42 de ţări, 2.600 de sportivi, opt suprafeţe de luptă, trei zile de concurs. Cam aşa ar putea fi descris în termeni simpli, matematici, un eveniment mondial de mare anvergură, organizat impecabil de Federaţia Internaţională de Kempo între 22 şi 25 martie. Forul internaţional de Kempo a avut parteneri ca International Chinese Kempo Karate Federation şi Federaţia Portugheză de Kempo “Lo-Han-Tao”, sub egida autorităţilor sportive din Portugalia şi a municipalităţii din Torres-Novas.
În cadrul acestui adevărat maraton al sportului de luptă, au fost organizate mai multe competiţii, România participând atât la Campionatul Mondial de Kempo pe echipe, masculin şi feminin, cât şi la competiţia individuală destinată copiilor sub 14 ani prin Yani Zaharia, care a luptat extraordinar, dovedind un adevărat spirit de gladiator.
Luptătorii români de Kempo au avut şi de această dată o misiune dificilă, reprezentanţii noştri disputând în medie câte 12-14 meciuri fiecare, având nu mai puţin de 24-25 de adversari pe categorie. La acest nivel de anduranţă, nu poate fi obţinută marea performanţă fără o pregătire excepţională atât tehnico-tactică, dar şi fizică. În acest sens, antrenorul secund al lotului, maestrul Nicolae Aliuţă, de 12 ori campion de box al României, a avut o contribuţie importantă pentru aceste atu-uri ale sportivilor români.
Şi de această dată, seniorii Aurel “Mineru’” Pirtea, Florea Sorin, Cătălin Păun, Dănuţ Neculai, Mirel Drăgan, Tudor Ionuţ, Macovei Costin, Daniel Asaftei şi Gică Constantin au făcut legea, câştigând fără drept de apel, de cele mai multe ori prin KO sau abandon. Veteranii Liviu Ionescu şi Cătălin “Balamuc” Bodîrlă au fost revelaţia campionatului, ridicând sala în picioare prin prestaţiile extrem de spectaculoase. “KO”-ul campionatului a fost administrat de “Balamuc” unui luptător din Uzbekistan, campion al Asiei atât la Kempo, cât şi la Muay-Thai, la finalul unui meci de infarct, de “care pe care”, fiind aplaudat la scenă deschisă minute în şir.
Nici fetele nu s-au lăsat mai prejos. Alina Pascu, Gabriela Baba, Roxana Duralia, Cristiana Stancu, Cristina Trache şi Alexandra Petre au obţinut aurul şi argintul pe majoritatea probelor de concurs.
La capitolul juniori, FR Kempo a dovedit că are potenţialul necesar şi este pregătită pentru schimbul de generaţii. Sportivii Yamato Zaharia, Claudiu Dimache, Marvin Belecciu, Daniela Bulgaru şi Bianca Ciurea au obţinut fiecare cel puţin o medalie de aur, dovedind prin performanţele lor că există cu siguranţă un viitor frumos pentru acest sport de luptă extrem de complex şi spectaculos.
“Deşi sunt foarte mulţumit că am reuşit încă o dată să demonstrăm valoarea luptătorilor noştri şi a Kempo-ului românesc, totuşi cea mai mare satisfacţie la acest Campionat Mondial am avut-o atunci când unul din componenţii lotului naţional de Kempo al Portugaliei, un român stabilit acolo de peste zece ani, ne-a spus la finalul competiţiei că este prima dată când cineva l-a făcut să se simtă mândru că este român. El ne-a mulţumit pentru asta şi ne-a rugat totodată să-i dăm şi lui un steag tricolor. A fost un moment emoţionant, care ne-a făcut să simţim că într-adevăr munca şi performanţele noastre contează pentru imaginea României în lume. La finalul celor trei zile de concurs, când datorită performanţelor am început să fim asaltaţi de sportivi şi antrenori din întreaga lume, care îşi doreau să facă poze cu noi, am simţit încă o dată că sportul este cu adevărat cel mai bun ambasador al unei ţări”, a declarat antrenorul lotului naţional de Kempo, Amatto Zaharia, la sosirea în ţară.
Timon Zaharia, alături de Sanda Zaharia, mama sa (multiplă campioană europeană şi mondială), a susţinut lotul României, dovedind la doar trei ani o tenacitate şi rezistenţă demne de invidiat. El a stat în sala de concurs câte 12 ore pe zi, urmărind meciurile sau dormind pe geanta cu echipamente. Felicitări!










Leave a Reply