iulie 12th, 20140501Tenismenele Simona Halep şi Monica Niculescu au reuşit accederea în penultimul act la simplu al turneului de tenis WTA organizat la Bucureşti, după ce le-au învins pe Lara Arruabarrena (Spania) şi, respectiv, pe Polona Hercog (Slovenia). Astfel cele două sportive se vor întâlni în semifinalele competiţiei.
“A fost mult...
iulie 11th, 20140654Cel mai important turneu feminin de tenis din acest an, care se desfăşoară în România, a ajuns în cea de-a cincea zi a competiţiei. Astfel, vineri (11 iulie), începând cu ora 15:00, pe terenurile cu zgură ale Complexului Sportiv BNR din capitală vor evolua, printre altele, două tenismene române, la simplu (Niculescu şi...
iulie 9th, 20140536Miercuri, 9 iulie, începând cu ora 15:00, pe terenurile din cadrul Complexului Sportiv BNR din Bucureşti, se vor desfăşura meciurile de tenis din cea de-a treia zi a turneului WTA “BRD Bucharest Open”. Nu mai puţin de şase românce vor intra pe teren, iar cap de afiş va fi, cu siguranţă, meciul Simonei Halep (locul 3 WTA)...
iulie 8th, 20140471Prima zi a turneului BRD Bucharest Open "a adus" cu sine şi primele tenismene române calificate în cel de-al doilea tur al competiţiei feminine care se desfăşoară în perioada 5-13 iulie, la Arenele BNR din capitală. Este vorba de Monica Niculescu (foto), cea care a trecut, la simplu, de Klara Koukalova (locul 32 WTA; partenera...
iulie 7th, 20140618
Monica Niculescu (locul 68 WTA) a câștigat, luni (7 iulie), meciul împotriva Klarei Koukalova (locul 32 WTA), în două seturi, cu scorul de 6-3, 6-0, după o oră și 12 minute.
Monica s-a impus clar
Primul set a început cu jucătoarea româncă la serviciu, pe care l-a câștigat cu greutate, anunțându-se un meci cu...
iulie 6th, 20140569Sâmbătă, 5 iulie, în cadrul unei conferinţe desfăşurate în Complexul Sportiv BNR, s-a decis, prin tragere la sorţi, tabloul principal al turneului care se va desfăşura în perioada 5-13 iulie la București. BRD Bucharest Open este primul turneu WTA organizat în România, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și...
iunie 27th, 20140495Perechea de tenismene formată din Monica Niculescu (România) şi Klara Kukalova (Cehia) a fost învinsă în turul al II-lea al turneului de la Wimbledon, vineri, 27 iunie, de echipa compusă din Gabrine Muguruza şi Carla Suarez Navarro (ambele din Spania), cu scorul de 6-2, 4-6, 6-4, după un meci care a durat două ore şi 23 de...
iunie 26th, 20140585Primul tur al probei de dublu feminin din cadrul turneului de tenis de la Wimbledon le-a adus faţă în faţă pe româncele Monica Niculescu şi Raluca Olaru. Niculescu, care face pereche cu cehoaica Klara Kukalova, s-a impus în două seturi, 6-4, 6-1, fără să le acorde mari şanse Ralucăi Olaru şi austriecei Sandra...
iunie 24th, 20140485Tenismenele române Sorana Cîrstea (locul 29 WTA) şi Alexandra Cadanţu (locul 83 WTA) au ratat şi ele şansa de a se califica în turul secund al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, marţi, 24 iunie, după ce au pierdut meciurile în care au fost angrenate, în faţa americanei Victoria Duval (locul 114 WTA) şi, respectiv, a...
iunie 24th, 20140513Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, numărul 67 din ierarhia mondială, a fost eliminată de la turneul pe iarbă de la Wimbledon. O belgiancă, Alison van Uytvanck, locul 93 WTA, este cea care a încheiat aventura româncei la al treilea turneu de Grand Slam al anului.
Deşi considerată outsidera partidei, van Uytvanck a avut...
iunie 23rd, 20140476Luni, la Londra, va lua startul cel de-al treilea Grand Slam al anului, turneul pe iarbă de la Wimbledon. În prima zi a competiţiei, nu mai puţin de trei români vor intra pe teren, iar doi dintre ei au meciuri infernale.
Singurul reprezentant al tenisului masculin românesc pe tabloul principal de la Wimbledon este Victor Hănescu,...
iunie 22nd, 20140502Al treilea turneu de Mare Şlem al anului, cel de la Wimbledon, stă să înceapă. După ce, în această săptămână, s-au desfăşurat meciurile de calificare, de luni, 23 iunie, vor avea loc partidele din primul tur al competiţiei. Aşadar, în primele două zile ale săptămânii viitoare, nu mai puţin de şase jucătoare...
mai 30th, 20140602Perechea româno-cehă formată din Monica Niculescu și Klara Koukalova, cap de serie nr. 14, a fost eliminată în turul 2 al probei de dublu feminin de la Roland Garros. Niculescu şi partenera ei au cedat în faţa cuplului Andrea Petkovic (Germania)/Magdalena Rybarikova (Slovacia) în trei seturi, scor 6-1, 2-6, 4-6. Partida...
mai 29th, 20140636Joi, 29 mai, a fost zi plină pentru tenismenele române care concurează la turneul de Grand Slam din Franţa. Deşi Monica Niculescu a pierdut dramatic calificarea în turul trei de la Roland Garros, Sorana Cîrstea şi Simona Halep au salvat ziua, reuşind să le învingă pe adversare şi să acceadă în turul următor.
Monica...
mai 25th, 20140570Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 75 mondial, a trecut de primul tur la turneul de tenis de la Roland Garros. Sportiva a învins-o în primul meci pe estonianca Kania Kanepi, numărul 26 WTA, scor 5-7, 6-3, 6-1, calificându-se în premieră în turul secund al competiției de la Paris. Partida s-a încheiat după două ore...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.