Fie că vorbim de şcoala pe băncile căreia ne tocim coatele de la o vârstă fragedă sau despre experienţele vieţii, mereu avem de învăţat. Suntem atenţi la tot ceea ce ne înconjoară şi luăm decizii care ne pot schimba soarta sau ne aduc mai aproape de idealurile noastre. Trăim, muncim şi încercăm să creştem continuu, să ajungem pe o treaptă mai sus şi să fim apreciaţi. În lumea sportului, cei care doresc să facă performanţă trebuie să fie deschişi către nou, să fie muncitori, implicaţi şi dornici să se dedice sportului ales. Însă performanţa ca sportiv nu durează decât câţiva ani, ani în care te poţi face remarcat şi poţi rămâne în memoria iubitorilor sportului. Ce se întâmplă după ce se încheie cariera de sportiv? Câţi dintre foştii sportivi aleg calea antrenoratului? Câţi se dedică în continuare şi îmbrăţişează mult-iubita, dar dificila carieră de antrenor?
Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor se află în subordinea şi reprezintă organismul de specialitate al Ministerului Tineretului şi Sportului. Directorul centrului, profesor Adrian Mihai Ilie, ne-a împărtăşit cât de importantă este o astfel de instituţie pentru federaţiile de specialitate şi care a fost evoluţia acesteia în ultimii opt ani: „Din 2006, de când ocup funcţia de director, m-am implicat, am adus un suflu tânăr centrului, am participat la conferinţe europene, mondiale şi am reuşit să vin cu noutăţi care ne-au ajutat în acţiunile pe care le desfăşurăm. Punctul central în formarea, perfecţionarea şi promovarea antrenorilor este federaţia sportivă naţională. Federaţiile trebuie să înţeleagă că este necesară implementarea sistemului de licenţiere, deoarece sunt mulţi formatori pe piaţă: furnizori de formare profesională, universităţi, privat. Poţi să îţi obţii autorizaţia oriunde, la facultate, la privat, dar dacă vrei să activezi în sistemul competiţional al federaţiei, trebuie să ai licenţa lor. Sistemul de licenţiere poate să aibă un număr mare de antrenori, însă licenţa se dă unui număr mai restrâns, tocmai pentru a te putea baza pe antrenori competenţi. Piaţa muncii a început şi la noi trierea. Nu este suficientă diploma pentru a putea antrena, iar ponderea cluburilor private a început să o depăşească pe a celor de stat. La clubul privat eşti angajat în baza experienţei, a activităţii desfăşurate, nu a diplomei, contează foarte mult ce randament dai în sală sau pe teren. Mă bucur când văd antrenorii formaţi de centrul nostru, care se duc şi prind posturi bune, plătite foarte bine“.
Foşti mari sportivi, pe băncile Şcolii de Antrenori (CNFPA)
Pe data de 12 noiembrie, Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor a organizat examen pentru trei niveluri de antrenori: antrenor, antrenor senior, antrenor maestru. Aproape 100 de persoane s-au prezentat la această examinare pentru a-şi obţine categoriile necesare desfăşurării activităţii de antrenor. Am avut bucuria să regăsesc printre participanţi foşti mari sportivi, oameni talentaţi şi hotărâţi să facă performanţă ca antrenor. Luminiţa Huţupan Dinu, cel mai bun portar de handbal din toate timpurile, ne-a relatat înainte de examen cât de mult înseamnă CNFPA pentru antrenorii din România şi cât de mult îşi doreşte să formeze sportivi care să o depăşească în performanţe: „Sunt foarte mulţumită de CNFPA, totul se desfăşoară într-un mod profesionist, pornind de la domnul director şi colaboratorii săi. Astăzi susţin pentru a doua oară examenul pentru categoria a III-a şi recunosc, am puţine emoţii. Însă meseria de sportiv pe teren nu se compară cu un examen susţinut, pentru că teoria este diferită de practică. Dacă în teren pui în practică ce ai învăţat, acum este un examen mult mai greu. Teoria de obicei este dificilă, dar este bine să deţii aceste cunoştinţe pentru că şi aceste examene ne ajută să promovăm copiii de la mini-handbal până la echipa naţională. Această bibliografie ne ajută, mai ales că un antrenor trebuuie să ştie totul de la A la Z, pentru a pune în practică şi a-i explica jucătorului sau sportivului respectiv în orice ramură de sport. Din ceea ce am învăţat în tot acest timp despre regulile de handbal, sunt convinsă că voi face faţă astăzi la examen. Sper să fie totul bine şi să ne revedem pentru categoria a doua. Am pus suflet în tot ceea ce am făcut timp de 30 de ani, nu pot să stau departe de teren. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să reuşesc să antrenez un sportiv care să ajungă pe cele mai înalte trepte ale podiumului. În prezent sunt antrenor la Centrul de Excelenţă de Handbal de la Râmnicu-Vâlcea, unde avem o grupă de junioare (1996-1997), iar recent, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, m-a propus antrenor pentru portari la toate loturile naţionale. Am fost foarte bucuroasă pentru că sunt conştientă că vin din urmă jucătoare tinere şi vreau să simtă şi ele când intră în echipa naţională a României, îmbracă tricoul, aud imnul patriei, ceea ce simţeam noi când intram pe teren. Pentru a simţi aceste lucruri, trebuie în primul rând să vii la antrenament cu mare seriozitate şi să pui suflet în tot ceea ce faci, doar astfel vei reuşi să obţii rezultate, pentru că Dumnezeu mai târziu ţi le va răsplăti prin medalii sau rezultate favorabile“.
La examen a participat şi Cristina Vărzaru, una dintre cele mai bune handbaliste ale României. „Este important că avem un astfel de centru dedicat antrenorilor, ajută foarte mult la dezvoltarea şi perfecţionarea lor. M-am pregătit pentru examenul de astăzi, nu a fost foarte grea bibliografia, având în vedere că eu predau handbal la Universitatea Naţională pentru Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti (UNFES), iar cunoştinţele acumulate acolo şi predate zilnic de doi ani, m-au ajutat foarte mult în pregătirea acestui examen. A fost mult de învăţat pentru că sporturile în general sunt complexe şi au o mulţime de detalii care trebuie puse la punct şi cunoscute. Pentru mine nu a fost grea nici lucrarea scrisă, fac lucrări mereu, este în ritmul meu normal. Sunt în continuare jucătoare, antrenez în paralel, de 8 ani funcţionez în acest fel, am antrenat patru ani în Danemarca şi patru ani în România. Meseria de antrenor este mult mai grea, cred că o să fie mult mai dificil atunci. Acum încă le combin şi nu mă pot pronunţa, toate frustrările pe care le strâng ca şi antrenor, reuşesc să scap de ele pe terenul de handbal. Când eşti jucător depinde doar de tine, când eşti antrenor depinde de munca celorlalţi, de felul în care percepi informaţiile sau lucrurile pe care tu vrei să le implici, de modelul de joc. Îmi este dor de colegele mele, de momentele noastre de glorie, dar în general încerc să păstrez amintirile plăcute, nu îmi place să trăiesc în trecut, sunt conştientă de ceea ce am trăit, de locul în care trăiesc acum, îmi place să trăiesc prezentul şi doar păstrez amintirile cu mine pentru un moral bun“, ne-a explicat handbalista.
Luminiţa Huţupan: „Este mult mai grea meseria de antrenor“
Şi Luminiţa Huţupan este conştientă că este mai grea meseria de antrenor: „Sunt fel şi fel de copii care trebuie modelaţi şi ajutaţi. Mai avem mult de muncă şi de învăţat. Vrem să scoatem în evidenţă sportul de echipă, unde depinde de toţi jucătorii, nu este ca în cazul sporturilor individuale. Sportul de echipă ajută foarte mult în mentalitatea de învingător, trebuie să ne ajutăm, toată echipa să fie unită. Mai ales la antrenamentele de tehnic-tactic, antrenorul trebuie să aibă foarte multă răbdare, sunt foarte multe scheme de joc. Fiecare trebuie să îşi facă datoria pe părticica lui, atâta timp cât îţi faci datoria, sportul de echipă va ieşi învingător la final“.
An de an, la Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor a crescut semnificativ numărul de cursanţi. Persoanele se îndreaptă cu încredere către această instituţie, iar rezultatele îi mulţumesc pe colaboratori. „În 2006 când am preluat centrul aveam 60 de cursanţi, în prezent avem 579 înregistraţi la Ministerul Muncii. Noi dăm carnetele de antrenori pentru toate federaţiile, noi facem promovarea şi ne ocupăm de toate aspectele care apar în cadrul centrului. Colaborarea cu federaţia trebuie să fie permanentă, mereu am încurajat federaţiile să îşi dezvolte partea de formare, sub formă de academii. În ceea ce priveşte antrenorii, certificatul pe care îl obţin după examen le schimbă gradul de încadrare, salarizarea este mai mare, tocmai de aceea trebuie să fie competenţi. Examenul se susţine în colaborare cu federaţia, nu contează unde te-ai format, ai devenit antrenor al federaţiei respective. Din păcate, la ora actuală, sistemul din sportul românesc nu oferă nimic copiilor care vin din urmă. Antrenorii sunt implicaţi, muncesc şi în weekend, au competiţii, dar salariile sunt de mizerie. Rezultatele vin doar din dăruirea lor. Dacă potenţialul uman ar fi susţinut de cercetare, de medicină sportivă, de bază materială, am fi la un nivel înalt. Pentru că nu sunt recompensaţi cum merită, antrenorii buni nu mai rămân în ţară. Aceasta trebuie să fie o politică prioritară pentru minister. Noi suntem conştienţi că fără cercetare sportivă, resurse umane şi medicină sportivă, nu vom reuşi“, a conchis directorul CNFPA, Adrian Ilie.
Articol publicat în nr. 54 al revistei Sport Revolution
Leave a Reply