Boxerul român Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, se antrenează în linişte la Miami pentru meciul împotriva columbianului Edison Miranda, programat pe 17 aprilie la Montreal, relatează site-ul CKAC Sports, citat de Agerpres.
Bute a explicat de ce a ales să se pregătească la Miami, departe de distracţii: “E sigur că în ultimii ani lumea mă recunoaşte din ce în ce mai des în Quebec. Într-o perioadă normală este un lucru plăcut (…), dar când mă antrenez trebuie să mă ţin departe de distracţii. Aici e linişte şi pot să mă concentrez doar asupra boxului. Este un loc pe care îl ador. Când e vreme frumoasă, îmi place să merg la plajă”.
Pugilistul cunoaşte caracteristicile viitorului său adversar: “Ştiu că Miranda e foarte puternic. Va trebui să fiu mai inteligent ca el. Am văzut mai multe meciuri ale lui, deci ştim cum boxează”.
Stephane Larouche, antrenorul lui Bute, a atras atenţia că Miranda are un stil diferit de al mexicanului Librado Andrade, mai vechiul adversar al românului. Spre deosebire de Andrade, columbianul nu va încerca să-l obosească pe Bute, ci să-l facă KO cât mai repede posibil. “La capitolul forţă, Bute nu stă la fel de bine ca Miranda. Edison e un puncheur incredibil. Ştim deja ce are de gând, va căuta KO-ul cu orice preţ”, a spus Larouche.
Bute a progresat în ultimii ani, au atras atenţia partenerii săi de antrenament, Randy Griffin şi Alejandro Berrio, învins de român în lupta pentru titlul mondial, în 2007. Berrio crede că Bute este mai concentrat, mai experimentat şi a câştigat în privinţa forţei, în timp ce Griffin îl consideră “mai inteligent în ring”.
Bute a precizat că nu-i place să vorbească în public despre prietena sa. “Trebuie să fiu atent, fiindcă în România tabloidele şi paparazzi nu au niciun fel de respect pentru viaţa privată. Citesc uneori lucruri cu totul absurde. Din acest motiv, trebuie să-mi protejez cum se cuvine viaţa privată. Oamenii din Quebec par să fie interesaţi de cariera mea de boxer, însă paparazzi din România n-au nici urmă de respect”, a spus el.










Leave a Reply