“Pentru a face performanţă, nu este de ajuns ca bila să dărâme popicele!”

România a  obţinut o medalie de argint şi una de bronz la Campionatul Mondial de Popice de la Zalaegerszeg, Ungaria. Echipa feminină de popice a devenit vicecampioana lumii, în timp ce băieţii au luat bronzul mondial. Dacă la popice stăm bine, nu acelaşi lucru se poate spune despre bowling. Pentru practicanţii acestui sport urmează Campionatul Mondial de Bowling, unde României nu i se dau prea mari şanse la podium. Despre stadiul în care se află cele două sporturi ne-a vorbit Maria Popescu, preşedintele Federaţiei Române de Popice şi Bowling.

În zona de popice, ca în tot mai multe sporturi din România, lipsesc fondurile. Din acest motiv, condiţiile de pregătire  sunt precare, iar infrastructura este inexistentă, în situaţia în care capitala nu deţine o sală de popice. La fete, lotul naţional este creat din doua echipe: Târgu Mureş şi Ploieşti, în timp ce Germania are patru ligi, unde activează sute de sportive. Totuşi, rezultate vin, indiferent dacă vorbim despre un Campionat Mondial sau European. Orgoliul nesecat, patriotismul nativ, dârzenia de a lupta şi dorinţa de a fi în frunte sunt elementele relativ trecătoare, care îi ajută pe aceşti sportivi să facă performanţă. Cât despre bowling, situaţia este puţin diferită.

S.R. Ce şanse are România să facă performanţă la bowling?

Maria Popescu: Am văzut în stilul lor de joc o curbă, ca un arc de cerc. Ca să pui în practică o tehnică cu multe particularităţi şi multă complexitate, bilei tot timpul trebuie să îi dai aceeaşi imprimare de forţă. Îţi trebuie o pregătire minuţioasă ca să ajungi la performanţă. Toţi sunt oameni de afaceri, sunt patroni de săli. Ei fac o afacere din asta. Jocul de bowling este divertisment pentru ei, dar vor să facă la nivel de performanţă, ceea ce nu se poate. Dacă ei nu fac alergare ca să-şi încălzească muşchii, despre pregătirea psihologică nici nu mai vorbim. Antrenamentul psihotrop acţionează asupra creierului şi îl determină să fie activ într-o anumită măsură, atunci poţi să gestionezi toate acţiunile. Există o tehnică de antrenament psihotrop care poate fi pusă în practică şi de antrenor specializat şi de antrenor sportiv. La noi nu se pun în practică, pentru că nu s-a conştientizat valoarea acestei pregătiri psihologice.

S.R. Cei îi lipseşte României pentru a avea o echipă decentă de bowling?

M.P.: Partea de tinereţe, deocamdată. Nu avem o şcoală de bowling, antrenorii s-au format ad-hoc, din ce au văzut la televizor. Poate peste 10 ani discutăm altfel, cu o generaţie tânără, dacă vor să se dezvolte. Pregătirea fizică lipseşte. Niciun sport în lumea asta nu-l faci fără pregătirea fizică de bază. Cea tehnică este că dau cu bila. La cea psihologică ei pot fi setaţi nativ, unii sunt foarte bătăioşi, iar alţii nu pot face faţă, de acolo şi selecţia care se face natural. Deci să zicem că pregătirea psihologică vine natural, dar, dacă nu au partea de pregătire fizică, nu au cum să facă performanţă.

Trebuie să dezvolte, pe lângă echipele pe care ei le au (40-50 de ani), o echipă de tineri (20-25 de ani), pe care să o instruiască. Însă sunt probleme cu antrenorii, care sunt foarte scumpi în zona asta. Am înţeles că un antrenor are pretenţia unui salariu de 2-3 mii de euro, cine îşi permite să-l plătească? Nu pot eu să vin să le implementez. Ei trebuie să-şi formeze antrenori, dintre ei, care consideră că sunt mai buni sau care au evoluat pe o anumită tehnică de bowling şi să îşi crească o generaţie de tineri ca să poată să dea randament.

La ora actuală, unde trebuie să lucreze antrenorii cu sportivii?

M.P.: Dezvoltarea unei părţi de pregătire fizică generală. Bila, când pleacă din mână, pleacă într-un fel. Dacă îşi dezvoltă partea de pregătire fizică, vor fi capabili să lanseze tot numărul de bile într-un fel. Trebuie să fie o precizie foarte mare: în parcurgerea paşilor pe scândură, în lansarea braţului – nu te duci o dată în lateral şi o dată îl tragi pe lângă tine. Ei trebuie să facă şi pregătire fizică, şi tehnică, de aşa manieră încât toate bilele de pe parcursul competiţiei să fie lansate la fel: cu aceeaşi eficacitate, aceeaşi forţă, aceeaşi precizie, iar asta nu se poate decât într-un ansamblu de lucruri puse cap la cap, adică forţă, rezistenţă şi tehnică. Nu mai vorbim despre pregătirea psihologică.

S.R. Ce planuri aveţi pentru a creşte nivelul acestui sport în România?

M.P. De la anul vom implementa, la loturile naţionale, pregătirea psihologică. Ei se luptă foarte bine, dar pe parcursul competiţiei scapă controlul şi nu-l scapă că vor ei. Dupa un efort, creierul îşi cere drepturile, nu poate să stea în priză. Poate dacă am fi avut implementată în şcoală o pregătire psihologică de bază pentru copii, în care să fie învăţaţi să-şi antreneze creierul, alta ar fi fost situaţia. E la fel ca un simplu antrenament: îţi antrenezi creierul să facă ce-i spui tu, când vrei tu, cum vrei tu, nu cum vrea el. Dacă te prezinţi la competiţie şi te apucă emoţiile, trebuie să ai capacitatea să le gestionezi. Acest antrenament psihotrop îţi dă capacitatea de echilibru în care poţi să te gestionezi.

Echipa României de popice, la feminin: Ioana Văidăhăzan, Alina Suciu, Luminiţa Dogaru, Nina Răileanu, Erika Fulop, Cristina Samson, Aneta Ifrim şi Daniela Lăcătuşu;

Echipa României de popice, la masculin: Nicolae Lupu, Ion Cercel, Petruţ Mihălcioiu, Virgil Dorin, Mănel Manea, Paul Rohotin, Robert Merza şi Horaţu Dudaş.

FOTO: FR de Popice şi Bowling.

* articol publicat în numărul 39 (iunie) al revistei Sport Revolution