Ediţia 2010 a Turului ciclist al României s-a încheiat sâmbătă la Constanţa cu victoria finală a bulgarului Vladimir Koev (Hemus 1896 Vivelo), care, astfel, la 31 de ani, reeditează succesul obţinut în 2004 în Mica Buclă, devenind, totodată, primul rutier străin care îşi dublează succesul.
Ultima etapă, a 7-a, a fost adjudecată pe Bulevardul Tomis de germanul Henrich Berger, de la echipa românească Mazicon, cronometrat pe 154 km în 3h46’26”.
Următorii clasaţi în sprintul masiv al plutonului, creditat cu acelaşi timp, au fost italianul Rino Zampilli şi bulgarul Svetoslav Şanliev, de la Hemus 1896.
Ca întotdeauna, ultima etapă, disputată pe traseul Slobozia-Constanţa (154 km), a avut o alură de vacanţă, influenţată şi mai mult de căldura aproape insuportabilă.
Toropiţi de soarele care le-a bătut direct în creştet, cicliştii s-au mai animat la Hârşova, unde sprintul cu premii a revenit purtătorului tricoului roşu Piergiacomo Marcolina (Italia-CT Friuli) şi Mihail Kogălniceanu, în apropierea bazei NATO impunându-se Alex Buttazzoni.
Victoria finală a lui Vladimir Koev este logică, în condiţiile unui pluton destul de agitat, cu 7 câştigători diferiţi de etapă, plus al 8-lea în prolog (în ordine, Angelo Ciccone, Iovcio Iovcev, Vladimir Koev, Gianpaolo Biolo, Alex Buttazzoni, Hristomir Anghelov, Andrea Pinos şi Henrich Berger).
Rutierul bulgar a fost cel mai bun la momentul oportun, în etapa a 2-a, când, pe Pasul Tihuţa, la 1.500 m altitudine, a intuit marea oportunitate, impunându-se la Vatra Dornei cu un avans de aproape 5 minute faţă de urmăritori şi la 9 minute de principalul pluton.
În continuare, totul a fost tactică şi sprijin al echipei, vigilenţă maximă şi abnegaţie pentru apărarea bunului cel mai de preţ, tricoul galben, care i-a adus câştigătorului aproape 3.000 de euro, premiul oficial, la care s-au adăugat bonusuri de la organizatori şi gazdele diverselor etape.










Leave a Reply