iulie 1st, 20160823La ultima ediție de la Open Madrid s-a stabilit un nou record mondial al numărului de persoane care au reușit să țină, în același timp, mingea pe rachetă, timp de 10 secunde. Astfel, la începutul lunii mai, s-au strâns 1.474 de iubitori ai tenisului, printre care și Ion Țiriac, patronul turneului. Iar recordul a fost...
septembrie 26th, 20140973Zhou Lulu, campioană la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, la categoria +75 de kilograme, a stabilit un nou record mondial, după ce a ridicat o halteră de 192 de kilograme, fiind cea mai grea ridicată vreodată de o femeie.
Halterofila a înregistrat performanța la stilul aruncat, în vreme ce la stilul smuls a reușit să...
septembrie 17th, 201401097Stadionul Twickenham din Londra a găzduit evenimentul prin care peste 1.000 de oameni au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare grămadă din istoria sportului cu balonul oval.
Mai exact, 1.008 a fost numărul participanților, dintre care legende și vedete ale rugby-ului, dar și fani ori simpli voluntari. Pe lângă...
septembrie 3rd, 20140601 La 42 de ani, Jens Voigt va încerca să doboare recordul mondial al orei şi să-l detroneze pe cehul Ondrej Sosenka (49,700 km în 2005, la Moscova). Acesta și-a anunțat retragerea după USA Pro Challenge, în august, dar aşa cum anunţă fosta sa echipă, Trek, este decis ca pe 18 septembrie să marcheze istoria...
august 31st, 20140695Doi copii francezi, de 13, respectiv 14 ani, au jucat un punct timp de o oră şi 31 de minute, un nou record în tenis, stabilit în cadrul şaisprezecimilor de finală ale unui turneu desfăşurat la Coutances, informează rtl.fr.
Alexandre Richter şi Alexis Badard au jucat punctul cel mai lung din istoria tenisului, depăşind cu...
februarie 16th, 20140562Campionul olimpic la sărituri, Renaud Lavillenie, a doborât recordul stabilit în urmă cu 21 de ani de legendarul Sergey Bubka, cu o performanţă de 6,16 metri. Rezultatul a fost înregistrat sâmbătă, în oraşul ucrainean Doneţk, în acelaşi loc şi la aceeaşi competiţie în care Bubka stabilea recordul de 6,15 metri în...
septembrie 29th, 20130521Kenyanul Wilson Kipsang a stabilit un nou record mondial în proba de maraton: 2 ore, 3 minute și 23 de secunde. Evenimentul s-a produs în cadrul maratonului de la Berlin, ajuns la ediția cu numărul 40.
Astfel, Kipsang (31) a fost cu 15 secunde mai rapid decât compatriotul său, Patrick Makau, care deținea vechiul record mondial,...
august 1st, 20130618Înotătoarea daneză Rikke Moller Pedersen a terminat semifinala de 200 m bras din cadrul CM din Barcelona cu timpul de două minute și 19,11 secunde, stabilind astfel un nou record mondial.
Fosta deținătoare a recordului, americanca Rebecca Soni, nu participă la aceste mondiale. Performanța ei fusese stabilită anul trecut,...
iulie 30th, 20130563Înotătoarea Ruta Meilutyte a stabilit un nou record mondial la proba de 100 de metri bras, luni, în semifinalele Campionatelor Mondiale de nataţie de la Barcelona. Timpul scos de sportiva lituaniană a fost de 1 minut şi 4.35 secunde, în condiţiile în care precedentul record data din august 2009 şi îi aparţinea americancei...
mai 7th, 20130516Halterofilul azer de origine bulgară Valentin Hristov (foto) a stabilit un nou record mondial la juniori, cu ocazia Campionatelor Mondiale care se desfăşoară la Lima, în Peru.
În limitele categoriei de greutate 62 de kilograme, Hristov a ridicat 138 de kilograme la smuls, dar şi 178 la aruncat. Această ultimă performanţă a...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.