august 8th, 20140600În perioada 6-10 august, în Hamburg (Germania), se desfăşoară Campionatele Mondiale de Juniori. La această competiţie vor participa 57 de ţări, 254 de echipaje şi 732 de sportivi. Federaţia României este reprezentată în număr destul de mare, tricolorii fiind conduşi de Dorin Alupei, antrenor federal, care face un obiectiv...
august 7th, 20140484În prima zi a concursului feminin din cadrul Campionatelor Mondiale de lupte de la Zagreb au evoluat două sportive din ţară noastrra, Simona Pricob-categoria 51 kilograme şi Tunde Kriszta-59 kilograme. Prima a fost eliminată în turul inaugural, iar cealaltă a reuşit să se califice în finală pentru locurile 3-5, programată...
august 5th, 20140643Prima zi a Mondialelor de lupte juniori de la Zagreb s-a încheiat cu un rezultat bun al lui Mihai Mihuț, care a ajuns in finala pentru locurile 3-5 a categoriei 60 kilograme. A pierdut greu la puncte, 8-10, în fața rusului Serghei Emelin.
Până atunci îi învinsese cu 8-0 pe polonezul Piatek Przemyslaw, pe indianul cu doua nume...
august 5th, 20140613Miercuri, 6 august, se vor desfăşura la Hamburg primele probe ale ediţiei din acest an a Campionatelor Mondiale de canotaj rezervate juniorilor, competiţie care reuneşte până duminică 732 de sportivi şi sportive din 57 de ţări, cu 254 de ambarcaţiuni. Printre acestea se vor afla şi opt echipaje româneşti, patru feminine...
august 4th, 20140395Marţi începe la Zagreb o nouă ediţie a Campionatelor Mondiale de lupte rezervate juniorilor, la care au confirmat participarea mai bine de 550 de sportivi şi sportive, din 50 de ţări. Federaţia noastră a trimis 11 sportivi, şapte băieţi şi patru fete, având ca obiectiv o calificare într-o finală pentru medalia de...
iulie 16th, 20140991România a dovedit că este o "forţă" în ceea ce priveşte nivelul la care se află noile generaţii de jucătoare şi jucători profesionişti de tenis de masă. În cadrul Campionatelor Europene, organizate la Riva del Garda (Italia) şi rezervate cadeţilor şi juniorilor din acest sport, echipele tricolore au cucerit deja 3...
iulie 12th, 20140860Echipele naţionale de tenis de masă de juniori şi de cadeţi ale României au debutat cu dreptul la Campionatele Europene care se desfăşoară, în perioada 11-20 iulie, în localitatea italiană Riva del Garda. Tinerii sportivi care alcătuiesc echipele de juniori, junioare, cadeţi şi cadete au obţinut numai victorii în...
iulie 1st, 20140893București, 01 Iulie 2014, Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela SZABO a primit la sediul ministerului tinerii campioni ai lotului de juniori de la kaiac-canoe, care s-au întors de la Campionatele Europene pentru juniori şi tineret din Franţa cu 12 medalii.
Gabriela SZABO le-a înmânat sportivilor diplome de merit, în...
iunie 30th, 20140922Vineri, sâmbătă şi duminică au fost zilele în care s-au desfăşurat, în Franţa, la Mantes-en-Yvelines, finalele Campionatelor Europene de Kaiac-Canoe rezervate categoriilor de vârstă "juniori" şi "tineret" (U-23). România a fost bine reprezentată, iar tinerii sportivi tricolori au reuşit performanţa de a obţine nu mai...
iunie 29th, 20140666Secția de canotaj a clubului CSM Călărași are motive întemeiate să privească în viitor cu încredere. Juniorii antrenați de Dan Bănățeanu au cucerit șapte medalii la C.N. de ergometru de la Călărași și opt medalii la C.N. de fond de la Timișoara, stabilind câteva premiere pentru clubul din sudul țării.
La mijlocul...
iunie 25th, 20140934Tânăra halterofilă română Mădălina Bianca Molie a câştigat nu mai puţin de trei medalii, una de argint şi două de bronz, în limitele categoriei sale, şi anume, la 63 de kilograme, în cadrul Campionatelor Mondiale de Haltere din Rusia, organizate la Kazan şi rezervate sportivilor juniori.
Cele trei medalii au fost...
iunie 24th, 201421068În toamna acestui an, mai exact, în perioada 6-14 septembrie, la Rimini (Italia), se va organiza Campionatul Mondial WAKO de cadeţi si juniori la tatami şi ring. De asemenea, tot spre finalul anului, vor avea loc două Campionate Europene pentru seniori. În cazul primului European, la ring, toate cele trei probe se vor desfăşura...
iunie 24th, 20140712Luni, în cea de-a treia zi a Campionatelor Mondiale de haltere pentru juniori de la Kazan, România a avut doi candidaţi la medalii: Loredana Toma şi Florin Bejenariu. Din nefericire, niciunul dintre ei nu a reuşit să urce pe podium.
În limitele categoriei 56 kilograme feminin, Loredana Toma a fost aproape de o medalie la smuls....
iunie 21st, 20140876Sportivii români care au participat la Campionatele Balcanice de Tenis de Masă pentru juniori şi cadeţi 2014 din Turcia au obţinut rezultate încântătoare în competiţia pe echipe. Astfel, "tricolorii" au reuşit să-şi adjudece patru medalii, dintre care: două de aur, câştigate de junioarele I şi de cadeţi, una de argint,...
iunie 18th, 20140957În ultima săptămână a lunii iulie, mai exact în perioada cuprinsă între zilele 24 şi 30 ale lunii, la Iaşi, se vor desfăşura Campionatele Naţionale pe echipe pentru copii, juniori şi tineret la şah clasic, şah rapid şi blitz. Aşadar, va fi o competiţie rezervată jucătorilor de şah, fete şi băieţi, cu vârste...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.