Jumătate de secol… atât a trecut de când un copil minune de 12 ani avea să devină maestru emerit al sportului. Ștefan Băeatu este o legendă vie a boxului românesc, și-a dedicat întreaga viaţă acestui sport și i-a insuflat și fiului său pasiunea ringului. Alături de cei doi mari antrenori am aflat că „viaţa este ca un meci de box, dacă laşi garda jos eşti trimis la podea” și că împreună cu sportivii se simt ca în familie la Clubul Sportiv Olimpia, unde activează în prezent.
Robert Băeatu este coordonatorul secţiei de box de la Olimpia și lucrează cu doi antrenori – tatăl său, Ștefan Băeatu și Mihai Drăguţescu, antrenor voluntar: „Am fost sportivul clubului din 1990 până în 1995, ulterior fiind transferat la Dinamo. După ce am încheiat cariera sportivă, m-am reîntors ca antrenor voluntar în cadrul secţiei de box din 1998 până în 2000, când am fost încadrat cu normă întreagă ca antrenor. Pe vremea aceea șeful secţiei era tatăl meu, care este antrenor aici din 1990, fost sportiv de mare performanţă și campion al României. În 2005-2008 am lucrat în cadrul Federaţiei, unde am ocupat mai multe funcţii, printre care antrenor federal și președinte al Colegiului Central de Antrenori. Am plecat din Federaţie din cauza conjuncturii de la momentul respectiv și am revenit în familie, la Clubul Olimpia, unde pot să spun că mă simt cel mai bine. În prezent la secţie suntem doar doi antrenori, avem un coleg, antrenor voluntar pentru care facem toate demersurile să fie angajat – Mihai Drăguţescu. El este pionul care ne ajută foarte mult, în lipsa mea mă suplinește, îl ajută pe tatăl meu.”
Coordonarea unei secţii nu înseamnă doar muncă în sală, antrenamente și competiţii, ci și implicare din partea ambelor părţi. Șeful celor de la Olimpia ne-a explicat care este situaţia în grupa condusă de domnia sa: „Contează foarte mult ce fac sportivii după ce ies din sală, ce faci tu când ieși din sală pentru ei, pentru a aduce noi generaţii. An de an, noi am regenerat secţia deoarece nu putem ţine sportivi la nivel de seniori, trebuie să aducem mereu forţe proaspete. În prezent avem legitimaţi 19 sportivi, pe trei categorii de vârstă: cadeţii (12-14 ani), juniorii (14-16 ani), grupa de tineret (16-18 ani) și reușim să ţinem și un senior (18 ani), care este un sportiv de viitor, de categorie grea. Antrenamentele le facem în funcţie de orarul școlar al sportivilor. Chiar dacă lucrează mai multe categorii în același timp, eu întotdeauna am susţinut că boxul are nevoie de schimb de experienţă în procesul de pregătire. Dacă un sportiv mai bine pregătit are un model în sală, are de unde învăţa, separat de ceea ce îi învăţăm noi. Zilnic avem antrenamente, cei mai mulţi care sunt prinși în programele loturilor naţionale, fac și două antrenamente pe zi când nu sunt la lotul naţional. Baza de selecţie se face organizând în școlile din împrejurimi demonstraţii și participând la acţiuni organizate de Federaţie sau Minister. Pe cei care ni se alătură, încercăm aici să îi educăm, să îi şcolarizăm, să îi învăţăm ce este bine şi ce este rău.”
„Menirea noastră ca antrenori este de a crea caractere și sportivi! ”
Secţia de box își desfășoară activitatea în baza sportivă a Clubului Olimpia din Valerian Prescurea, unde lucrează pe două ringuri, unul mai nou, care necesită câteva îmbunătăţiri. Așa cum ne-a confirmat și directorul clubului, Gheorghe Iordache, în urmă cu două luni, se dorește o renovare a acestei baze. „La nivelul clubului există un proiect în colaborare cu Primăria Sectorului 4, prin care dorim să renovăm complexul sportiv de aici, sala și ringurile. Așteptăm sprijin din partea autorităţilor locale, dorim să ne facem auziţi, nu atât pentru noi, cât pentru copiii din sector! Ajungând la acest punct sensibil – susţinerea secţiei, pot să afirm că în zilele noastre sponsorii sunt greu de găsit, este vorba de promovarea fiecărui sport în parte, impactul și ratingul pe care îl au. În acest moment, principalul susţinător al secţiei sunt eu. Conducerea clubului ne susţine, oricum noi ne-am văzut tot timpul de treaba noastră, ne-am făcut meseria indiferent de conducere, nu am intrat în polemici pentru că nu îşi au rostul, menirea noastră ca antrenori este alta: de a crea caractere și sportivi. În cadrul clubului suntem plătiţi pentru a face performanţă cu aceşti copii, dacă ştii cum să pui problema, rezolvi. Când îţi propui ceva şi vrei cu adevărat, reuşeşti! Sportivii noștri sunt susţinuţi și de către părinţi, noi încercăm să colaborăm în primul rând cu ei, de prima oară când intră copilul în sală le cerem toate detaliile, stăm de vorbă cu ei, le explicăm că boxul nu înseamnă neapărat bătaie. Noi îi educăm pentru integrare socio-profesională ulterioară, avem multe obiective cu copiii. Părinţii ne înţeleg și unii chiar vin zilnic la antrenamente, la competiţii, există dorinţa lor de a-şi vedea copiii realizaţi”, ne-a mărturisit domnul Robert Băeatu.
„Ne motivăm sportivii spre performanţă! ”
Încă de la vârste fragede, sportivii trebuie să vină cu drag la sală, să înveţe să fie motivaţi, să muncească și să aprecieze oamenii care îi ghidează în sportul ales. Conducătorul boxerilor de la Olimpia ne-a împărtășit cum reușesc ei să își motiveze sportivii: „Noi încercăm la vârsta lor să îi motivăm spre performanţă. Când sunt mici, banii încă nu sunt atât de importanţi, nu ar şti cum să îi administreze şi atunci noi îi îndrumăm către înalta performanţă. Dacă ei capacitează şi reuşesc să treacă peste acest obstacol, putem spune că este un succes pentru noi ca antrenori. Ulterior, la seniori dacă ei au rezultate, vor veni desigur şi banii şi faima, se leagă una de cealaltă. La nivel naţional acum premierile şi tot ce înseamnă legislaţia sportivă nu sunt pe măsura rezultatelor sportivilor. De doi ani de zile, premierile nu au mai fost acordate decât pentru rezultate extraordinare internaţionale, la campionate europene, mondiale şi nu toţi reușesc să ajungă la acest nivel. ”
Secţia de box de la Olimpia are sportivi valoroşi care îi reprezintă în competiţii, tineri care se străduiesc să calce pe urmele antrenorilor, oameni care în trecut au scris istorie cu mănușile de box. „Avem sportivi de care suntem mândri, cei doi componenţi ai lotului naţional de juniori – Claudiu Gheorghe este multiplu campion naţional de cadeţi, câştigător al mai multor turnee și Cristian Drăgan, care va face deplasarea la Campionatul European sau la Campionatul Mondial (august, Kiev). De asemenea, îl avem pe Sorin Pănoiu, component al lotului olimpic de tineret, multiplu medaliat, campion naţional. Singurul nostru senior este Robert Cărbunescu, un băiat cuminte şi muncitor, medaliat la Campionatele de Tineret, ne dorim să ajungă să fie acel sportiv cu care să ne mândrim. O să mai dureze deoarece trecerea de la tineret la seniori este foarte grea, se poate întâlni cu sportivi de 28-29 ani, care au experienţă mai mare şi totuşi este un sport de contact. Am și câţiva copilaşi care vin foarte tare din urmă, îl am pe Damian Drăgan, care din clipa în care a intrat în sală, mi-am dat seama că el este ceea ce caut de mult timp, are o sclipire în ochi când ajunge în ring. Ca obiective, pentru anul acesta, ne dorim ca cei doi copii de la lotul de juniori să obţină titlurile de campioni și să avem participare la Campionatul Mondial sau European. La Campionatul de Tineret dorim obţinerea unui loc în primii trei prin Sorin Pănoiu. Sperăm să obţinem o medalie și la Campionatul de Seniori, dar vom vedea în funcţie de sportivi și buget, pentru că noi suntem o secţie în reconstrucţie”, ne-a mărturisit antrenorul Robert Băeatu.
Peste încă 50 de ani, sperăm să ne amintim de un alt maestru emerit al sportului, care va reuși să obţină acest titlu la o vârstă fragedă precum marele Ștefan Băeatu. Până atunci, le dorim sportivilor de la Olimpia să își urmeze antrenorii și să scrie și ei istorie în ring!










Leave a Reply