Nu sunt critic de film, deci nu am pretenţia că pot comenta avizat o peliculă. Astăzi însă, când am aflat că marele nostru actor şi regizor Sergiu Nicolaescu a trecut în nefiinţă, m-am gândit că este un omagiu pentru această personalitate să urmăresc producţia “Ringul”, din 1983. Pentru că în capodoperă tematica este una sportivă, am ales să fac o recenzie a acestui film, solicitându-vă totodată, ca prin vizionarea “Ringul”-ui să cinstim memoria celui care a fost Sergiu Nicolaescu.
Fără îndoială, “Ringul” este mai mult decât un film. Doi foşti deţinuţi dintr-un lagăr nazist, deschid povestea, la câteva decenii după detenţia lor. Andrei, interpretat magistral de Sergiu Nicolaescu, alături de Tom, jucat excelent de Marin Moraru, sunt acum şoferi de tir, care efectuează o cursă în Germania Democrată, la Berlin.
Cabina maşinii este împresurată cu fotografii din cariera de pugilist a lui Andrei. Pe marginea şoselei apare, ca o sirenă fantomatică, o fată îmbrăcată în albastru, care are nevoie de transport. “Mitul femeii necunoscute” este poate primul element de legătură cu trecutul. Carina este luată în cabină de cei doi, iar apoi povestea se deapănă cu lux de amănunte. Maşina ajunge la Berlin, iar cei trei merg într-un parc de distracţii, unde principala atracţie era un ring de box, în care amatorii puteau să lupte împotriva lui Golem, un fost campion mondial, invincibil, care trecuse de 50 de ani.
Tragismul este conturat în imagini vii, pătrunzătoare. Andrei este mânat de unj declic interior vibrant, dar care încă nu găseşte corespondent în mintea sa. Poza lui Golem are puterea unui magnet, care îl aduce pe personajul interpretat de Sergiu Nicolaescu, între corzile ringului. Codul psihologic este “1013”, numărul sub care Andrei şi-a ispăşit anii de puşcărie.
Primele schimburi sunt dure, iar în runda inaugurală Andrei face cunoştinţă cu podeaua. Zgomotul surd al loviturii în mandibulă se transformă într-un scrâşnet macabru de vagon care frânează pe şine. Este semnalul acustic al unirii celor două planuri ale povestirii. Bolta peste timp ne aduce în timpul celui de-al doilea război mondial, când tânărul transilvănean coboară din vagon, într-un lagăr. Este “ochit” imediat de Tom, cel care pentru o ciorbă în plus şi zile de trăit, făcea recrutări printre deţinuţii care doreau să fie saci de box. Unul dintre ofiţerii germani, Gebauer, era mare amator de box şi visa să ajungă campion mondial. Ringul pentru recrutare fusese improvizat în curtea închisorii, într-un noroi care trecea de glezne. “Noroi şi frică”, îşi aduce aminte Andrei.
Tânărul deţinut se descurcă şi apoi este transformat în sparring-partener de Untermschturmfuhrerul german. Ringul nu mai este în noroi, ci într-o încăpere anexă popotei ofiţereşti. Andrei înfruntă umilinţele ofiţerului, doar de dragul unei vieţi mai uşoare în lagăr. Stabileşte o legătură mutuală cu tânăra care făcea curăţenie în încăperea ringului şi cu care va şi colabora pentru transmiterea de mesaje în afara închisorii. Este o altă imagine comună cu Carina, cea culeasă de pe marginea şoselei.
Gebauer avea obieciul să folosească saci vii, atârnând prizonieri într-un cârlig, pe care îi lovea cu bestialitate. Cunoştinţele pugilistice îl salvaseră pe Andrei, care avea privilegiul să alerge alături de ofiţer şi să riposteze în ring. Andrei este obligat să recunoască superioritatea adversarului, pentru a nu sfârşi în camera de gazare.
De ziua Fuhrer-ului, Gebauer le pregăteşte colegilor săi ofiţeri un meci de box, în care va lupta alături de Andrei. El urma să fie mutat apoi la altă garnizoană, iar drumurile lui şi ale lui Andrei s-ar fi despărţit. Drept mulţumire pentru reprizele de antrenament, ofiţerul îi promite lui Andrei evadarea. Andrei pierde prin knock-out în prima rundă, iar Gebauer îşi încalcă promisiunea de a da alarma la jumătate de oră după scenariul evadării. Ofiţerul anunţă gărzile la doar un sfert de oră, după care pădurea din apropiere este scotocită cu atenţie. Andrei dejucase însă planul, subtilizând un trening al ofiţerului, în care acesta obişnuia să alerge. Soldaţii nu l-au împiedicat, în acest fel, să se îndepărteze nestingherit de zona periculoasă.
Povestea este picurată printre imagini cu acerba luptă care se poartă în ring, ori printre replicile tăioase ale celor doi. După runda a şasea, crainicul anunţă un sfert de oră de pauză, iar reprezentanţii firmei care îşi făcea publicitate prin gala respectivă, încearcă să îl intimideze pe Andrei. Acesta nu acceptă înfrângerea, în schimbul bursei de meci, iar boxul celor doi veterani revine spre deliciul publicului. Golem este frustrat de faptul că fiind judecat după război pentru crime împotriva umanităţii nu a putut să îşi continue cariera, în timp ce Andrei a devenit campion mondial. “În fiecare adversar te vedeam pe tine”, îşi motivează Andrei secretul reuşitei.
Disputa este translatată pe tărâm ideologic cu subtilitate şi în niciun caz în stilul brutal al epocii în care a fost turnat filmul. Nu e de mirare că “Ringul” a fost interzis la puţin timp după apariţie, pelicula putând fi revăzută abia după 1989.
Filmul are un happy-end trist, aşa cum este de altfel şi povestea de viaţă a lui Sergiu Nicolaescu. golem este trimis la podea, Andrei câştigă meciul cu soarta, în schimb imaginea de final e cutremurătoare. Fostul ofiţer german moare în urma loviturilor primite, iar Andrei plânge ca un copil în cabina tiru-ului, pe drumul de întoarcere.
Dacă l-aţi apreciat cu adevărat pe Sergiu Nicolaescu, astăzi, când el a plecat spre altă lume, nu trebuie decât să îi priviţi unul din filme. Este un omagiu pe care cu siguranţă Sergiu Nicolaescu l-ar fi apreciat. Pentru că binele cel mai mare făcut unui scriitor este să îi citeşti cărţile, aşa se întâmplă şi în lumea cinematografiei. Binele cel mai mare pentru Sergiu Nicolaescu este să îi privim filmele…
foto: cinemax.ro
Leave a Reply