Rugbyul este fără îndoială unul dintre sporturile cu tradiţie din Baia Mare. Clubul local se numără printre grupările de top din România, mulţi componenţi ai echipei naţionale provenind de la CSM. Iar pentu ca tradiţia să continue, echipa maramureşeană nu neglijează echipele de tineret.
CSM Baia Mare a înfiinţat în 2007 două echipe, acolo unde se caută viitoarele talente ale rugbyului din nordul ţării. Cei care se ocupă de antrenarea sportivilor sunt Adrian Manolache, antrenor la U18, dar şi Cristian Bălan, tehnicianul celor de la U16. “Trăind în spiritul rugbystic, prima dată ne propuneam să strângem un grup de copii unic, făcut pentru rugby, să poarte respect şi să înveţe sportul acesta. Timpul a trecut şi am reuşit după un an să înscriem în campionat două echipe de U16 şi U18. Ca să nu îi pierdem, am combinat vârstele şi am făcut două echipe”, a spus Adrian Manolache despre începuturile celor două grupări de tineret.
Dacă echipa de U18 s-a calificat de fiecare dată la turneele finale, anul 2013 aducând o premieră, tinerii de la U16 egalând performanţa colegilor mai mari. “An de an, cu grupa de U18 ne-am calificat la turneele finale. La U16 ne-am calificat prima dată anul acesta. A fost o premieră pe undeva neaşteptată, dar a fost o surpriză plăcută”, a mărturisit Adrian Manolache.
Tehnicianul celor de la U18 a continuat, vorbind despre lipsa concurenţei pe plan local, aspect care afectează prestaţia elevilor săi: ”Suntem prezenţi la turneul final cu o generaţie mai tânără ca vârstă. Spre surprinderea noastră, au crescut de la meci la meci. Am fost dezavantajaţi puţin în campionatul regional pentru că s-au înscris doar două echipe alături de noi. Meciurile au fost puţin fără miză, noi câştigând totul acolo. N-a fost o competiţie aşa de puternică şi acest lucru ne-a dezavantajat. Am venit la turneul final cu gânduri măreţe, dar lipsa de experienţă şi tracul multora şi-a spus cuvântul. Am reuşit să creştem în valoare şi să ne aprecieze lumea de la meci la meci, dar nu e de ajuns”.
În creşterea tinerilor sportivi nu se implică doar antrenorii, ci şi componenţii echipei mari. Aceştia vin cu sfaturi şi încearcă să le transmită câteva dintre secretele rugbyului. “Există o foarte mare atenţie a jucătorilor care au ieşit campioni pentru tineret. Ei vin de foarte multe ori alături de noi, iar prin prezenţa lor ridică moralul copiilor. De exemplu, anul acesta, la turneul de la Constanţa, au fost prezenţi trei jucători din Emisfera Sudică: Phil Tuigamala, Johannes Van Heerden şi Sean Morrell. Ei au locuit alături de noi la turneul final, au fost prezenţi la meciuri, au făcut încălzirea cu ei şi le-au ridicat moralul”, ne-a spus Adrian Manolache.
Un alt moment important pentru tinerii de la CSM Baia Mare a fost vizita căpitanului echipei naţionale, Mihai Macovei, care i-a încurajat înaintea turneului final de la Bucureşti. Fostul component al grupării maramureşene crede în ei şi consideră că CSM-ul va beneficia în viitor de aportul celor tineri: “Sunt câţiva jucători buni pentru echipa mare, care, într-un an, doi, vor ajunge să joace acolo. Dacă au încredere în ei, o să ajungă departe. Au calităţi, au antrenori buni şi spirit de zimbri”.
În ciuda aspectelor pozitive, Adrian Manolache trage un semnal de alarmă, tot mai puţini tineri continuând viaţa sportivă. „An de an se pierd foarte mulţi copii. Nivelul scade. De exemplu, anul acesta, la turneele finale la care am luat parte, au fost prezente opt cluburi cu o echipă la fiecare generaţie. Anii trecuţi erau cel puţin 15 cluburi care aveau un reprezentant. Scade şi numărul cluburilor care se ocupă de juniori”, a spus tehnicianul băimărean.
Privind în viitor, antrenorul echipei de U18 ne-a dezvăluit că CSM Baia Mare va înscrie la toamnă o echipă de U14 în campionatul regional pentru a promova mai repede tinerii spre grupele de U16 şi U18. Ţelul principal este de a trimite sportivi spre echipa mare. „Scopul este să încercăm să promovăm cât mai mulţi jucători la echipele de seniori. Dacă mă uit în viitor şi văd echilibrul care a fost în aceşti cinci ani, aş dori rezultate mai bune. Eu zic că timpul le va rezolva pe toate. Trebuie să avem răbdare şi să existe acelaşi echilibru”, a declarat Adrian Manolache.
FOTO: CSM Baia Mare.
* Articol publicat în numărul 39 (iunie) al revistei Sport Revolution










Leave a Reply