Etapa cu numărul 12 din Turul Italiei ne-a oferit în prima parte același tipic, cu o evadare, de data asta a nouă rutieri. Prinși, ulterior, de pluton, cu excepția danezului în vârstă de 32 de ani, Lars Yiting Bak, de la Lotto Belisol. Învingător în 3h38,55 la Sestri Levante, după 155 de kilometri de la plecarea din Seravezza. Etapă din care, cu excepția purtătorului tricoului roz, Joaquim Rodriguez, rămas lider, cel mai câștigat avea să fie Sandy Casar. Sosit după 12 secunde în urma lui Bak, a recuperat 3,30 minute, trecând pe locul al treilea la general, aproape de canadianul Ryder Hesjedal. De care-l despart doar nouă secunde, ce ar putea fi recuperate în etapa de vineri, Savona-Cervere, 121 kilometri sau în ziua următoare, de 206 kilometri. Când vor fi două cățărări de categorie maximă, ultima la aproape 2.000 de metri altitudine.










Leave a Reply