Leonard Doroftei a revenit în forţă în boxul românesc, vineri 23 noiembrie, preluând funcţia de preşedinte de la demisionarul Rudel Obreja. Fostul pugilist originar din Ploieşti a primit 84 de voturi din totalul celor 115 exprimate de membrii Adunării Generale Extraordinare a Federaţiei, exonerată de AIBA, din cauza suspendării lui Obreja.
Am fost martorii acestei reuniuni care a avut loc la etajul opt al sediului ANST, în sala care poartă numele Nadiei Comăneci. Înainte de toate, Rudel Obreja a ţinut un discurs scurt în faţa Adunării Extraordinare prin care şi-a anunţat demisia gândită de 50 de zile. El s-a referit la motivele suspendării sale de către AIBA, cerându-şi scuze membrilor federaţiei pentru perioada de inactivitate internaţională a boxerilor noştri decisă de forul internaţional, dar şi pentru jignirile pe care le-a adus unora dintre candidaţii la fotoliul de preşedinte al federaţiei. A fost o ieşire onorabilă din scenă a lui Rudel Obreja, care a demonstrat că are demnitate. După ce şi-a anunţat public demisia, primită cu aplauze de majoritatea celor prezenţi, fostul preşedinte a anunţat că va continua lupta cu conducerea AIBA şi că va rămâne alături de boxul românesc.
A urmat deschiderea şedinţei pentru alegerea noului preşedinte al FR Box. Din cei şase candidaţi înscrişi în cursă, au rămas în cărţi doar doi, Leonard Doroftei şi Fănel Trandafir. Ceilalţi fie nu au fost prezenţi, fie au decis să se retragă pentru a-l susţine pe „Moşu“. Astfel, preşedintele urma să fie ales dintre Leonard Doroftei şi fostul vicepreşedinte Fănel Trandafir.
Dublul medaliat cu bronz olimpic şi campion mondial la profesionism avea să fie preferat de electori, care i-au acordat 84 de voturi. Trandafir a primit 29, două voturi fiind anulate. După ce a fost votat, Doroftei a declarat: „Avem patru ani la dispoziţie să creştem un nou un Nicolae Linca. Nu va fi uşor, dar, deoarece suntem o echipă, vom lupta pentru binele boxului românesc. De acum înainte va fi transparenţă totală la federaţie, unde uşile vor fi deschise tuturor oamenilor din lumea boxului. Vom căuta să readucem Centura de Aur unde-i este locul, invitând nume mari ale boxului mondial, prilej pentru un prim pas în vederea refacerii relaţiilor internaţionale. Vom vorbi cu conducători de cluburi şi cu primari să ajute boxul“.
La alegerea lui Doroftei au asistat, printre alţii, medaliaţii mondiali Francisc Vaştag, Marian şi Dorel Simion, Steluţa Duţă, dar şi Waldemar Cucereanu, antrenorii Titi Tudor, Relu Auraş, Grigore Bondavali, Adrian Lăcătuş etc. La finalul scrutinului, reprezentantul ANST a informat Adunarea Extraordinară că vor fi demarate demersurile către AIBA pentru ridicarea suspendării Federaţiei Române de Box.
Sport Revolution îi urează mult succes în noua activitate lui Leonard Doroftei. La cât mai multe realizări pentru boxul românesc!
















Leave a Reply