ianuarie 24th, 20140910Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a respins plângerea înaintată de fostul preşedinte al Federaţiei Române de Ciclsim, Carol Eduard Novak, în urma demiterii acestuia de la conducerea forului, decizie luată în cadrul Adunării Generale din 12 noiembrie. Trei săptămâni mai târziu, Consiliul de Administraţie a desemnat un...
ianuarie 20th, 20140765Cristan Gaţu este un nume care nu mai are nevoie de prezentare în lumea handbalului şi sportului autohton. Născut pe 20 august 1945 la Bucureşti, Gaţu a făcut parte, ca jucător, dintr-o generaţie prolifică a handbalului românesc, care a dominat lumea în anii '70. Cu el în teren, naţionala tricoloră a cucerit două...
ianuarie 20th, 20140818Născut pe 15 septembrie 1971 la Ploieşti, Alexandru Mihai Dedu este unul dintre numele importante ale handbalului masculin românesc din anii '90. Fost jucător de performanţă, cu 232 de selecţii şi 399 de goluri pentru reprezentativa României, Dedu are în palmares şi trei Ligi ale Campionilor, cucerite cu FC Barcelona. La ora...
ianuarie 7th, 201401006Pe 1 noiembrie, nataţia şi-a desemnat noul conducător. Camelia Potec, fosta mare campioană olimpică de la Atena, a devenit cel mai tânăr preşedinte de federaţie din România. Fostul secretar federal nu a avut contracandidat, câştigând cu unanimitate de voturi alegerile. De acum înainte, Potec va avea ingrata misiune de a...
ianuarie 1st, 20140906În acest număr al revistei Sport Revolution vă prezentăm, probabil, cel mai evident model de succes în sport, dar și în plan social. Elisabeta Lipă este președintele CS Dinamo București, chestor de poliție și președinte al FR Canotaj. În anul 2000, sportiva Elisabeta Lipă era declarată Canotoarea Secolului XX de către...
decembrie 20th, 20130548Cristian Gaţu, preşedinte al Federaţiei Române de Handbal încă din anul 1996, susţine că n-ar mai vrea să mai candideze pentru un nou mandat, dar se va înscrie din nou în cursă dacă cei care doresc să-i ia locul nu vor fi candidaţi tineri, cu potenţial pentru dezvoltarea handbalului. “Am anunţat că nu voi mai candida,...
decembrie 6th, 20130568După ce Eduard Novak a fost demis la jumătatea lunii trecute din funcția de președinte al Federației Române de ciclism, postul vacant a fost ocupat în urma alegerilor de astăzi de Nicolae Plugaru.
În cadrul Adunării Generale extraordinare desfășurată la sediul MTS au participat 14 structuri sportive cu drept de vot....
decembrie 2nd, 20130498În urma alegerilor desfășurate astăzi, Horia Păun a fost desemnat noul președinte al Federației Române de Baschet. Fostul jucător al echipei Steaua București a câștigat alegerile cu 176 de voturi din 202. Până la aceste alegeri, Federația Română de Baschet a fost condusă de secretarul general Dan Berceanu. Acesta își...
noiembrie 27th, 20130663Site-ul Federaţiei Române de Handbal a anunţat marţi că în data de 27 ianuarie 2014, cu începere de la ora 11:00, în incinta Rin Grand Hotel din Bucureşti va avea loc o Adunare Generală de alegeri, convocată de Consiliul de Administraţie al federaţiei.
Structurile afiliate şi cu drept de vot vor trebui să transmită...
noiembrie 23rd, 20130678Aşa cum şi-a exprimat intenţia imediat după ce a fost îndepărtat din fruntea Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja a reuşit, după aproape un an, să pună bazele Ligii Profesioniste de Box, o instituţie care va păstori pugilismul profesionist din România. Fostul şef al FR Box, care a fost ales în funcţia de preşedinte...
noiembrie 21st, 20130466Britanicul Chris Kermode (48) a fost numit noul preşedinte executiv al Asociaţiei de Tenis Profesionist (ATP). Mandatul său va începe oficial pe 1 ianuarie 2014 şi va avea o durată de trei ani.
Kermode a fost implicat în tenis timp de mai bine de 30 de ani, iniţial ca jucător, iar apoi ca director de turneu al Campionatelor...
noiembrie 13th, 20134940UPDATE Carol Eduard Novak susţine că demiterea sa este un abuz instrumentat de MTS. "Conform Statutului, Consiliul de Administraţie se poate convoca doar de către preşedinte. Ei au convocat de capul lor, au cerut doi reprezentanţi din partea MTS, au făcut şedinţa, m-au suspendat cu încă cinci cluburi. Este un abuz din partea...
noiembrie 13th, 20131520Ioan Doru Sapta a fost ales în unanimitate președinte al Federației Române de Judo în cadrul unei adunări generale desfășurate la Poiana Brașov la care au participat 106 de reprezentanți ai judo-ului românesc.
"Să muncim împreună zi de zi, calitativ, pentru a obține cât mai multe medalii la competițiile...
noiembrie 8th, 20131588Actualul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, susţine că nu mai vrea să conducă destinele sportului de pe semicerc, însă, în cazul în care nu va exista un candidat tânăr care să-şi dorească să preia frâiele handbalului românesc, atunci va reveni asupra deciziei. "Hotărârea mea este luată, am...
octombrie 10th, 20131580Vineri, 11 octombrie, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului, Sala "Nadia Comăneci", se va desfăşura Adunarea Generală a Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă în cadrul căreia se va hotărî numărul şi numele structurilor cu drept de vot pentru alegerile ce vor avea loc peste două săptămâni pentru stabilirea...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.