Cu ocazia Zilei Internaţionale a Alimentaţiei, 235 de copii de la şapte cluburi şcolare sportive româneşti, cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, au participat la Maratonul Internaţional al Copiilor.
În această călduroasă lună...
În urmă cu un an, a început construcţia bazinului de polo al clubului Steaua. Cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), clubului din Ghencea şi al Ministerului Apărării, clădirea este aproape finalizată. Noul...
Cea de-a cincea ediţie a Maratonului Internaţional Bucureşti a fost evenimentul care, la început de octombrie, a acaparat atenţia tuturor iubitorilor de mişcare. Timp de câteva ore, principalele bulevarde din jurul Palatului Parlamentului au...
Tradiţie, împliniri, muncă, sportivi cu renume, performanţă, rezultate, medalii, victorii, înfrângeri, lacrimi, sutimi de secundă, îndemnuri, sacrificii, admiraţie, sudoare... şi lista ar putea continua. Vorbim de regele sporturilor...
Până la debutul Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE 2013), care va fi găzduit de România pe Valea Prahovei, au rămas mai puţin de patru luni. Deşi timpul este atât de scurt, organizatorii nu au reuşit să pună totul la punct...
Perechea Daniela Dodean-Elizabeta Samara a reuşit o performanţă incredibilă la Campionatele Europene de tenis de masă din Danemarca (Herning), obţinând aurul în proba de dublu feminin.
Delegaţia României se întoarce din...
…la handbal. În vreme ce echipa naţională de fotbal s-a chinuit să limiteze proporţiile înfrângerii cu Olanda, tocmai când suporterii trăgeau prima gură de fericire după victoria cu turcii, echipele de baschet încep încet,...
Pe lângă cele 8 meciuri pe reguli K-1, gala programează și două înfruntări de Mixed Martial Arts (MMA), introduse după doi ani de pauză la un eveniment Local Kombat. Cel mai greu duel, atât la propriu, cât și la figurat, va...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.