formației engleze Swansea City (locul 9, câștigătoarea Cupei Ligii) în playoff-ul Europa League, Pandurii Târgu Jiu o va întâlni pe SC Braga din Portugalia (locul 4), iar Astra Giurgiu o va avea ca adversară pe Maccabi Haifa din Israel (locul 2). Turul se va disputa pe 22 august, iar...
iulie 26th, 20130436Toate cele trei echipe româneşti care au jucat în turul doi preliminar al Europa League s-au calificat în faza următoare, după ce au disputat joi seara manşele secunde ale partidelor din această fază a competiţiei. Astfel, Pandurii Târgu Jiu a învins cu 4-0, acasă, pe Levadian Talinn din Estonia, obţinând calificarea în...
iulie 19th, 20130454Toate cele trei echipe româneşti angrenate în Europa League şi-au aflat adversarele din turul trei preliminar al competiţiei. Astfel, în cazul în care vor trece de turul doi preliminar, Astra va întâlni învingătoarea dintre IFK Goteborg (Suedia)/ AS Trenčín (Slovacia), Pandurii vor întâlni Hapoel Tel-Aviv (Israel) /...
iulie 12th, 20130572După ce a eliminat pe Domzale din Slovenia graţie celor două victorii din cele două manşe (0-1 în Slovenia şi 2-0 acasă), Astra Giurgiu s-a calificat în turul doi preliminar al Europa League, unde va întâlni echipa cipriotă Omonia Nicosia. În aceeaşi fază a competiţiei vor juca şi Pandurii Târgu Jiu şi Petrolul...
mai 23rd, 20130499Olympiastadion din Berlin și Stadionul Național din Varșovia vor găzdui finalele din sezonul 2014-2015 ale UEFA Champions League, respectiv UEFA Europa League. Decizia a fost luată joi, de Comitetul Executiv al Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal, în urma unei adunări la Londra.
Olympiastadion (Stadionul Olimpic din Berlin)...
aprilie 24th, 20130496Joi se dispută manșa tur a semifinalelor Europa League, în care favoritele, Chelsea Londra și Benfica Lisabona joacă în deplasare, de la ora 22,00. Formația patronată de Roman Abramovici va evolua pe terenul celor de la FC Basel, iar lusitanii în fieful echipei Fenerbahce Istanbul. Chelsea a eliminat pe Rubin Kazan (3-1, 2-3),...
aprilie 11th, 20130494Joi vor avea loc partidele retur din sferturile de finală ale Europa League, în care cea mai echilibrată dispută se anunță FC Basel-Tottenham Hotspurs, de la ora 22,00 (2-2 în prima manșă). În celelalte meciuri, echipele gazdă vor avea de recuperat un handicap de două goluri: Rubin Kazan-Chelsea Londra, de la ora 19,00...
aprilie 5th, 20130509Dintre cele patru meciuri ale sferturilor Europa League, trei au revenit echipelor gazdă, una încheindu-se nedecis. Începem succinta prezentare cu egalul obținut de FC Basel, 2-2, pe terenul lui Totteham Hottspurs, după ce a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Stocker în minutul 30 și Fabian Frei, patru minute mai târziu....
aprilie 3rd, 20130470Mâine vor avea loc meciurile din prima manșă a Europa Laegue, de la ora 22,00. Două dintre ele vor putea fi urmărite în transmisii directe pe Digisport 1-Fenerbahce Istanbul-Lazio Roma și Digisport 2, sport.ro-Chelsea Londra-Rubin Kazan.
Celelalte întâlniri: Benfica Lisabona-Newcastle United și tottenham Hottspurs-FC Basel....
martie 15th, 20130502Benfica Lisabona s-a impus cu 3-2 pe terenul lui Girondins Bordeaux, calificându-se în sferturile Europa Laegue cu scorul general de 4-3. Au marcat Diabate, 74, Jardel, 90, autogol respectiv Jardel, 30, Cardozo, 75 și 90 plus 1. Lazio Roma, cu Ștefan Radu integralist, a învins VfB Stuttgart cu 3-1 (2-0 în tur), prin hattrickul...
martie 15th, 20130494Chelsea a valorificat avantajul terenului propriu și al tehnicității jucătorilor, calificându-se în sferturile Europa League, după 3-1 cu Steaua. Rusescu a ratat deschiderea scorului în minutul 12, tabela de pe Stamford Bridge modificându-se peste 21 de minute, când Mata, în urma unui schimb de pase cu Ramires, a înscris pe...
martie 14th, 20130385Două din primele trei meciuri ale manșei secunde a optimilor Europa League s-au încheiat după prelungiri. Tottenham Hottspurs, învingătoare cu 3-0 în tur, a fost egalată de Internazionale Milano în primele 90 de minute ale returului, grație golurilor înscrise de Cassano, în minutul 20, Palacio, 32 și Gallas, autogol, 75,...
martie 8th, 20130533Patru dintre meciurile primei manșe a optimilor Europa League s-au încheiat cu victoria echipelor gazdă, care n-au primit niciun gol. Steaua și Benfica Lisabona s-au impus cu același scor, 1-0 în fața celor de la Chelsea Londra, respectiv Girondins Bordeaux. FC Basel a întrecut cu 2-0 pe Zenit Sankt Petersburg, iar Tottenham...
martie 7th, 20130380În această seară se vor desfășura meciurile din prima manșă a optimilor Europa League, fază în care va evolua și Steaua București. Echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf va întâlni de la oa 20,00 deținătoarea Ligii Campionilor, Chelsea Londra. Formația probabilă:
Tătărușanu-Râpă, Szukala, Chiricheș,...
februarie 22nd, 20130466Joi seara s-au disputat manşele retur ale şaisprezecimilor Europa League. Steaua, Rubin Kazan şi Viktoria Plzen au impresionat toată Europa, eliminând formaţii mult mai titrate precum Ajax, Atletico Madrid, respectiv Napoli. Pe 7 martie va avea loc prima manşă a optimilor, iar o săptămână mai târziu este programat returul....
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.