Simona Halep a reușit o nouă premieră în cariera sa, calificându-se pentru prima dată în optimile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Wimbledon. În turul 3, românca a învins-o pe elveţianca Belinda Bencic, după o oră și 10...
În Sala Ameec din Sofia s-a desfășurat în perioada 12-25 aprilie unul din cele mai interesante și disputate Campionate Mondiale de box pentru tineret din istorie, competiție ajunsă la ediția a 18-a. Acest concurs a fost cu mult peste nivelul...
Sport făcut cunoscut întregii lumi de celebrul actor american Arnold Schwarzenegger, culturismul a luat o amploare remarcabilă şi a ajuns dintr-un sport practicat în anii 50-60, de nişte "ciudaţi", o mişcare de masă, peste tot existând...
Peste 600 de sportivi din 21 de ţări s-au întrecut timp de trei zile în sala Dr. Kemeny Ferenc din Eger, Ungaria, pentru a intra în poesesia medaliilor oferite de oganizatori la Campionatul European de Karate SKDUN.
Dacă în prima zi de...
După cei 38 de ani de activitate pe care antrenorul Olga Nagy i-a dedicat sportului românesc, crescând și formând zeci de sportivi, a venit timpul ca cineva să-i recunoască și ei meritele. La 16 aprilie 2014, la Casino Centru de Cultură...
Simona Halep ar fi trebuit să joace sâmbătă cu Belinda Bencic din Elveţia, în turul III al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon. Partida ar putea fi amânată pentru ziua de duminică din cauza ploilor care s-au abătut asupra Londrei. Nu...
Am ales această temă după citirea articolului din Gazeta Sporturilor, semant de Maria Andrieş: “Szabo alergând pe două culoare”. Cred că această temă este de actualitate şi merită dezbătută. Este nevoie de un arhitect, de...
La începutul lunii iunie, Bucharest Sport Club împlinește zece ani de existență. Cu această ocazie, Sport Revolution adresează celor de la BSC un călduros ”La mulți ani!” și prezintă în rândurile următoare mesajul clubului...
Puţini sunt aceia care îşi dedică întreaga existenţă unui lucru şi au răbdarea, ambiţia şi perseverenţa de a nu se lăsa învinşi de obstacolele destinului. Profesorul Mircea Rădulescu este un exemplu, în acest sens. A evoluat în...
După o serie de interviuri ale unor mari glorii sportive, care s-au afirmat prin munca, talentul şi voinţa lor, în acest număr al revistei Sport Revolution vom căuta secretul succesului în sporturile de echipă. După o carieră de excepţie...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.